Cea mai mică Biblie, tipărită pe suport de hârtie, o găsim în Republica Moldova. Unul din fericiții posesori ai acesteia…
Browsing: Domenii
În ziua revenirii Sale, când cei morţi în Cristos vor învia (1 Cor. 15:23)? Ei bine, Pavel se ruga pentru…
Este imposibil să nu remarci, indiferent cât de sceptic ai fi, că evoluția infecției cu Covid-19 este într-un trend alert…
Când pleca mama de acasă, din sat la oraş, ne spunea mereu: dacă sunteţi cuminţi, când mă întorc, vă aduc…
Astăzi toată lumea știe ce este Thanksgiving, sărbătoarea Recunoștinței, un eveniment cu ocazia căreia familia se adună (de oriunde ar…
Documentarul intitulat „Transhood”, care a avut premiera la HBO pe 12 Noiembrie, arată scene în care un băieţel primeşte un…
Părinții fondatori ai Americii și-au bazat modelarea națiunii pe fundația așezată de primii părinți ajunși în Lumea Nouă. Unii dintre…
Noua lege privind protecția împotriva infecțiilor a intrat în vigoare pe 19 noiembrie 2020. Această lege este menită să asigure…
Liderul comunist chinez, Xi Jinping, solicită țărilor din întreaga lume să accepte un sistem global de urmărire COVID-19 care utilizează…
Să treci printr-o carte întreagă la întâlnirea tinerilor sau când abordezi un subiect să le arăți din pasajul biblic ideea…
Astronautul Victor Glover, care se află într-o misiune de șase luni în spațiul extraatmosferic, pe Stația Spațială Internațională (SSI), spune…
În România sunt abandonați 44 de copii pe zi (cam doi pe oră). Din păcate, suntem pe locurile fruntașe la…
Peste 100 de lideri ai bisericii caută măsuri legale împotriva guvernului englez și galez pentru că au forțat bisericile să…
Să începem explorarea vieții lui Isus, lucrării Lui, persoanei Lui, învățăturii Lui așa ca să înțelegem cum să ne trăim…
Cunoscutul evanghelist a făcut un apel către toţi americanii să se roage pentru descoperirea adevărului despre acuzaţiile de fraudă electorală,…
Familia lui Preeti i-a aranjat căsătoria în urmă cu trei ani, când ea era încă la facultate. Așa cum se…
