Sunt unele păcate pe care Creștinii se pricep foarte bine să le observe – de obicei, la alți oameni. Evident…
Browsing: Opinii
În urmă cu ceva zeci de ani,când mi s-au deschis ochișorii și aveam simțuri și deslușeam mai bine ,am constatat…
Când familia a fost concepută, Creatorul i-a trasat un drum lung, o traiectorie de durată, dovedită de istorie. Ideea de…
Au privit pe geam înfriguraţi, s-au ascuns de vântul năpraznic pe sub acoperișurile fragile, au alergat, au urlat, s-au inghesuit,…
“Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.” Iov 33:14 Noi am prefera sa fie…
LĂSAȚI CA MIȘCAREA PRO FAMILIE SĂ FIE CUNOSCTĂ CA O MIȘCARE A IUBIRII, NU A URII… Care ar trebui să…
Peste 150 de lideri creştini adunaţi la Nashville au semnat o declaraţie prin care au proclamat poziţia faţă de relevanţa…
Deşi mai sunt câteva zile de vacanţă, data începerii noului an şcolar se apropie cu repeziciune. Unii copii abia aşteaptă,…
La câteva zile după ce am postat această ştire, la sesizarea unui cititor am constatat că una din paginile de…
„Cu siguranță poți să treci nepăsător pe lângă unul care îți spune că e Ștefan cel Mare. Sau poți să…
Un proiect de lege (preliminar) este în prezent supus comentariilor și consultației în New South Wales. Consultația este condusă de…
„Charlie, it’s time to die”! („Charlie, a venit vremea să mori”!) Aceasta a fost sentinţa dată pe 27 iunie de…
Alergarea prin viaţă ne cheamă şi să ne asumăm riscuri. Sunt riscuri asumate de soţi şi soţii, de copii, de…
Descrierea alăptării la sân ca fiind „naturală” este neetică deoarece întărește rolul de gen și afectează persoanele LGBT, susține un…
Filmul „Sully“ reconstituie evenimentele din jurul zborului US Airways 1549, care a fost silit să aterizeze forțat în râul Hudson…
,,Misionarii, nu ajutoarele financiare reprezintă soluția la cea mai mare problemă a Africii – pasivitatea copleșitoare a mentalității oamenilor de…
