„La mulți ani, un An Nou fericit!” poate suna ca un paradox, în condițiile în care ecranele noastre sunt pline…
Browsing: Ultimele știri
Buletin săptămânal Wycliffe România 29 dec 2023 – 4 ian 2024 Statistici traducerea Bibliei: Global Este timpul să ne bucurăm!…
Va veni o zi în care dorințele și visele noastre nu se vor mai alia cu puterea trupului. Atunci, acestea…
Orice părinte din lumea aceasta, își dorește să aibă copii sănătoși, de aceea la naștere, prima întrebare după aflarea sexului…
Pentru unii, tot mai mulți din păcate, perioada sărbătorilor nu este ceea ce și-ar dori să fie. Mi se pare…
Nimic nu poate fi mai prețios decât Nașterea lui Isus. El este „Darul cel mai prețios” dăruit de Dumnezeu omenirii.…
A fost numit cel mai mare eveniment creștin din istoria Egiptului, cu peste 17.000 de persoane care au participat la…
Biserica „Emanuel” din Galați a intrat din plin în atmosfera Nașterii Domnului. Iar perioada de Advent a fost plină de…
Tumultul sezonului de sărbători își face prezența în toate vitrinele și în agendele noastre. Se dă start oficial sezonului de…
Sunt două lucruri principale care țin oamenii împreună: un inamic comun sau o viziune comună. Toți liderii se bazează pe…
Care este direcția Crăciunului? Care este Sensul lui? La ce ne așteptăm să se întâmple de Crăciun? Dar Esența lui…
Cea mai cunoscută și tipărită ediție a Sfintei Scripturi este versiunea King James, o ediție în limba engleză realizată pe…
Pastorul și autorul de cărți best-seller Jonathan Cahn dezvăluie că o făgăduință biblică din Vechiul Testament a prezis invazia Hamas…
Sâmbătă, 09 decembrie 2023, Biserica Penticostală „Smirna” din Timișoara dă startul sezonului de colinde. Invitații serii sunt familia Gabriel și…
Ultimul evenimemt marca Forumul Dialogos din 2023 are un subiect și un invitat cu totul și cu totul special. Marți,…
Biblia de la Geneva este una din cele mai semnificative traduceri ale Bibliei în limba engleză, precedând versiunea King James…
