Răpirea fetelor în Nigeria este o armă a terorii folosită de gruparea islamistă Boko Haram. Un nou ride al militanților…
Browsing: Persecuții
Teroriști înarmaţi au tras asupra unui grup de credincioşi în Pakistan, doi creştini au fost ucişi şi alţi opt răniţi.…
De unde vine persecuţia Există mai multe grupuri care persecută creştinii în Irak. Acestea sunt reprezentate de mişcări radicale islamiste…
Ne pregătim de o nouă zi de odihnă și slujire. În plin weekend când ne vedem de treburile casei sau…
De unde vine persecuţia Pentru creştinii din Libia, țară aflată pe locul 7 în indexul mondial de persecuție, cele două…
Autoritățile mai multor regiuni din provincia centrală Henan din China au început acțiuni împotriva bisericilor din case, mergând din ușă…
După 23 de ani de misiune active în Turcia și 500 de zile de închisoare, pastoral American Andrew Brunson acuzat…
O femeie creştină din China a fost arestată de ofiţeri ai poliţiei secrete după ce a încercat să-i transmită un…
Duminică, 1 aprilie Slavă lui Dumnezeu pentru nădejdea pe care o avem, aceea că toți care suntem în Cristos am…
De unde vine persecuţia În Eritreea atât autorităţile cât şi cultura locală contribuie la accentuarea persecuţiei împotriva creştinilor. Preşedintele…
STRASBOURG – Minoritățile religioase se confruntă cu un mediu din ce în ce mai ostil în Rusia. După introducerea așa…
Duminică, 25 martie Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Îți mulțumim pentru exemplul celor care aveau altă…
Un activist pentru drepturile creştinilor din China a declarat că persecuţia nu a fost niciodată mai dură decât este acum,…
Duminică, 18 martie Doamne Isuse, aducem înaintea Ta în rugăciune femeile și fetele creștine care trăiesc într-un context al sărăciei,…
De unde vine persecuţia Persecuţia creştină din Pakistan vine din partea grupurilor islamice radicale, a căror activitate şi influenţă…
Trăim vremuri de har în Europa, dar nu toți cei ce au fost răscumpărați cu același sânge sfânt se bucură…
