Software-ul va fi motorul unor aplicaţii care fac „depistare de contacte digitale”, sau aşa cum sunt denumite de către Apple…
Browsing: Studii
Un profesor de la Universitatea Oxford din Marea Britanie a fost arestat ca parte a unei anchete privind furtul și…
Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament…
Elevii care se descurcă bine la școală provin adesea din familii, în care părinții la rândul lor, au avut rezultate…
Aproximativ jumătate dintre americani consideră că Biblia ar trebui să aibă o influență asupra legilor Statelor Unite iar o pătrime…
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, a publicat…
Un nou raport a constatat că Irlanda are cea mai mare rată de familii cu trei sau mai mulți copii…
Luna trecută, Fundația pentru Libertate și Afaceri Religioase (RFBF) a făcut public un raport care arată că mai multe companii…
Cercetările arată că cultura noastră modernă – totul, de la ceea ce mâncăm, până la ceea ce urmărim pe internet…
Mulţi specialişti spun că există dovezi clare despre existenţa reală a lui Iisus Hristos la începutul primului mileniu al erei…
Bun venit noua eră, cea a biometriei faciale. Lansarea iPhone X, un smartphone cu funcționalitatea de recunoaștere facială – Face…
Aproximativ șase din zece părinți creștini care frecventează regulat o biserică, spun că motivul principal pentru care au ales biserica…
Un profesor de la prestigioasa Universitate Princeton din S.U.A. afirma că modul în care firmele private şi instituţiile publice pot…
Luna aceasta, Curtea Constituțională a Germaniei, a declarat, că își va anunța hotărârea privind eutanasia pe data de 26 februarie…
Copiii din orfelinatele românești adoptați în Marea Britanie imediat după Revoluție au creierul cu aproape 10% mai mic decât cei…
Sodoma și Gomora sunt descrierea perfectă pentru tot ceea ce era cât se poate de greșit din punct de vedere…
