Săptămâna Mare, luni Matei 21:18-22 După vacarmul din ziua de Florii și osanalele aduse Mântuitorului, lumea se duce spre casă…
Browsing: Meditaţii
Jurnal de Criză 12 aprilie 2020 Pentru noi, cei din vestul Europei, dar nu numai, azi a fost o zi…
Floriile sunt o sărbătoare a bucuriei, a exuberanței, a entuziasmului. Mântuitorul este primit triumfal în Ierusalim și glorificat ca Fiu al…
Se anunţă o zi frumoasă, însorită. Nu ştim exact unde au dormit, cât au dormit şi care le-a fost programul…
Vă aduceți aminte, cu siguranță, de întâmplarea cu Fiul risipitor, fiindcă, cel puțin o dată în viață, v-ați asemănat cu…
Geneza 50:15-21, Romani 12:19 Frații lui Iosif au avut o mare teamă după moartea tatălui lor: se temeau de faptul…
„Haidem! să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un…
,,…seara vine plânsul, iar dimineața, veselia.” (Psalmul 30:5) Dragilor, cu pași repezi ne apropiem de sărbătoarea învierii Domnului Isus. Această…
„du-te cu puterea aceasta pe care o ai…” Judecători 6:14 Ghedeon a fost mezinul unei familii sărace, neînsemnate, din Israel.…
Faraon nu a înțeles că Dumnezeu rămâne stăpânul universului chiar dacă el se încăpățânează și se crede un zeu pe…
,,…cetățenia noastră este în ceruri…”. Filipeni 3:20 Am obținut, fiecare dintre noi, prin naștere o cetățenie. Alții, au fost adoptați…
Nu vă înspăimântaţi, să nu vă fie frică! Nici de duşmanii vizibili, nici de ce-i nevăzut. Indiferent de vremuri, puteri,…
Psalmii 90 O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu 1. Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din…
„…mai este mult din noapte?” Isaia 21:11 Parcă, în fundal, se aude strigătul inimii întristate: mai este mult? Peste tot,…
Lot, nepotul lui Avraam, a călătorit cu unchiul său multă vreme, în multe locuri și a experimentat destule minuni dumnezeiești.…
Acum, când avem timp mai mult și suntem mai sensibili, vrem să știm ce se petrece cu noi, ce va…
