Un azil de bătrâni din Neuchatel, Elveția, este obligat să permită uciderea pacienților în favoarea acestora, în cazul în care…
Browsing: Biserica
Alianța Evanghelică din România a luat act şi mulţumeşte bunului Dumnezeu de faptul că în Senatul României, Comisia Juridică a…
Israelul a anunțat vineri că își suspendă cooperarea cu UNESCO, a doua zi după un vot pe care l-a denunțat…
Acum două săptămâni una dintre prietenele și colaboratoarele noastre, doamna Fara, profesoară și ajutor în Proiectul Alfabetizare, a decis să…
Barnabas Fond scrie despre Nadeem Masih, un pakistanez creștin care lucra la o fabrică de cărămizi. El s-a înțeles cu patronul creștin…
Aduceți în rugăciune Republica Centrafricană, țară majoritar creștină în care violențele continuă să se răspândească. Potrivit rapoartelor, până în 26…
Mâine vor avea loc alegeri pentru Casa Poporului din Afganistan. Această țară este una dintre puținele țări din lume în…
Nu mai încape nici o îndoială că lucrarea misionarilor români Claudiu și Cristina M. a produs un impact spiritual la…
SPERANȚĂ PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când Alianța Evanghelică Mondială (AEM) a propus pentru…
Două femei creștine din Arizona au primit o condamnare de 6 luni la închisoare și o amendă de $2500 după ce…
Somalia are o populație de 11,1 milioane locuitori, din care doar cateva mii sunt creștini. Este una din cele mai…
Aducem laude Domnului pentru musulmanii pakistanezi dintr-un sat din apropiere de Gojra, provincia Punjab, care îi ajută pe sătenii creștini…
Vă rugăm să continuați să vă rugați cu privire la un litigiu din Uganda, în care musulmanii au început să…
Planul lui Dumnezeu pentru Orientul Mijlociu este “lucru desăvârșit”, chiar dacă persecuția creștinilor din Orientul Mijlociu este aparent înrăutățită pe…
Stimați frați creștini, În ultimii ani, în România, se fac din ce în ce mai mult auzite voci ale unor…
A XI -a editie a Micului Dejun cu Rugaciune, organizat de Grupul Ecumenic de Rugaciune, a avut loc in luna…
