În perioada, 16-22 aprilie, continuăm să ne rugăm pentru înaintarea Împărăției Evangheliei până la Marginile Pământului! Vă provocăm să descoperiți…
Browsing: Rugăciune
Anul acesta în perioada 24 aprilie – 23 mai, 1,8 miliarde de musulmani vor avea parte de o lună de…
Jurnal de Criză 14 aprilie 2020 „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El”. (Psalmi 116:15). Azi suntem cu…
Domnule Preşedinte, Domnule Prim-Ministru, Domnule ministru Ion-Marcel Vela, Apreciem că atunci când nu se poate altfel, cu respectarea indicaţiilor date…
Jurnal de Criză 12 aprilie 2020 Pentru noi, cei din vestul Europei, dar nu numai, azi a fost o zi…
Organizaţia Christian Solidarity Worldwide (CSW) a salutat eliberarea a doi creştini dintr-o închisoare din Iran. Pastorul Amin Khaki şi Rokhsareh…
Starul echipei Golden State Warriors, Stephen Cury, a transmis joi, pe contul sau de instagram o sesiune live specială, în…
Trăim vremuri pe care nu credeam că le vom putea trăi, vremuri în care parcă și timpul s-a oprit în…
După abundența titlurilor „DEMIS pentru că s-a rugat în public” din presa românească, vicepreședintele Senatului, Titus Corlățean reacționează în apărarea…
După ce a dezinfectat toate clădirile și a luat toate măsurile de siguranță, directorul Sistemului de Gospodărie a Apelor Suceava…
Liderii bisericilor cer creștinilor să se roage pentru Boris Johnson după ce acesta a fost mutat la terapie intensivă, aflându-se…
Creștinii nu stau cu brațele încrucișate în fața pandemiei de Coronavirus! O mobilizare internațională de rugăciune a fost lansată împotriva…
În perioada, 9-15 aprilie 2020, continuăm să răspândim puterea Cuvântului Vieții prin traducerea Bibliei! Ne rugăm pentru cei antrenați în…
Măsura reflectă o îmbunătăţire a situaţiei libertăţii religioase din ţară, unde nu cu mult timp în urmă toate solicitările pentru…
În această perioadă de grea încercare, Consiliul Consultativ al Cultelor din România se adresează tuturor credincioşilor cu un mesaj de…
Președintele Braziliei a chemat națiunea la o zi de post și rugăciune duminică pentru a „elibera Brazilia de coronavirus”. Președintele…
