Protestele din Iran, aflate acum în a treisprezecea zi, ar putea fi ajuns la un punct de cotitură. Milioane de…
Browsing: Evanghelie
În timp ce scriu aceste rânduri, tocmai m-am întors de la predicarea Evangheliei Domnului Isus Hristos în Buenos Aires, Argentina,…
Weekendul petrecut alături de frații penticostali de etnie romă din Germania nu a fost doar o vizită. A fost o…
Hatun Tash a fost bătută, înjunghiată și scuipată. Viața ei a fost deseori amenințată iar casa ei a fost spartă.…
„Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra?…
Aproximativ 70% dintre vorbitorii de farsi sunt dezamăgiți de islam, potrivit directorului pentru limba farsi a Trans World Radio (TWR).…
Filmul explorează o Americă distopică în care Bibliile sunt interzise, creștinismul este ilegal, iar credincioșii sunt forțați să se retragă…
Inspirat dintr-o poveste reală, filmul „Ordinary Angels” (Îngerii din jurul nostru) s-a lansat în cinematografele din America în acest weekend.…
Trăim o perioadă în care secularizarea societății este galopantă și în care Dumnezeu este tot mai insistent scos din spațiul…
La începutul lunii decembrie 2022, într-o sâmbătă, pe când eram la Școala Duminicală împreună cu copiii, am fost surprinși să…
În mod total neanunțat și parcă pe neștiute, a apărut în timpurile moderne o nouă cruce în cultele evanghelice. Este…
Meditații pascale la începutul Săptămânii Patimilor Deși nemărginit, Iisus a trăit la marginea unui imperiu. Îmbrăcat în slava Tatălui, El…
Evanghelistul american Phillip Blair, care conduce o organizație denumită „Torch of Christ” (Torța lui Hristos), și care a predicat pe…
Compozitorul, poetul, scriitor român, Nicolae Moldoveanu este unul din titanii credinței care a supraviețuit ororilor regimului comunist și a reușit…
Vă invităm cu drag să participați la Conferința: „Perspectiva Profetică a lui Simon PETRU cu privire la Vremea Sfârșitului”. Sâmbătă,…
Filmul „Isus”, care se bazează în principal pe Evanghelia după Luca, a fost lansat pentru prima dată în limba engleză…
