Un creştin marocan a primit doi ani şi jumătate de închisoare şi a fost amendat pentru evanghelizare, notează Christian Today.…
Browsing: Externe
Un membru al Parlamentului din Afganistan a sugerat ca toţi cei care s-au convertit de la islam la creştinism să…
Un predicator de stradă a fost arestat în Basildon miercuri, în urma unei plângeri venite din partea unui trecător, notează…
Liderii bisericilor din Siria au primit şi au susţinut chemarea papei Francis la o zi de rugăciune şi post pentru…
Administraţia locală a oraşului Veneţia, Italia, a adoptat o lege care interzice termenii „mamă” şi „tată” pe formularele pe care…
Guvernul din Camerun a ordonat închiderea a zeci de biserici în încercarea de a pune capăt la ceea ce se…
În mijlocul situaţiei actuale din Siria (război civil, atac chimic, pregătirea puterilor lumii pentru intervenţii), mass-media a început să ia…
Dr. Alan Clifford, un pastor din Norwich, se află sub investigații pentru că a folosit un limbaj „homofob” într-un email…
Duminică, credincioşii bisericilor închise şi-au luat furia cu ei în faţa casei preşedintelui Susilo Bambang Yudhoyono, cerându-i să acţioneze împotriva…
Coreea de Nord a revocat invitaţia primită din partea Statelor Unite pentru eliberarea misionarului american Kenneth Bae, susţine Departamentul de…
Un video recent lansat îi arată pe candidaţii guvernamentali democraţi Tyler Olson şi Jack Hatch alăturându-se activiştilor proavort, într-o rugăciune…
În perioada 26-28 septembrie, Kievul va găzdui primul Festival creştin de Film “Lumina”, care a fost iniţiat de către Uniunea…
Strigând sloganuri religioase, o mulţime de aproape o mie de oameni au distrus, pe 25 august, o biserică creştină în…
La începutul acestei săptămâni, mii de evanghelici şi catolici au asaltat străzile din Cochabamba, Bolivia, arătându-şi solidaritatea împotriva posibilei decriminalizări…
La sfârşitul acestei săptămâni, un reprezentant al Statelor Unite va călători în Coreea de Nord pentru a încerca şi a…
Săptămâna trecută, în timpul primului mic-dejun naţional de rugăciune, preşedintele Guatemalei, Otto Perez Molina, a declarat că Isus Cristos este…
