Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România, întrunit în data de 10 octombrie 2018, luând cunoștință de rezultatul referendumului…
Browsing: Actual
Trebuie să recunoaștem că ne place să aflam mai multe despre tipurile de personalitate. Însă atunci când realizăm că un…
„De aceea vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca…
Felicitări pentru decizia ta de a fi parte din mișcarea națională “Sare și Lumină”! A doua ediție se numește “De…
După șapte ani și 11 luni de la arest, condamnată la moarte prin spânzurare din cauza credinței ei în Dumnezeu,…
Ce anume? Parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Când a avutg loc consultarea, consensul cu societatea civilă? În timp…
Vineri și sâmbătă, 12-13 octombrie, Universal Emergency Relief Moldova te provoacă să pui dedici două zile pentru echipare. Seminarul cu…
Nici nu am reușit să tragem linia și să facem lista concluziilor post-referendum, că pe agenda publică în dezbateri apare…
Guvernul australian recomandă în cadrul raportului de revizuire a libertăților religioase modificări ale legilor federale anti-discriminare, care să garanteze școlilor…
9 octombrie marchează o filă neagră în istoria statului Român. O filă care a scris în istoria țării începutul deportării…
Andrew Brunson n-a avut cum să prevadă ce i se va întâmpla. Originar din micul oraş Black Mountain, din statul…
NEW YORK – La 10 decembrie 2018, lumea va sărbători cea de-a 70-a aniversare a adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului. În…
Ai șters vreodată un prieten de pe facebook pur și simplu pentru că viziunile și pozițiile lui pe anumite subiecte…
1. De ceva vreme nu mai suntem un popor majoritar creștin. 2. BOR nu mai are influența pe care a…
Nu am putut trece în Constituție un principiu din Legea Lui, dar nimic nu împiedică ca în inima fiecărui credincios…
Mulţumesc frumos lui Dumnezeu pentru bunăvoinţă, credincioşie şi pentru rezultat. Mulţumesc frumos familiei pentru iubire şi pentru susţinere. Mulţumesc frumos…
