Sâmbătă, 19 noiembrie, trupa Not an Idol lansează două albume noi. „Nou” în limba română și „Dom” în limba rusă,…
Browsing: Actual
„Femeia condusă de promisiuni” este cel mai proaspăt titlu de carte scos de sub lumina tiparului la editura Scriptum Oradea,…
Pe 14 noiembrie, liderul suprem al talibanilor Haibatullah Akhundzada a ordonat judecătorilor afgani să impună pedepse conform Sharia. Pedepse care…
Sinodul bisericii protestante vorbitoare de limba Franceză din Elveția a votat acest lucru săptămâna trecută, iar mai multe trusturi media…
Pe 26 noiembrie, în sala Auditorium Maximum se celebrează „Victoria”! Victoria lui Cristos asupra păcatului și asupra morții. Victoriile purtate…
După o pandemie și război, revenim la tradiționalele Conferințe Naționale de Tineret. Ediția 2022 are tema: „Tânărul și Familia” și…
Armata birmaneză a bombardat joia trecută un seminar baptist din Myanmar, rănind cel puțin patru persoane care se aflau în…
Un doctor. Un tată. Doi negustori. Un agent de securitate. Acestea sunt doar câteva dintre victimele, mulți dintre ei creștini,…
Fiind o persoană creativă, mereu am fost interesat de multe forme de artă și am fost, inclusiv, la târguri de…
Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Greciei a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru postări pe…
Buletin de rugăciune Wycliffe România 11 – 17 noiembrie Ziua mondială de rugăciune Wycliffe: global Organizațiile Alianței Globale Wycliffe și…
Dragi prieteni, vă invităm luni, 14 noiembrie, ora 19.00 la Centrul Areopagus din Timișoara, Calea Martirilor nr. 104, unde va avea loc…
Participă și tu la cel mai important eveniment din domeniul adopției – Summitul ARFO 2022. Sâmbătă, 5 noiembrie, a avut…
Dragi prieteni ai Forumului Dialogos Războiul oamenilor cu oamenii se pare că nu se mai sfârșește! Acest măcel fratricid care…
Agenția de Misiune Kairos vă invită sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 10:00-14:30, la Conferința de mobilizare „Coreea de Nord -…
De-a lungul carierei mele, am lucrat atât cu afacerile mari cât și cu cele mici. Personal, am preferat să lucrez…
