Ziua a noua – 19 August 2010 Populația musulmanilor din Norvegia este estimată la un număr aproximativ de 150.000 de…
Browsing: Proiecte
Ziua a şaptea – 17 August, 2010 Musulmanii care trăiesc în regiunea Rajasthan, din India de Vest, consist din mai…
Ziua a cincea – August 15, 2010 Arabii Saudiți în afacerea petrolului Arabia Saudită, una dintre națiunile cu cea mai…
Ziua a patra – 14 August, 2010 În zilele lui Isus ” S-a dus vestea despre El în toată Siria…
Ziua a treia – 13 August 2010 Chemarea Muezzin-lui În fiecare zi în întreaga lume Islamică oamenii (bărbații) sunt chemați…
Ziua a doua – 12 august 2010 Har și Adevăr: Relația dintre creștini și musulmani după Voia lui Dumnezeu (partea…
Noi ca și creștini trebuie să ne adâncim în inimile noastre și să ne rugăm pentru acești oameni. Și iarăși…
Prima parte a Festivalului ProMisiune s-a incheiat. După o săptămână de învățătură, închinare, timp de cunoastere, activitati pe grupuri, echipele…
În data de 17 iulie 2010, unul dintre liderii Tineri Pentru Misiune Romania, Beatrice Simion, a avut un accident impreuna…
Daniel şi Saroja, împreună cu cei trei băieţi ai lor adoptaţi, locuiesc în oraşul Jalpaiguri din West Bengal, India. Daniel…
Cu sufletul la gura va scriu pentru ca vreau sa va fac de cunoscut ceea ce Dumnezeu a lucrat si…
Au trecut cinci luni de cand sunt in Africa. Mi-e dor uneori de Romania, totusi aici ma simt acasa. Ultima luna…
Dragi nostri, Multumim Domnului pentru fiecare dintre voi. Multumim mult pentru timpul luat sa cititi cele ce urmeaza care este…
Luminita este asistenta in traducerea Bibliei pentru poporul Gawwanda-Gobeze din Sudul Etiopei. Ea lucreaza cu agentia misionara de traducere a…
Intro: Ce este mai scump decât viaţa pentru tine? Ce vrei să realizezi în această viaţă? Te-ai gândit să îţi…
Serbia este o ţară din sud-estul Europei, vecină României. A făcut parte din Regatele sârbilor, croaţilor şi slovenilor care s-au…
