Activiștii radicali din Portland, Oregon, au ars Biblii și steagul american în fața tribunalului federal în acest weekend. KOIN News…
Browsing: Important
Când am fost plecat în turneul de evanghelizare din Oltenia, am avut un timp binecuvântat, în care am experimentat puterea…
În atenția Bisericilor – Întruniri/activități/slujbe religioase. Un posibil scenariu al organelor de control (poliție/jandarmerie) în contextul adunărilor/slujbelor religioase: A. Acțiunea…
Un grup de specialiști de la Viena a evidențiat o creștere accentuată a violenței anti-religioase din Franța din ultimii 12…
eLiberare lansează Revista ARIPI de Ziua mondială împotriva traficului de persoane, marcată în fiecare an în data de 30 iulie.…
Pe măsură ce persecuția împotriva creștinilor din China crește, liderii regimului comunist interzic acum părinților să-și înscrie copiii în școlile…
Un bărbat de 39 de ani a fost acuzat de incendierea Catedralei din Nantes, unde o orgă care data din…
Ceea ce vedem determină ceea ce facem. De asemenea, ceea ce vedem are tendința să dicteze modul în care ne…
Aproximativ 20 de morminte au fost vandalizate in urma cu câteva zile în orașul Francez Gruissan din regiunea Aude, pe…
În ciuda protestelor din întreaga lume, Turcia a decis să transforme Hagia Sophia într-o moschee. Un susținător al premierului Erdogan…
Multe lucruri pe care le facem zi de zi, le facem din obişnuinţă; au devenit o rutină pentru noi. Ne…
Numim lucrul acesta nu progres, ci involuție. Investim timp, energie, resurse financiare enorme pentru a transforma societatea globală în una…
Wycliffe România 23 – 29 iulie Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Luri, Iran După calendarul lunar, în luna iulie ne…
Teologul englez James Innell Packer (1926 – 2020) a plecat în veşnicie pe 17 iulie la vârsta de 93 de…
Creştinii din Irak fac un apel la rugăciune pentru familiile creștinilor şi cele ale kurzilor din nordul ţării, puternic afectate…
Recent au fost publicate detalii inedite privind masacrul celor 269 de creștini din Sri Lanka în ziua Sfintelor Paște din…
