
Un nou studiu publicat de Comisia Guvernamentală pentru Combaterea Extremismului din Marea Britanie relevă că cetățenii britanici se simt cel mai liberi să vorbească despre creștinism, chiar și critic, fără teamă de consecințe. Cercetarea, intitulată „Libertatea de exprimare”, arată că doar 17% dintre adulți au declarat că simt nevoia să se abțină atunci când își exprimă opiniile despre creștinism, relatează Premier Christian News.
Prin comparație, 38% dintre respondenți au afirmat că preferă să se autocenzureze când discută despre islam, iar 25% au aceeași atitudine în cazul iudaismului. Studiul a fost realizat de Ipsos UK pe un eșantion de 2.300 de persoane din Anglia și Țara Galilor, având scopul de a evalua percepțiile și experiențele legate de libertatea de exprimare.
Rezultatele mai arată că aproximativ jumătate dintre cei intervievați consideră că în Marea Britanie creștinismul, sikhismul, hinduismul și budismul beneficiază de un grad rezonabil de protecție. În schimb, 39% au apreciat că islamul este „prea protejat”, iar două din cinci persoane cred că iudaismul primește suficientă protecție.
Conform raportului, apartenența religioasă influențează puternic percepția privind protecția propriei religii. Astfel, 41% dintre creștini consideră că religia lor nu este suficient protejată, față de 28% din totalul populației. În cazul musulmanilor, 59% cred că islamul nu beneficiază de protecția necesară, față de 18% în rândul publicului general.
În context, guvernul britanic a instituit în luna februarie un nou grup de lucru pentru a elabora, în termen de șase luni, o definiție actualizată a islamofobiei, după ce numărul incidentelor de ură împotriva musulmanilor a atins un nivel record în 2024.
Traducere de Dorin Rus
