Casa Filip are în spate o poveste de viaţă. Este povestea unui tânăr diagnosticat cu cancer la aproape 35 de…
Browsing: Actual
Este o perioadă în care majoritatea dintre noi avem parte de concediu de odihnă. Un timp binevenit având în vedere…
Pastorul american Andrew Brunson a fost mutat din închisoarea în care era deţinut în Turcia, în arest la domiciliu. Este…
Discutau despre referendum. Din modul în care puneau problema, un novice ar fi fost convins că sunt specialişti. În realitate,…
Vă salut în Numele Domnului Isus și a scumpilor frați și surori în Domnul de aici din grupul Ale, situat…
A fi lider înseamnă să ai multe oportunități. Mulți lideri își consideră rolul lor ca fiind un imens privilegiu. Dar…
Autorităţile chineze au demolat pe 17 iulie, fără un avertisment prealabil, o biserică creştină, care era înregistrată oficial, pentru a…
Să fii misionar full-time nu e ușor, dar mai ales cand ai și trei copii de crescut. Puțini sunt cei…
În perioada, 14-15 septembrie 2018, Departamentul Educație al Uniunii Baptiste din România invită toți profesorii care predau disciplina Religie Baptistă…
În mai am început recenzia cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker (“Charles Darwin, făuritor de mit”). Lungă…
O firmă de avocatură din SUA a deschis un proces împotriva primăriei unui oraş din statul american Pennsylvania, după ce…
La aproape 500 de ani de când episcopul Londrei a dat foc în fața catedralei St. Paul unei traduceri a…
În perioada 8-14 iulie, peste 130 de copii au fost oaspeții Bisericii Adventiste Peretu 4 unde o echipă de tineri…
Când oamenii află despre mine că sunt scriitor, de cele mai multe ori spun ceva de genul: „Oh, eu nu…
Ecourile Evangheliei răsună în pustiul cultural și spiritual al Asiei. Sămânța semănată iarna, aduce o recoltă mare vara. Trezirea din Cambodgia…
Vrei să profiți din plin de această vară. Folosește timpul sănătos. Înscrie-te la ediția 2018 a taberei “Trăiește Altfel -iReversibil”.…
