Sub motto-ul: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului“, în perioada 14-18 august 2018, Tabăra „Speranța“ din…
Browsing: Viorel Iuga
Discutau despre referendum. Din modul în care puneau problema, un novice ar fi fost convins că sunt specialişti. În realitate,…
Toţi am luat cunoştinţă de un fapt: Curtea de Justiţie a UE a decis pe 05 iunie, libera circulaţie a…
Stimaţi fraţi colegi, Îi mulţumesc frumos lui Dumnezeu pentru tot harul care v-a fost oferit în cei 40 de ani…
Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care…
În aceste zile de sărbătoare, creştinii privesc destul de mult în trecut. Este important să înţelegem şi să celebrăm trecutul,…
În dimineaţa învierii, mesagerii cerului spuneau femeilor care au mers la mormântul lui Isus: „Nu este aici; a înviat, după cum…
Referindu-se la „Convenţia de la Istanbul”, la aspectele ce vizează educarea copiilor, cineva îmi spunea recent: „nu prea mai avem…
„Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos,…
În ascultare deplină de Tatăl, cu inima plină de iubire, Fiul lui Dumnezeu, a părăsit gloria, S-a născut în iesle…
Dragi fraţi şi surori de neam şi de credinţă, Probabil mulţi dintre noi parcurgem ultimele zile ale acestui an cu…
Alergarea prin viaţă ne cheamă şi să ne asumăm riscuri. Sunt riscuri asumate de soţi şi soţii, de copii, de…
Sunt lucruri pe care le contabilizăm cu precizie. Sunt aspecte sau domenii pe care le omitem, le neglijăm intenţionat, nu…
Zilele acestea am auzit frecvent lucruri foarte frumoase despre familia Regelui Mihai. Șaizeci și opt de ani la bine și…
Coaliţia pentru Familie din România a depus luni, 23 mai, la Senat o iniţiativă civică pentru schimbarea Constituţiei. Scrisoarea de…
Preşedintele Uniunii Baptiste din România, Viorel Iuga a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.…
