Primele scrieri creștine ne spun că Isus Hristos s-a născut la „împlinirea vremii”, pe când Octavian Augustus era împăratul Romei…
Browsing: Actual
Și astăzi stau și mă gândesc care a fost contactul care a dus la îmbolnăvirea mea. Din păcate nu găsesc…
Joe Biden face „promisiuni ferme” activiştilor LGBTQ şi „îşi propune să ducă la îndeplinire practic fiecare solicitare de pe listă”…
Creştini influenţi din România încep să își exprime opțiunile parlamentare. Un trend care îngrijorează este încurajarea de către ei pentru…
Vice-președintele Partidului Național Liberal, Ben Oni Ardelean a fost internat luni seara, 30 noiembrie, la Spitatul „Victor Babeș” din Timișoara.…
Dis de dimineață m-am trezit cu gândul la țara mea, la români. Mi-am articulat sufletul pe unda rugăciunii si am…
Astăzi, milioane de oameni din toată lumea au acces la Cuvântul lui Dumnezeu în limba pe care o înțeleg cel…
Nu era prea legal ceea ce făceam. Regimul străinilor în republica noastră socialistă era strict reglementat. Ar fi trebuit să…
Persoane înarmate pe motociclete, suspecte că ar aparţine grupării teroriste Boko Haram, au ucis cel puţin 110 lucrători agricoli din…
CBMC International 30 noiembrie Pandemia globală din acest an a avut impact în multe privințe. Una dintre ele, trecută uneori…
O întrebare deloc ușoară, mai ales dacă avem în vedere încărcătura ei emoțională, este cea pe care o pun mulți…
Cea mai mică Biblie, tipărită pe suport de hârtie, o găsim în Republica Moldova. Unul din fericiții posesori ai acesteia…
Autoritățile au grijă să ne spună în fiecare zi că în timp ce crește numărul celor infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2…
În ziua revenirii Sale, când cei morţi în Cristos vor învia (1 Cor. 15:23)? Ei bine, Pavel se ruga pentru…
Este imposibil să nu remarci, indiferent cât de sceptic ai fi, că evoluția infecției cu Covid-19 este într-un trend alert…
Potrivit nenumăratelor surse, singura carte cu cele mai bune vânzări din toate timpurile este Biblia. Miliarde de exemplare au fost…
