Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a semnat recent o lege prin care recunoaşte muzica creștină (gospel) ca o expresie culturală. Cântăreţi, pastori…
Browsing: Biserica
Iranul a cerut încă o dată pastorului creștin Youcef Nadarkhani să renunţe la credinţa sa în Hristos şi să accepte…
Un nou raport emis în India a remarcat faptul că 2141 de creştini au suferit agresiuni, atacuri şi persecuţie în…
Ne vom ruga pentru inimi care să bată pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru misionarii plecați în Africa, Asia, Oceania, pentru…
Una dintre Bisericile evanghelice din Ungaria a fost decertificată pe baza noii Constituţii maghiare, conform căreia Biserica îşi pierde statutul…
Aproximativ 160 de biserici din New York vor fi evacuate de la locurile lor de închinare până în 12 februarie…
Conform agenţiei de ştiri Mohabat, Al-haqiqa, este un creştin arab care difuzează programe prin satelit la televizor, programele lui fiind…
Evanghelistul Billy Graham este pe locul 4 între cei mai admirați oameni din America, conform sondajului Gallup, publicat în fiecare an,…
Organizația Tumaini vă invită la o întâlnire de provocare și pregătire pentru misiune. În cadrul acestei întâlniri, veți avea ocazia…
Comisia SUA asupra Libertăţii Religioase Internaţionale (USCIRF), o agenţie guvernamentală independentă, a condamnat noul val de atacuri împotriva creştinilor din…
O evanghelizare fără cuvinte a căror sunete să fie auzite, o adunare…
Actele de violenţă şi intoleranţă împotriva creştinilor din Indonezia aproape s-au dublat în 2011, iar campania islamică de a închide…
The World Watch List (WWL) este un clasament de 50 de țări unde este cea mai mare persecuţie religioasă a creştinilor. Lista realizată anual de…
Uniunea Europeană şi-a repetat scuza către Iran vineri, îndemnând statul să îl elibereze pe pastorul Youcef Nadarkhani şi Sakineh Mohammadi…
Grupul militar islamic, Boko Haram, a emis un avertisment pentru toţi creştinii din nordul Nigeriei, dându-le trei zile pentru a…
Grupurile pentru drepturile omului îndeamnă creştinii să continue să circule veştile despre pastorul Youcef Nadarkhani, care, probabil, va rămâne în…
