Clinicile independente de avort se închid într-un ritm rapid în Statele Unite, pe măsură ce statele adoptă legi pentru a…
Browsing: Social
Familia este temelia societății, temelia bisericii și relațiilor sănătoase. Inamicul sufletului uman, caută căi și lacune pentru distrugerea unității, înțelegerii,…
Ştirea următoare ar putea fi încadrată la categoria „cred că e o glumă”. Însă lucrurile sunt cât se poate de…
În predica de pe munte, Domnul Isus a zis: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici…
Copiii sunt asemeni lutului moale, ce va deveni acest lut, depinde de circumstanțele și condițiile în care sa aflat. Aceste…
Rolul femeilor în viața de familie este inestimabil. Femeia este asemeni unui fir subțire care leagă și unește toate elementele,…
Dumnezeu i-a acordat bărbatului un loc deosebit în familie. El este cel împuternicit să conducă și să ghideze, să protejeze…
O fată creștină în vârstă de 14 ani care locuia în Colonia Zia situată în Karachi, Pakistan, a fost răpită,…
Familia, cu o temelie solidă, este familia în care arhitectorul și constructorul este însuși Dumnezeu. El, Dumnezeu a conceput familia…
Familia este darul lui Dumnezeu pentru omenire. Familia este locul, gândit de Dumnezeu, pentru a deveni spațiul în care omul…
În perioada, 28-30 Noiembrie a.c, mai multe organizații din România și Republica Moldova precum și Instituții de învățământ s-au unit…
Zilele acestea se distribuie prin România un chestionar de 39 de întrebări / subiecte, adresat „elevilor de liceu, profesorilor și…
Un nou program guvernamental maghiar pentru promovarea căsătoriilor și a nașterilor de copii, prin acordarea de împrumuturi subvenționate, a contribuit…
Un pastor creștin a primit o amenințare cu moartea după ce a spus că el crede că paradele de tip…
Cinci lucrători la clinici de avort au demisionat de la locul lor de muncă și peste 700 de bebeluși nenăscuți…
Imaginea tradițională a unui cuplu italian ce iese dintr-o biserică sub o ploaie de confetti după ce au primit binecuvântarea…
