De câteva luni bune ne-am trezit cu toții într-o încurcătură teribilă. Pandemia de coronavirus, care ne-a dat tuturor viața peste…
Browsing: coronavirus
După 15 zile în spital prin harul lui Dumnezeu m-am întors din nou acasă în mijlocul familiei. Mi-a fost dor…
Sute de lideri ai bisericilor spun că reînchiderea lăcășelor de cult ar avea un efect negativ asupra congregațiilor și datoriilor…
La 18 mai, Consiliul de Stat francez a decis că guvernul trebuie să înlăture anumite restricții de adunare religioasă în…
Dacă unele biserici și-au deschis deja porțile încă de câteva luni, altele încă așteaptă ca autoritățile să le permită adunările…
SUA au confirmat marţi că au notificat oficial ONU cu privire la retragerea americană din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),…
Cele mai recente cifre ale Oficiului Național pentru Statistică UK (ONS) dezvăluie că până la începutul lunii iunie 47820 de…
Gândirea bizară și arogantă a lui Yuval Noah Harari la începutul erei COVID-19 Până acum două luni eram programați de…
Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că Statele Unite ale Americii suspendă intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor chinezi care…
Avocatul Harry Mihet, reprezentând Liberty Counsel, o organizație de avocați creștini care promovează și apără Libertatea Religioasă în Statele Unite,…
Liderul grupării Boko Haram numește coronavirusul un „produs al celui rău”, batjocorește măsurile în domeniul sănătății și continuă atacurile asupra…
În ultimele luni pandemia de coronavirus a adus multă frică şi nesiguranţă în viaţa multor oameni de pe tot globul.…
„Știm din crizele anterioare din domeniul sănătății publice – cum ar fi HIV/SIDA, Ebola – că acțiunile liderilor religioși influențează…
YouTube a cenzurat versiunea audio a noii cărți a teologului reformat John Piper, „Coronavirus și Hristos”, susținând că aceasta a…
Pe 28 aprilie, premierul Edouard Philippe a prezentat în fața Adunării Naționale planul de ieșire a Franței din izolare, anunțând…
Unele biserici din Virginia speră să se redeschidă înperioada următoare, deoarece statul a ridicat, începând de vineri, așa numitele reguli…
