Cu cinci luni în urmă, douăzeci şi doi de oameni au ales să Îl urmeze pe Hristos după ce au…
Browsing: Biserica
Omul de excepție de care vorbim, cu admirație și iubire, a început ca Creştin după Evanghelie, s-a botezat la baptiști…
În confortul spiritual în care trăim, trebuie să luăm aminte la mărturiile oamenilor care preferă să sufere decât să se…
Biserica “Diakonia” din Suceava sărbătoreşte prin cântec pe Cristos, Cel care – de zece ani – este motivul laudelor şi…
Un creştin marocan a primit doi ani şi jumătate de închisoare şi a fost amendat pentru evanghelizare, notează Christian Today.…
Un membru al Parlamentului din Afganistan a sugerat ca toţi cei care s-au convertit de la islam la creştinism să…
Cartea Psalmilor este o carte a cântărilor de laudă și adorare. Așadar, da, poți să cânți, dar iată aici ceva…
Personalităţile al căror impact cultural și comunitar au influenţat numeroase vieţi merită întotdeauna preţuite şi celebrate. Alături de istorici, teologi,…
“Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea,…
Un predicator de stradă a fost arestat în Basildon miercuri, în urma unei plângeri venite din partea unui trecător, notează…
Liderii bisericilor din Siria au primit şi au susţinut chemarea papei Francis la o zi de rugăciune şi post pentru…
„Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi…
Guvernul din Camerun a ordonat închiderea a zeci de biserici în încercarea de a pune capăt la ceea ce se…
Incidentul șocant s-a petrecut în afara orașului Jos. Islamiștii au oprit un microbuz și au cerut oamenilor să coboare. După…
Adonay a rânduit sărbători / zile speciale de a veni şi a sta în prezenţa Lui, de mai multe feluri.…
Dr. Alan Clifford, un pastor din Norwich, se află sub investigații pentru că a folosit un limbaj „homofob” într-un email…
