Alianţa Evanghelică Mondială (AEM) condamnă filmul care a reuşit să defaime Islamul, şi, ca un rezultat al acestor acţiuni, protestatarii…
Browsing: Externe
Rimsha Masih, o creştină cu vârsta de 14 ani ce fusese închisă timp de aproape trei săptămâni pe baza acuzaţiilor…
Dorim să vă luaţi timp pentru a citi şi a vă ruga pentru aceste importante cereri de rugăciune. China Oficialităţile…
Salutăm măsurile luate de către guvernul nigerian de a aresta membrii suspecţi ai grupării islamice radicale Boko Haram. Îndemnăm Nigeria…
Pastorul Isidro Acosta Peralta, reprezentând Biserica Evanghelică din cartierul Los Almos, Corozal, trebuie să plătească o amendă echivalentă a unui…
Makset Djabbarbergenov – un pastor protestant dat în urmărire în ţara sa natală, Uzbekistan, pentru învăţătură şi distribuţie de literatură…
Prima statuie a lui Isus Cristos a fost ridicată în Rusia, raportează The Christian Telegraph, cu referinţă la The Christian…
Reverendul Sun Myung Moon, fondatorul Bisericii Unificării şi autodenumit salvator al lumii, a murit luni, iar membrii comunităţii creştine evanghelice…
Potrivit comunicatului de presă, cel puţin cinci protestanţi din regiunea Lebap, Turkmenistan, au primit amenzi mari pentru activitate religioasă fără…
În urma arestului unei fete de 14 ani din Islamabad pentru presupusa ardere a textelor islamice din 16 august, poliţia…
Următorul fragment este o traducere din limba engleză a unui anunţ făcut de către Biserica “Shouwang” Beijing. Biserica a fost…
Un raport despre libertatea religioasă, publicat de către Departamentul de Stat SUA, dezvăluie faptul că violenţa şi discriminarea faţă de…
Nepal Creştinii din zonele rurale din Nepal au primit 2000 de Biblii în luna august. Pentru mulţi, era prima Biblie…
Paul Bhatti, singurul ministru de cabinet creştin dinPakistan, avertizează în legătură cu creşterea ostilităţii faţă de minorităţile religioase şi a…
Clerii sirieni roagă creştinii din Orientul Mijlociu, în special pe cei din Siria, să evite părăsirea patriei pe fondul violenţelor…
Curtea Supremă din Coreea de Sud a emis o hotărâre de recunoaştere a dreptului la viaţă al nenăscuţilor, raportează LifeSiteNews.com.…
