COVID 19 un imbold în plus de a ne apropia de Dumnezeu, o șansă de a ne reînnoi relația cu…
Browsing: Interne
„Orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva…
În perioada 15-21 martie Ștafeta Rugăciunii 2020: „Binecuvântează România” a ajuns si la credincioșii din județul Buzău. Indiferent din ce…
„Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare”.…
La început a fost văzută ca o simplă boală, însă s-a răspândit tot mai mult și mai alert. Lucrul acesta…
M-am trezit devreme, ca întotdeauna. Mi-am făcut cafeaua, mi-am luat Scriptura și m-am așezat în fotoliul meu preferat. Am citit…
Către conducătorii Bisericilor, Cultelor și Uniunilor de Biserici Creștine “Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe…
Comunicatul de AZI. Vom vedea ce va aduce Domnul în ziua de mâine. Orice s-ar schimba El, Domnul nostru, nu…
„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” (Isaia 58:1a) Salutări sfinte din Târgu Mureș! Vă…
În aceste clipe grele în care suntem încercați, vrem să vă îndemnăm la post și rugăciune. Dumnezeu există și El…
Iubiți frați și surori în Domnul, Trăim vremuri tulburi în care veștile rele se înmulțesc de la oră la oră,…
În urma anunțării situației excepționale la nivel de stat, Comitetul Executiv al Cultului Creștin Penticostal din România, într-unit în ședință…
Iubiți credincioși, Având în vedere evoluția situației naționale și internaționale cu privire la COVID-19, vă comunicăm următoarele: Situația de față…
11 martie 2020 Ulan-Ude 21 de Zile de Rugăciune pentru Buriați În încheierea acestui maraton de rugăciune de 21 de…
S-a demonstrat ştiințific că faptele de bunătate produc oxitocina care ajută la scăderea tensiunii arteriale şi la îmbunătățirea sănătății inimii. Mai…
Stimaţi fraţi şi surori de credinţă, Pentru cei care aşteptaţi „un gând” în perioada pe care o parcurgem, vreau să…
