Autor: Vio Pop

Fondatorul Stiri Crestine.ro, proiect inceput in 2008.

Uneori încercăm să adoptăm diferite stiluri vestimentare, diferite obiceiuri, moduri de a vorbi, maniere sau chiar accesorii, care să ne ajute să fim relevanți și semnificativi, acceptați și apreciați, în zona socială în care trăim. Ca oameni, una din marile noastre nevoi, pusă în noi de Dumnezeu, este nevoia de semnificație. Pentru a împlini această nevoie, se întâmplă adesea să adoptăm diferite stiluri de viață și numim asta adaptare. De exemplu, eu am aproape 10 ani de când am venit în Mediaș. La început, trebuia doar să scot câteva vorbe, ca să își dea seama cei din jur că sunt…

Read More

Citând îmbunătăţirea serviciilor de bibliotecă rurală şi cinematografele de interior împreună cu potopul de alte informaţii, China şi-a lăudat luni situaţia drepturilor omului într-un raport stufos, cea mai recentă dorinţă a sa de a devia de la criticismul occidental. Deşi liderii au promis periodic locuitorilor chinezi democraţie şi drepturile omului, ultimii doi ani sub conducerea administraţiei lui Xi Jinping au fost marcaţi de o represiune zdrobitoare asupra dizidenţilor şi activiştilor (Persecution.org). China a respins mult criticismul privind situaţia drepturilor sale, spunând că aprovizionarea cu hrană, haine, adăpost şi creşterea economică sunt mult mai relevante pentru dezvoltarea ţărilor, arătând spre succesul…

Read More

Scriitoare creștină Ligia Seman și echipa de organizare te invită cu drag în perioada 22 iunie – 26 iunie, să fii alături de noi la Conferința Națională a Femeilor, Mamaia 2015. Tema: Sezoanele vieții și Numele lui Dumnezeu Locația: Hotel Palas și Hotel Siret, Mamaia. Înscrieri și detalii la conferintafemei2011@yahoo.com sau ligiaseman.wordpress.com

Read More

Fiind mulțumitori lui Dumnezeu pentru libertatea religioasă pe care o avem în țara noastră, haideți să mijlocim pentru creștinii persecutați din Kazahstan. Kazahstan (8-14 iunie 2014) – este una din cele mai mari țări din fostă Uniune Sovietică, având o populație de 16,6 milioane locuitori, din care 2,5 milioane sunt creștini – religia de stat este islamul – în ultimul an a urcat de pe locul 48 pe locul 42 în clasamentul țărilor cu persecuții – dictatura, corupția organizată, familia, societatea și musulmanii extremiști sunt sursele principale de persecuții – Constituția garantează libertatea religioasă, dar în realitate libertatea religioasă nu este garantată…

Read More

LOCAȚIA – Mărișel, Jud. Cluj PERIOADA 18-24 iulie 2015 ÎNSCRIEREA – Se face online aici și este validată doar după avansul de 100 de lei la Raiffeisen Bank în contul – “APME” RO50RZBR 0000060007933608 (specificați avans tabără) COSTURI – Cazare, masă și alte materiele – 300 lei Tineri și mai puțin tineri, toți sunt invitați la această tabără! Timp de închinare, mesaje şi mărturii ale misionarilor de pe câmpul de misiune, munte, jocuri sportive – toate acestea vor contribui la înţelegerea unei perspective noi privind planul lui Dumnezeu de mântuire pentru lumea întreagă şi poate fi o experiență unică și transformatoare pentru…

Read More

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care permite organizaţiilor religioase să înfiinţeze instituţii seculare educaţionale, anunţă centrul de presă „Pentru spiritualitatea, moralitatea şi sănătatea Ucrainei” a uniunii deputaţilor. Legea nr. 1447 a fost susţinută de 237 de deputaţi din 450 (Christian Telegraph). „Această lege oferă organizaţiilor religioase dreptul să înfiinţeze grădiniţe şi şcoli”, a declarat co-autorul legii, deputat Pavel Unguryan. „Este important pentru noi ca asemenea instituţii educaţionale să ofere copiilor educaţie spirituală şi să le formeze perspectiva de viaţă.” „Legea este un punct pozitiv de pornire pentru ţara noastră. Asemenea abordare pentru instituţii religioase educaţionale, care sunt larg răspândite…

Read More

Interviu cu Dumitru Huţan, pastorul Bisericii Penticostale Betel şi Preşedintele Asociaţiei “Casa Vindecării” – Centrul de reintegrare socio-profesională, Câmpina “Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” Biblia – Iacov 1:27 Câmpina, oraşul prahovean aşezat într-un minunat amfiteatru natural, încadrat de albiile a trei râuri ce au modelat o splendidă terasă triunghiulară cu pante mai line sau mai abrupte ce conferă aşezării o specificitate aparte, este cunoscut ca fiind localitatea din România cu cele mai multe zile însorite pe parcursul unui…

Read More

Lucruri teribile s-au petrecut in Irlanda pe 22 mai. In primul si cel mai important rind, 36% din irlandezii cu drept de vot, adica 62% dintre cei care s-au prezentat la vot, au votat ca Irlanda sa nu mai fie o tara crestina. Au renuntat la mostenirea spirituala a parintilor lor. Au respins ceea ce vreme de mii de ani specia umana a considerat potrivit pentru societate, si au imbratisat o practica noua, straina experientei umane in universalitatea ei. Au respins asocierea naturala a femeii si a barbatului, cu scopul de procreare si perpetuare a speciei uname, si au imbratisat…

Read More

Recent s-a împlinit un an de când Meriam Ibrahim a fost condamnată la 40 de lovituri de bici pentru adulter şi la moarte pentru apostazie. Campania pentru eliberarea acesteia a fost susţinută de mii de persoane din toată lumea, inclusiv de primul ministru britanic David Cameron, dar chiar dacă Ibrahim acum este liberă, situaţia minorităţii religioase din Sudan continuă să se deterioreze. Când Tribunalul de Apel a declarat pe Ibrahim inocentă de toate acuzaţiile şi a eliberat-o din închisoare în 25 Iunie 2014, se spera ca în viitor această campanie să ducă la un mai mare respect pentru libertatea religioasă…

Read More

În ziua de Rusalii s-a întâmplat ceva deosebit, iar ceea ce s-a întâmplat a avut un impact puternic asupra oamenilor. În ziua Cinzecimii s-a coborât din cer o nouă putere, o nouă mărturie, o nouă prezență, o nouă manifestare a lui Dumnezeu în lume. La sărbătoarea Rusaliilor este bine să ne uităm în Scriptură și să ne reamintim de minunea de la Rusalii, de puterea extraordinară revărsată la Rusalii, de impactul deosebit pe care l-au avut credincioșii plini de Duhul Sfânt în ziua de Rusalii și apoi în zilele următoare. Dar nu este suficient să comemorăm Rusaliile. Nu ne putem…

Read More

Frontiers România organizează un concert care aduce împreună mai mulți artiști creștini, uniți pentru aceeași cauză, pe data de 06 iunie, în Cluj-Napoca, pe strada Inului nr 2-5 (in spatele Kaufland Mărăști), începând cu ora 19:30. În cadrul acestui eveniment vor cânta următorii artiști: Chris, Cristian Cazacu, 4motion, SkyDive, Ami și Crista, Adi Călbăjos, Cornel și Shari Olar, Viorela Cioban, Liviu Bocănială, Solomon, Viorel Dejeu, Stacy Marie Walker, Andrei Gherman, Liviu Deac, Cristi Trâncă și Alex Cuibus. Odată cu acest concert, va fi lansat albumul ”Dincolo de Frontiere”, un album dinamic care îmbină mai multe stiluri muzicale. Prin piesele pe…

Read More

Organizat pentru prima dată anul trecut în perioada Sărbatorii Paștelui, în Parcul Titan, Satul biblic s-a bucurat de un succes răsunător. Satul încearcă să reproducă fidel activitățile și obiceiurile practicate în vechiul Israel, în perioada când Mantuitorul Iisus Hristos era prezent. Peste 20.000 de vizitatori au participat anul trecut la acest eveniment de amploare, care a implicat cca. 1200 de voluntari. Anul acesta, în perioada 28 mai – 4 iunie, Satul biblic are loc în parcul Tineretului, aproape de Cafeneaua Actorilor de Vara, foarte accesibil tuturor. Programul se desfășoară în intervalul orar 13:00 – 21:00. La deschiderea oficială au fost…

Read More

  IRAN (31 mai – 6 iunie 2014) – se află în S-V Asiei -are o populație de 78,5 milioane locuitori, din care 450 000 sunt creștini. Iran se află pe locul 7 în clasamentul țărilor cu persecuții, urcând 2 poziții în ultimul an, religia oficială este islam – În primele 6 luni ale anului 2011 au fost arestați 280 de creștini – 6500 de Biblii au fost confiscate în 2011 de la misionarii din Iran, doar într-un raid al autorităților – De la începutul anului 2012 autoritățile iraniene au intensificat campania de arestare a creștinilor. Autoritățile intră în case, arestează pe…

Read More

Viorel Iuga a fost ales ca președinte a Uniunii Baptiste din România la cel de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist ce se desfășoară în zilele acestea la Oradea. Din comitetul executiv mai fac parte: – Ioan Ardelean – secretar general – Otniel Ioan Bunaciu – vicepresedinte cu misiunea – Sami Tuţac – vicepreşedinte cu pastorala – Paul Negruţ – vicepreşedinte cu educaţia – Ilie Milutin – secretar general adjunct – Pal Borzasi – Convenţia Baptistă Maghiară Dumnezeu să îi binecuvinteze! VIOREL IUGA – Om obişnuit, chemare specială! Sunt un om obişnuit, am 53 de ani, sunt căsătorit din 1989 cu Didina…

Read More

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 mai a.c., un mesaj cu prilejul celui de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist. Vă prezentăm textul mesajului: „Cu prilejul celui de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist, vă transmit salutul meu cordial și vă felicit pentru organizarea acestui eveniment important pentru comunitatea dumneavoastră și pentru întreaga Biserică Creștină Baptistă. Cred într-o societate pluralistă, care pune în valoare diversitatea identităților sale culturale, etnice și religioase. România împărtășește principiile care fac posibil dialogul într-o Europă unită: libertatea conștiinței religioase, toleranța, multiculturalismul. Evenimentele din ultima perioadă, violențele de natură etnică sau religioasă care…

Read More

Cuba a interzis distribuţia de Biblii, începând din anul 1969 şi până recent, când guvernul comunist de la Havana a decis să ridice aceste restricţii, ca urmare a acordurilor încheiate cu Statele Unite, conform unui articol publicat de Charisma News, care citează surse preluate din portalul The Joplin Globe. Această ţară va permite distribuţia de Biblii şi literatură creştină, graţie unui program experimental pe care l-a iniţiat recent, dar care ar putea fi oprit în orice moment, dacă distribuţia va crea prea multe probleme sau prea  multe reacţii negative, a spus David Isais, care lucrează pentru Comisia Biblică din Cuba şi este…

Read More