Poporul lui Dumnezeu în acest sezon de Crăciun înțelege foarte bine cât de disperată este lumea să aibă un Salvator.…
Browsing: Biserica
Luni, Administrația de Stat a Afacerilor Religioase din China (SARA) a anunțat noi măsuri care vor restricționa toate formele de…
Diaspora românească din Irlanda își exprimă solidaritatea cu durerea familiei Furdui și vin să ceară serviciului german de protecție a…
Un misionar și-a împărtășit recent povestea despre miracolele pe care le-a întâlnit în timp ce slujea pe câmpul de misiune,…
În interviul de astăzi, Alex Ilie ne povestește despre lucrurile de bază pe care se focalizează comunitățile misioanale din biserica…
Toți cei 17 misionari care au fost răpiți în octombrie de către membriiunei bande haitiene au fost eliberați, potrivit unui…
Gazda unui program de la postul de radio ABC a primit reacții negative după ce a difuzat o emisiune în…
Ne-am născut liberi, cu drepturi fundamentale, cu dreptul de a crede în valori și a ne exprima crezul și opiniile…
Cazul Furdui ne constrânge să ne focalizăm pe un subiect mai vast decât acela a confiscării copiilor de către statul…
În interviul de astăzi, Adiel Bunescu ne povestește despre cum arată multiplicarea comunităților misionale în biserica MISSIO DEI Bucuresti. Multiplicarea…
Sunteți invitați să participați sâmbătă la marșul organizat în orașul Iași pentru susținerea familiei Furdui. Acesta se va desfășura pe…
Ești cel mai bun tată pentru copiii tăi. Până la urmă, Domnul te-a ales ca să fii tatăl lor. Cu…
O asociație budistă din Coreea de Sud este nemulțumită de decizia Seulului de a subvenționa difuzarea cântecelor de Crăciun în…
Reverendul Juhana Pohjola, episcop evanghelic luteran din Finlanda, se va prezenta în fața instanței în luna ianuarie pentru că și-a…
Creștinii din nord-vestul Nigeriei trăiesc în teroare după primirea unor scrisori prin care au fost amenințați cu moartea dacă nu…
Începând cu data de 29 noiembrie, Creștinii greci, majoritatea ortodocși foarte religioși, trebuie să prezinte dovada vaccinării, un test COVID…
