Președintele Donald Trump a declarat că SUA au lansat un „atac puternic și mortal” împotriva grupării Statul Islamic (SI) în…
Browsing: Anunțuri
Cu Sărbătoarea Nașterii Domnului atât de aproape, un fost ateu convertit la creștinism a lansat un nou documentar destinat atât…
Urmează o temă de acută actualitate la Forumul Dialogos, psihoterapia. O tema tot mai frecvent întâlnită în practica zilelor…
Fratele Florin Ianovici, Președintele Asociației Creștine Renovatio, a suferit sâmbătă, 6 decembrie, un accident vascular cerebral sever și se află…
Cea mai populară animație cu tematică biblică a momentului, „The King of Kings – Împăratul Împăraților”, ajunge în luna decembrie…
La slujba care s-a organizat au participat Papa Leo al XIV-lea, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), reverendul…
Edictum Dei organizează miercuri, 3 decembrie 2025, o nouă conferință dedicată înțelegerii trecutului recent și a felului în care acesta…
EQUIP Leadership, inițiativa globală fondată de Dr. John C. Maxwell și prezentă în peste 180 de națiuni, organizează la Chișinău…
The King of Kings, cea mai populară animație cu temă biblică și cel mai bine vândută producție coreeană din SUA,…
Între 10 și 16 noiembrie 2025, organizația Wycliffe România invită credincioșii din întreaga țară să ia parte la Săptămâna Națională…
O nouă ediție a Festivalului ASAF va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la Biserica „Buna Vestire” din Chișinău, eveniment…
Republica Moldova traversează o perioadă de fragilitate instituțională, în care încrederea publică atinge unele dintre cele mai scăzute cote din…
Publicul meloman este invitat la un eveniment de excepție dedicat marelui compozitor Joseph Haydn, într-o seară în care eleganța clasică…
Președintele SUA, Donald Trump, amenință că va trimite armata americană în Nigeria pentru a opri masacrarea creștinilor. Grupurile teroriste islamiste…
În perioada 21–23 noiembrie 2025, femeile și tinerele din întreaga țară sunt invitate să participe la conferința cu tema „Creată…
CBN Films lansează în cinematografele din Statele Unite documentarul „Oracolele lui Dumnezeu: Povestea Noului Testament”, o producție care urmărește felul…
