După ce a servit 50 de ani în ministerul public, pastorul Tony Evans, din Dallas, a devenit primul afro-american care…
Browsing: Domenii
După ce a efectuat aproximativ 1.000 de avorturi, dr. Kathi Aultman a ajuns la o realizare tulburătoare: „am omorât în…
Întreaga Biblie a fost tradusă până în prezent în aproape 700 de limbi. Ultimele cifre ale traducătorilor biblici Wycliffe arată…
Dacă ţi se pare că lumea în care trăieşti este mai dezbinată ca niciodată este din cauză că asta chiar…
Joc golf de la vârsta de 19 ani și încă îmi amintesc când am jucat primul meu joc de 9…
Cântărețul de muzică country Kenny Chesney, într-una din melodiile sale spune: „Toată lumea vrea să meargă la cer, să aibă…
Nu cunosc politica. Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, nu simpatizez, dar nici nu țintesc pe cineva, pentru…
Curtea Europeană a declarat că viața refugiaților din Elveția ar fi în pericol dacă aceștia ar fi deportați. Curtea Europeană…
Numărul bisericilor autorizate este în creștere în Uzbekistan, cu trei noi biserici înregistrate în septembrie, iar alte cinci aşteaptă ca…
Cetățeniei României domiciliați pe teritoriul Republicii Moldova își vor putea exercita votul la Alegerea Președintelui acasă! În premieră, românii din…
de Rick Boxx Ginerele meu, Brian, s-a întâlnit cu un prieten de al nostru care fusese Director la companie renumită.…
Este foarte greu să vedem un lucru rău în cineva, mai ales atunci când suntem orbiți de dragoste și simpatie…
O biserică multi etnică dintr-un cartier sud-asiatic din Statele Unite ale Americii a decis să organizeze vara un club biblic…
“Tot ceea ce îmi doresc este să fiu un învățător”, spune Arpit, “însă am studiat ingineria calculatoarelor. Vecinii mei îi…
Aproximativ 200 de credincioşi evanghelici au participat recent la o manifestație pașnică pentru a denunța închiderea bisericii Punto Luce din…
Un studiu a dezvăluit că devine din ce în ce mai puțin probabil ca tinerii care părăsesc biserica să se…
