Se stă la rând la cimitir acum, Așa ceva nu s-a văzut vreodată… Șoseaua e atât de-aglomerată Cu cei conduși…
Browsing: Biserica
Stimate domnule președinte, Klaus Iohannis Cu toții privim surprinși la avalanșa de nestăvilit a acestei pandemii și încercăm, printr-o implicare…
Cu profundă surprindere și durere am primit vestea plecării dintre noi a pastorului Candrianu Viorel. Lucrul acesta a produs în…
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o…
Fraţi colegi slujitori, Stimaţi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos, Chiar dacă ne încredem în El, Dumnezeu ne surprinde…
Viorel Candrianu, 62 ani. Era la începutul anilor 1980. Credincioși evanghelici (protestanți) erau puțini, iar cei care slujeau erau oameni…
Trebuie să spun ceva foarte clar, încă de la început: Dumnezeu este întotdeauna în control! În ziua de duminică, 26…
În ciuda asigurărilor oferite de autorităţile chineze, că nu au mai apărut noi cazuri de infectări cu Covid-19, China este…
Comunitatea Creștină Evanghelică este profund întristată de plecarea în veșnicii a Pastorului Viorel Candrianu. L-am cunoscut pe fratele Viorel la…
După înrăutățirea situației, miercuri 25 martie, fratele Viorel Candrianu a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Suceava. În…
Vestea bună vine și dacă ușile sunt încuiate. Chiar în carantină, El intră și fără mască de protecție sau mănuși.…
Mulțumesc tuturor pentru cuvintele minunate, frumoase și încurajatoare. Înseamnă foarte mult pentru noi în aceste momente extrem de dificile și…
Conform publicaţiei Newsweek, preotul catolic Don Giusseppe Berardelli, care se afla la spital în localitatea Lovere, a renunţat la folosirea…
Pastorul Bisericii Baptiste “Betel” din Ipotești, a ajuns marți, 24 martie 2020, după masă la Spitalul de Boli Infecțioase din…
Daniel Grigoriciuc, directorul RVE Suceava, alături de soția dânsului Tabita Grigoriciuc, este internat la terapie intensivă în Suceava. Familia Grigoriciuc…
Pastorul Bisericii Penticostale „Izvorul Vieții” din Arad, Ioan Șerban, diagnosticat cu noul COVID19, a plecat acum câteva ore la Domnul.…
