În mod total neanunțat și parcă pe neștiute, a apărut în timpurile moderne o nouă cruce în cultele evanghelice. Este ca vechea cruce, dar diferită: asemănările sunt superficiale; diferențele, fundamentale.
Din această nouă cruce a izvorât o nouă filozofie a vieții creștine, iar din această nouă filozofie a apărut o nouă tehnică evanghelică, un nou tip de întâlnire și un nou tip de predicare. Această nouă evanghelizare folosește același limbaj ca și cea veche, dar conținutul său nu este același și accentul său nu este cel de dinainte.
Vechea cruce nu avea nimic de-a face cu lumea. Ea aducea sfârșitul pentru firea pământească mândră a lui Adam. Ea ducea la îndeplinire sentința impusă de legea de pe Sinai. Noua cruce nu se opune rasei umane; mai degrabă, este un amic prietenos și, dacă este înțeleasă corect, este sursa unui torent de distracție bună și curată și de plăcere inocentă. Ea îl lasă pe Adam să trăiască fără să-i chinuie conștiința. Motivația vieții sale este neschimbată; el trăiește în continuare pentru propria plăcere, doar că acum a înlocuit cu cântece de cor și vizionarea de filme religioase, cântecele si glumele deocheate și alcoolul de altădată. Accentul este în continuare pus pe plăcere, deși distracția se află acum pe un plan mai înalt din punct de vedere moral, dacă nu intelectual.
Noua cruce încurajează o abordare evanghelistică nouă și complet diferită
Evanghelistul nu cere renunțarea la viața veche înainte de a primi o viață nouă. El predică nu contrastele, ci asemănările. El caută să capteze interesul publicului arătând cum creștinismul nu are cerințe neplăcute; mai degrabă, oferă același lucru pe care îl oferă lumea, doar că la un nivel mai înalt. Orice are cere cu insitență lumea ahtiată după păcat în acel moment poate fi demonstrat cu iscusință că este exact ceea ce oferă Evanghelia, doar că produsul religios este unul mai bun.
Noua cruce nu îl ucide pe păcătos, ci îl redirecționează. Îi transformă modul de viață într-unul mai curat și mai vesel și îi salvează respectul de sine. Celui care se afirmă pe sine îi spune: „Vino și afirmă-te pentru Hristos”. Egoistului îi spune: „Vino și mândrește-te în Domnul”. Căutătorului de senzații tari îi spune: „Vino și bucură-te de emoția părtășiei creștine”. Mesajul creștin este înclinat în direcția modei actuale pentru a-l face acceptabil pentru public.
Filozofia din spatele acestui gen de lucruri poate fi sinceră, dar sinceritatea ei nu o salvează de la a fi falsă. Este falsă pentru că este oarbă. Ea ratează complet sensul crucii.
Vechea cruce este un simbol al morții. Ea reprezintă sfârșitul brusc și violent al unei ființe umane. Omul din vremea romanilor care și-a luat crucea și a pornit la drum își luase deja rămas bun de la prietenii săi. Nu se mai întorcea. Ieșea pentru a i se pune capăt. Crucea nu a făcut niciun compromis, nu a modificat nimic, nu a cruțat nimic; a omorât tot omul, complet și pentru totdeauna. Nu a încercat să rămână în relații bune cu victima sa. A lovit crud și dur, iar când și-a terminat lucrarea, omul ăla vechi nu mai exista.
Rasa lui Adam se află sub o condamnare la moarte. Nu există nimeni care să o comute și nici o scăpare. Dumnezeu nu poate aproba niciunul dintre roadele păcatului, oricât de nevinovate ar părea sau de frumoase ar fi ele în ochii oamenilor. Dumnezeu salvează individul lichidându-l și apoi ridicându-l la o viață nouă.
Acea evanghelizare care face paralele prietenoase între căile lui Dumnezeu și căile oamenilor este falsă față de Biblie și crudă față de sufletele ascultătorilor săi. Credința lui Hristos nu este paralelă cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, nu ne aducem vechea noastră viață pe un plan superior; o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ și să moară.
Noi, cei care predicăm Evanghelia, nu trebuie să ne considerăm agenți de relații publice trimiși să facă pace între Hristos și lume. Nu trebuie să ne imaginăm că suntem însărcinați să-L facem pe Hristos acceptabil pentru marile corporații, presă, lumea sportului sau educația modernă. Noi nu suntem diplomați, ci prooroci, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum.
Dumnezeu oferă viață, dar nu o viață veche îmbunătățită. Viața pe care El o oferă este viața din moarte. Ea se află întotdeauna de cealaltă parte a crucii. Oricine vrea să o posede trebuie să treacă pe sub toiag. El trebuie să se lepede de sine și să fie de acord cu sentința dreaptă a lui Dumnezeu împotriva lui.
Ce înseamnă acest lucru pentru individul, pentru condamnatul care vrea să găsească viața în Hristos Isus? Cum poate fi transpusă această teologie în viață? Pur și simplu, el trebuie să se pocăiască și să creadă. El trebuie să își părăsească păcatele și apoi să se lepede de el însuși. Să nu acopere nimic, să nu apere nimic, să nu scuze nimic. Să nu încerce să facă înțelegeri cu Dumnezeu, ci să-și plece capul în fața loviturii nemulțumirii severe a lui Dumnezeu și să se recunoască vrednic de moarte.
După ce a făcut acest lucru, să privească cu încredere simplă la Mântuitorul înviat, iar de la El vor veni viața, nașterea din nou, curățirea și puterea. Crucea care a pus capăt vieții pământești a lui Isus pune acum capăt păcătosului; iar puterea care L-a înviat pe Hristos din morți îl ridică acum la o viață nouă împreună cu Hristos.
Celor care ar putea obiecta la acest lucru sau îl consideră doar o viziune îngustă și particulară a adevărului, permiteți-mi să spun că Dumnezeu și-a pus semnul aprobării Sale pe acest mesaj din vremea lui Pavel până în prezent. Fie că a fost sau nu afirmat în aceste cuvinte exacte, acesta a fost conținutul tuturor predicilor care au adus viață și putere în lume de-a lungul secolelor. Misticii, reformatorii, revizioniștii au pus accentul aici, iar semnele și minunile și operațiunile puternice ale Duhului Sfânt au dat mărturie despre aprobarea lui Dumnezeu.
Îndrăznim noi, moștenitorii unei astfel de moșteniri de putere, să falsificăm adevărul? Îndrăznim noi, cu creioanele noastre butucănoase, să ștergem liniile schiței sau să modificăm modelul care ne-a fost arătat pe Munte? Să ne ferească Dumnezeu. Să propovăduim vechea cruce și vom cunoaște vechea putere.
Adaptare după A.W. Tozer
