Pentru Platon, în expunerea Diotimei, reluată de Socrate în „Banchetul”, eros-ul e dorința care ne poartă, treaptă de treaptă, de…
Browsing: Devoțional
Cu puțin timp în urmă, am avut o serie de discuții cu un tânăr, despre noua lui credința descoperită în…
E greu să te știi neacceptat și refuzat într-un loc. Atunci când respingerea se face diplomat, subtil, parcă nu este…
Mai mulți agenți de vânzări mi-au spus o poveste similară. Când presiunea pentru a face profit crește, își aud șefii…
„Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile,…
V-ați oprit vreodată să reflectați la evenimentele, aparent întâmplătoare, care au contribuit la locul în care vă aflați din punct…
Gândiți-vă la unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-ați primit. Nu mă refer la un cadou pe care…
Buletin săptămânal Wycliffe România 18-24 noiembrie 2022 Citirea și studiul a nouă pilde în limba locală: Asia Luna trecută un…
Fiind o persoană creativă, mereu am fost interesat de multe forme de artă și am fost, inclusiv, la târguri de…
De-a lungul carierei mele, am lucrat atât cu afacerile mari cât și cu cele mici. Personal, am preferat să lucrez…
Nu e doar o idee, un gând din lumea bisericii, din universul lui Dumnezeu, ci este realmente o necesitate pentru…
Buletin de rugăciune Wycliffe România 4-10 noiembrie 2022 Verificare în comunitate: TBSR, România Între 3 și 6 noiembrie 2022, echipa…
Este foarte trist – și dăunător – când părinții, afacerile și chiar instituțiile guvernamentale eșuează – sau refuză – să…
Asato ma sad gamya: „Condu-mă de la neadevăr la adevăr” Tamso ma jyotir gamya: „Condu-mă de la întuneric la lumină”…
Sonu se uită la rugul funerar din fața lui. O construise lângă râu cu propriile sale mâini. Astăzi, însă, nu…
Ram Kumar se așeză. El își ridică cu grijă picioarele și încrucișă pe poteca de lângă râul sfânt Gange. Familia…
