“Căci Cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.” Psalmul 33:4 Vă salutăm din nou din Addis Ababa!…
Browsing: Biserica
Pastorul Rick Warren, a participat împreună cu alți lideri creștini, la o conferință privind familia care a avut loc în Vatican, la…
28 de creştini sunt asasinaţi de către militanţi islamişti în Kenia, mai multe familii din Pakistan sunt obligate să-şi părăsească…
Fiul unuia dintre cei mai puternici liderii Hamas din Cisiordania, a declarat că crearea unui stat palestinian este o “fantezie”. Mosab…
Drama acestor tinere, multe dintre ele răpite în drum spre școală sau biserică, se accentuează prin faptul că ele sunt…
Soțul femeii creștine din Pakistan, care în urmă cu 4 ani a fost condamnată la moarte pentru blasfemie, i-a scris…
Biserica ”Woodlands” a luat naștere în anul 1993. Prezența săptămânală a ajuns la 18 000 de persoane. Au construit și…
Misiunea nu ne ofera deseori zone confortabile emotional, fizic sau spiritual, dar intoteauna ne ofera oportunitati de crestere si cunoastere…
În nordul Germaniei majoritatea credincioșilor aparțin Bisericii Evanghelice Luterane. Luteranismul este o denominaţie creştină prezentă cu preponderenţă în Germania, Statele…
Mulți copii din zilele noastre privesc școala ca pe o închisoare. Aceștia se simt precum păsările în colivie și stau…
Având în vedere răscoala politică din Ucraina, separatiștii pro-ruși au preluat controlul în regiunile Donețk și Luhansk. Acest lucru a…
Catedrala Națională din Washington a permis un serviciu de rugăciune musulmană care a generat numeroase controverse și neînțelegeri. Serviciu religios musulman a…
În ultimele săptămâni au crescut atacurile palestinienilor împotriva cetățenilor israelieni din Ierusalim. Recent două persoane înarmate palestiniene au intrat într-o sinagogă și…
Dr. K.P. Yohannan a crescut într-un sat mic din sudul Indiei. Mama lui, o femeie evlavioasă, a postit și s-a…
Coreea de Nord, care de 12 ani se menţine în fruntea listei ţărilor cu cea mai intensă persecuţie religioasă din…
Misionarii şi posturile de radio creştine din Albania raportează un interes deosebit al localnicilor pentru Evanghelie, conform unui articol pe…
