Preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev a semnat 2 legi care violează la nivel intrenaţional angajamentul drepturilor umane, în aceeaşi zi în…
Browsing: Domenii
Sâmbătă, 15 Octombrie, în clădirea Bisericii Creștine Baptiste “Betel”, Liceul Teologic Baptist din Timișoara a aniversat 20 de ani de…
Întrebarea privind religia, care se găseşte în chestionarele recensământului din acest an a creat dispute. Reprezentanţii bisericii cer credincioşilor să…
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Brigham Young care s-a axat pe stabilitatea căsniciei şi calitatea relaţiilor arată…
Un şir lung de tineri este văzut în faţa Centrului de Muncă în Charing Cross, Londra pentru a creşte nevoia…
Rada Supremă a Ucrainei a adoptat proiectul de lege cu Nr. 8371, care presupune „Modificarea unor acte legislative”, şi anume…
Descoperirea vieţii inteligente extraterestre ar fi un lucru uimitor în multe feluri, dar ar putea reprezenta o dilemă în special…
Sâmbătă, 8 octombrie 2011, cele 8 echipe de tineri fotbalişti au dat startul celei de-a II-a ediţii a campionatului creştin…
Cuvântul “cenzură” ne stârneşte simţăminte neplăcute. Ne aminteşte multora dintre noi de regimul comunist sub care mulţi am trăit, de…
Pentru un francez, familia are un rol important. Acesta îşi doreşte o singură căsătorie care va dura o viaţă, dar…
Senatul Universităţii din Bucureşti, întrunit în şedinţă în data de 30 septembrie 2011, a decis acordarea titlui de profesor emerit…
Creştinii care fac din citirea Bibliei parte din viaţa lor de zi cu zi preferătraducerea Scripturii cuvânt cu cuvânt din…
Sâmbătă, 8 octombrie 2011 la Chişinău se dă startul celei de-a II-a ediţie a competiţiei de fotbal între echipele creştine.…
O femeie din Arabia Saudită a fost găsită vinovată pentru că a condus o maşină, lucru interzis în această ţară.…
Discursul preşedintelui Obama de marți a fost întrerupt de o persoană, care a strigat din mulțime: “Isus Hristos este Domnul…
Uniunea Europeană reacţionează, se pare, într-o direcţie bună împotriva pedofiliei. Recent a fost demarat un proiect de directiva care propune…
