Persoane înarmate pe motociclete, suspecte că ar aparţine grupării teroriste Boko Haram, au ucis cel puţin 110 lucrători agricoli din…
Browsing: Externe
Într-un an cu atâtea provocări, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea Lui continuă care ne susține. În mijlocul încercărilor, Dumnezeu…
Părinții fondatori ai Americii și-au bazat modelarea națiunii pe fundația așezată de primii părinți ajunși în Lumea Nouă. Unii dintre…
Noua lege privind protecția împotriva infecțiilor a intrat în vigoare pe 19 noiembrie 2020. Această lege este menită să asigure…
Liderul comunist chinez, Xi Jinping, solicită țărilor din întreaga lume să accepte un sistem global de urmărire COVID-19 care utilizează…
Astronautul Victor Glover, care se află într-o misiune de șase luni în spațiul extraatmosferic, pe Stația Spațială Internațională (SSI), spune…
Peste 100 de lideri ai bisericii caută măsuri legale împotriva guvernului englez și galez pentru că au forțat bisericile să…
NEW DELHI, INDIA (12 noiembrie 2020) – Cu peste 200 de atacuri împotriva creștinilor din India înregistrate până acum de…
Oficialii din sănătatea publică din Los Angeles au eliminat restricțiile impuse bisericii „Grace Community”, după au mai fost depistate doar…
Autoritățile locale vor să reutilizeze locașurile de închinare. Acestea sunt transformate în centre de propagandă, locuri de divertisment sau fabrici.…
Extremiștii islamici au promis o recompensă de 124.000 de dolari pentru uciderea unui creștin pakistanez care a fugit în Thailanda…
Patru astronauți au sosit duminică (8 noiembrie) la Centrul Spațial Kennedy pentru a începe pregătirile specifice premergătoare celei de-a două…
Un bărbat din Florida care suferă de Sindromul Down arată lumii că nu există vise pe care să nu le…
Militanții ISIS au ucis 50 de persoane într-un atac violent asupra mai multor sate din națiunea africană Mozambic. Victimele au…
În Ziua Mondială de Rugăciune Wycliffe (11 noiembrie 2020) organizațiile din Alianța Globală Wycliffe se unesc două câte două, schimbă motive…
O femeie credincioasă nevăzătoare din oraşul Westerly, statul american Rhode Island, se poate din nou bucura de libertatea de a-şi…
