A sosit vremea colindelor. În toiul sărbătorilor de iarnă Fundaţia germană „Udo Karl Otto MEYER” organizează un concert extraordinar de…
Browsing: Concerte
Vă invităm cu drag la un concert vocal-simfonic de colinde ce va avea loc în Sala mare a Filarmonicii de…
Aglomeraţie, confuzie, nerăbdare şi căldură… aşa era înainte de concertul Michael W. Smith, concert care s-a ţinut în…
Vineri, 18 noiembrie, în Debrecen, Ungaria, peste 4000 de voci au înălțat laude Domnului alături de Darlene Zschech și Hillsong…
Hillsong Australia este o formație acreditată cu peste 50 de vânzări de aur și de platină, în toată lumea. Vineri,…
Duminică, 02 octombrie, a avut loc o conferinţă în Budapesta, Ungaria, în cadrul căreia a cântat şi…
Departamentul de Tineret al judeţului Timiş organizează în această toamnă un concert creştin susţinut sâmbătă, 8 octombrie 2011 începând cu…
Miercuri, 8 Iunie 2011, Biserica Creştină Baptistă “Betania” din Timişoara, are deosebita plăcere de a vă invita la un concert…
Dacă până acum ştiaţi de Proconsul cei de pe scenă, ei bine, acum aveţi posibilitatea să vedeţi o nouă “faţă”…
Sâmbătă, 12 februarie, Adi Gliga va susţine un concert de muzica creştină în Targu-jiu, judetul Gorj. Locaţie: Casa de Cultură,…
Sub patronajul Primăriei Cluj-Napoca, Prison Fellowship Romania vă invită la un concert extraordinar de caritate. Cântă Paula Seling iar în deschidere Liviu Bocănială. Gazda evenimentului va…
Vineri, 01. august, misiunea Raze de Lumina va prezenta concertul de muzica crestina “Raze de Lumina” si un mesaj biblic…
Hip-Hop spiritual de inalta calitate. Daca nu ai aflat de un concert bun… af fi si timpul! Te invitam sa…
Suntem un nou Identic, avem o abordare si o directie noua. Te invitam sa ne descoperi si sa iti spui…
