Daniel Pintilie practică de zece ani, toate tipurile de zbor: cu planorul, parapanta şi paraşuta. Visul său este să devină pilot misionar Daniel visa să zboare din adolescenţă, când făcea excursii prin munţi. ,,Când am ajuns pe munte m-am gândit: «Ce fain ar fi să pot zbura de aici!»”. Tânărul a început să practice sporturi extreme de la 18 ani, cu planorul, ca membru al Aeroclubului ,,Energy”. A continuat câţiva ani zborul cu paraşuta şi apoi a descoperit parapanta, despre care spune că i se potriveşte cel mai bine.
Autor: Vio Pop
In 13 ianuarie, politia saudita l-a arestat pe Hamoud Bin Saleh (28 ani) si a blocat accesul la blogul sau online, potrivit unor stiri ale The Arabic Network for Human Rights Information. Saleh folosise blogul pentru a-si exprima opinia in legatura cu problemele religioase si pentru a discuta despre convertirea sa de la islam la crestinism. Saleh fusese arestat inainte pentru credinta sa in 2004 si fusese inchis timp de noua luni. De asemenea, fusese arestat si inchis pentru o perioada scurta in noiembrie 2008, apoi eliberat cu putin timp inainte de conferinta dialogului interreligios cu sponsorizare saudita, tinut in 12-13…
Cinci crestini pakistanezi care au fost acuzati in mod nejustificat de blasfemie in aprilie, 2007 (click aici pentru mai multe informatii) au fost recent achitati de acuzatii, potrivit unei stiri din 23 ianuarie a Compass Direct. Judecatorul districtului a achitat pe Salamat Masih (42 ani), pe fiul sau, Rashid (16 ani) si pe cele trei rude ale lor, in 13 ianuarie, dupa ce martorii musulmani si-au retras marturia. Eliberarea vine in urma intalnirilor din afara curtii tinute intre liderii musulmani si un reprezentant al organizatiei crestine Sharing Life Ministries Pakistan.
Hotnews.ro ne prezinta situatia la ora actula din Zimbabwe: “Holera a contaminat 65.739 de oameni, dintre care 3.323 au murit deja, in urma epidemiei care afecteaza tara de la jumatatea lunii august 2008, a anuntat miercuri Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), citata de AFP. Epidemia a scapat de sub control, rata mortalitatii depasind deja 5%, in conditiile in care specialistii OMS considera ca o rata “acceptabila” ar trebui sa se situeze sub 1%.
Montreat, NC – George Beverly Shea sare de la o amintire la alta din cariera lui si calatoriile pe glob ca şi cântăreţ la cruciada evanghelistului Billy Graham. Când cuvintele nu pot explica, el murmura un cantec. “Oh, nu poate fi, la un copac, Mântuitorul meu a murit pentru mine?” cântă Shea dintr-un imn al lui John Newton, vocea sa curată şi puternică descriind modul în care muzica se încadrează în misiune. “Sufletul meu este încântat, inima mea se umple, să cred că El a murit pentru mine.”
Trei triburi de credinciosi din Lamogai au infruntat o echipa de 14 studenti interdependenti saptamana trecuta in Papua Noua Guinea si au ramas uimiti despre ce au auzit. A fost un timp de intrebari si raspunsuri, iar liderul echipei le-a explicat tribului Lamogai cum unii oameni din America incearca sa convinga crestinii sa nu dea bataie de cap tribului “happy-go-lucky”, un grup cuibart in jungla si peste tot in lume.
Duminica 22 februarie se va celebra Ziua Nationala de Rugaciune pentru Romania. Este al cincilea an consecutiv cand credinciosii se unesc, fiecare in bisericile locale, cu un scop unic – apropierea de Dumnezeu in rugaciune pentru binecuvantarea poporului roman! Rugaciunea Tatal nostru este tema evenimentului din 2009.
Duminica, 25 ianuarie, Bolivia a adoptat o noua constitutie care, din punct de vedere al valorilor si drepturilor omului, contine clauze unice. Articolul 14(II) enunta o categorie cvasi-exhaustiva a categoriilor sociale, economice, sexuale si umane impotriva carora discriminarea este strict interzisa. Printre ele se afla orientarea sexuala si “identitatea sexuala”. Aceste doua concepte nu trebuie confundate. Notiunea de orientare sexuala (homosexualitate/heterosexualitate) mai apare si in alte constitutii recente adoptate, dar noua constitutie boliviana e prima constitutie din lume care include “identitatea sexuala” ca si categorie sociala si sexuala distincta de celelalte.
Astazi la ora 18:00, va fi intalnire speciala de tineri la Biserica Penticostala Betel, Oradea (Str Ion Ghica nr 13). Invitat special pastorul Vladimir Pustan impreuna cu Ciresarii. Va asteptam cu drag!
O asistenta medicala crestina din Weston a fost suspendata pentru ca s-a oferit sa se roage pentru recuperarea unui pacient. Asistenta medicala a comunitatii, Caroline Petrie, 45 de ani, spune ca a intrebat o femeie in varsta, in timpul unei vizite la domiciliu, daca doreste ca ea sa spuna o rugaciune pentru ea. Pacienta s-a plans centrului pentru sanatate despre d.soara Petrie care urmeaza credinta baptista. Aceasta a fost suspendata, fara a fi platita, pe 17 decembrie si va afla consecinta pentru acest lucru saptamana viitoare.
In perioada 8-14 februarie 2009 Biserica Poarta Cerului se va afla intr-o campanie de evanghelizare. Sunt invitati urmatorii slujitori: Duminica 8 febr. – pastor Vasile Trisca din Moldova Noua; Luni 9 febr. – pastor Nelu Horodinca din Targoviste; Marti 10 febr. – pastor Ghita Mois din Baia Mare; Miercuri 11 febr. – pastor Petrica Hututui din Botosani; Joi 12 febr. – pastor Petrica Hututui; Vineri 13 febr. – pastor Moise Lucaci din Orastie.
Articolul “Toti vorbesc de cip-uri, 666, anticrist, pasapoarte satanice, apocalipsa” a ajuns pe locul 1 in topul postarilor in limba romana, in data de 1 februarie 2009, ora 11.25, e semnala de Romania Evanghelica, in data de 2 februarie 2009, ora 1:30, articolul se afla din nou pe locul 1 in topul postarilor in limba romana, iar in topul general al postarilor de pe platforma wordpress, locul 70 din 145407 de noi postari, azi ajungand pe locul 40 din 146008 de postari.
Blogul STIRI CRESTINE a primit un premiu la decernarea premiilor Thymos pentru blogurile evanghelice editia a II-a. Premiul primit consta in cartea “Mesajul pierdut al lui Isus” (Steve Chalke) şi CD colinde vol. 5 RVE “Lumină în întuneric” Mesajul pierdut al lui Isus – Steve Chalke, Editura Scriptum, Oradea, 2007 N.T. Wright: “Noua carte a lui Steve Chalke este înrădăcinată în erudiţie, dar stilul ei clar şi viguros o face accesibilă oricui şi tuturor. Mesajul ei este direct şi captivant: Isus din Nazaret a fost mult mai provocator în vremea Lui şi rămîne mult mai relevant pentru vremea noastră decît am îndrăzni…
Pe data de 14 februarie 2009, orele 10,30 liderii (pastorii &slujitorii) bisericilor româneşti din Roma si împrejurimi sunt invitaţi la o convenţie a lucrătorilor împreună cu Cristos care va avea loc la biserica din via dei Centauri 58, Torre Angela, pentru a hotărî planul de evanghelizare(lucru) împreună cu bisericile evanghelice şi penticostale italiene active din Roma; Se vor prezenta proiecte pe anul 2009;
In zilele de 5, 6, 7, 8 februarie 2009, in Biserica “Limanuri bune”- Villalba se vor organiza intalniri speciale de partasie dupa urmatorul program: Joi ora 19:00 Relatia tanarului cu Dumnezeu. Vineri ora 19:00 Relatii de prietenie intre baieti si fete. Sambata ora 18:00 Trairea in familie
In colaborare cu organizatorii Colocviului Dumitru Cornilescu, Fundaţia BIG Impact anunţă pentru perioada 9-12 Martie 2009, la Sala de Conferinţe “Margareta” a Hotelului Brădet din Sovata, desfăşurarea unei conferinţe cu participarea reputaţilor vorbitori creştini Jill şi Stuart Briscoe. Tematica generală a conferinţei este “Lucrarea Creştină, Căsnicia şi Familia Creştină: Repere Teologice Pauline din Epistolele către Corinteni şi Efeseni”.
