Vă invităm la Biserica Independentă din Pâncota de pe Str. Eroilor Nr.7, judeţul Arad , să vă bucuraţi cu noi…
Browsing: Actual
În data de 7 august 2011 (duminica seara), începând cu orele 18:00, va avea loc o seară de tineret la…
Mesaj biblic pentru minte şi inimă cu Daniel Zafiris la Biserica ¨LOGOS¨ Ploieşti. Duminică, 14 august 2011, orele 11:00. Daniel…
5 august 2011 Subiecte de rugăciune pentru ziua de vineri, scrise la începutul lunii martie 2011. În decembrie 2010, prima…
În perioada 5-7 august, Adi Gliga va fi prezent în Suceava. Vineri, 05 august 2011, ora 19.00 – Biserica Oastea…
Sâmbătă, 6 august, de la ora 17.00 la Biserica Baptisă ¨Betel¨ din Cluj-Napoca va avea loc întâlnirea familiilor tinere şi a…
Campionatul de fotbal “Charity Cup League” ajunge la Deva în primul weekend din septembrie. 02 -03 septembrie 2011, RealSport, Deva…
Pe toţi cei “flămânzi” după hrana spirituală şi pe toţi cei care doresc să stea câteva clipe din viaţa lor…
Duminică, 7 august 2011, 0ra 14.00, Gabi Lunca va fi la Pătrauţi, Suceava. Biserica Penticostală ¨Betezda¨ din Pătrauţi organizează un…
4 august 2011 Există în jur de 150 de triburi importante în Arabia Saudită. În acest an, le recomandăm credincioşilor…
Unii oameni întreabă: „De ce să ne rugăm pentru musulmani?” În general, musulmanii nu îşi dau seama că: … trebuie…
Duminică, 7 august vă aşteptăm la o nouă Serbare Cireşarii la Beiuş, începând cu ora 18.00. Împreună cu Vladimir Pustan…
În luna august SOCIETATEA BIBLICA DIN ROMANIA vă propune o serie de cărţi la un preţ excepţional. Reducerea pe care v-o oferim…
Eşti băiat sau bărbat în devenire, vrei să ai un timp de creştere spirituală? Atunci locul tău este aici. Te aşteptăm în…
3 august, 2011 Rugăciune pentru oamenii din oraşul sfânt din Arabia Saudită Mecca este centrul spiritual al lumii islamice. Locurile…
Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” Bucuria împăratului David, cuprinsă în Psalmul 133 din Sfânta…
