Dupa aproape zece ani, sute de concerte, in care ne-am facut o multime de prieteni, zeci de mii de kilometri parcursi, noi, Marian, Sunny, Cornel si Alex, am luat hotararea ca e timpul sa incheiem acest sezon din viata noastra si sa mergem fiecare pe drumul pe care ni-l va arata Dumnezeu. Ramanem cu multe amintiri, momente frumoase si cu gandul ca am pus si noi umarul la dezvoltarea muzicii crestine si mai ales, la inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu.
Autor: Vio Pop
Putem spune că trăim într-o epocă ce are obsesia definiţiilor, a conceptualizării meticuloase. Doar ceea ce este bine definit, este luat în seamă şi considerat real. Iată, marea pacoste a timpurilor moderne este faptul că existenţa a fost redusă la ceea ce poate fi definibil. Prin urmare, noi creştinii suntem deseori puşi în situaţia de a ne defini credinţa! Acest lucru nu este atât de simplu pe cât pare. Definiţiile medievale si distincţiile tomiste nu ne mai sunt de mare folos astăzi, prin urmare trebuie să căutăm altfel de definiţii! De exemplu, linia oficială a Bisericii defineşte credinţa prin intermediul…
In 24 ianuarie 2010, Hana Hagos Asgedom, 41, a devenit cea de unsprezecea credincioasa care a decedat in centrul de detentie din Eritreea. Se pare ca Asgedom a suferit un atac de cord in timp ce era tinuta in izolare, in lagarul militar Alla. Potrivit unor surse de la Open Doors, ,,La putin timp inainte de moartea sa, Hana a suferit batai cu o bata de fier, pentru ca a refuzat sa faca o cana de cafea comandantului-sef al lagarului.” Atunci cand Asgedom a refuzat sa execute ordinul (pe care crestinii il interpreteaza a fi avansuri sexuale), a fost dusa…
Securitatea de Stat egipteana a intensificat intimidarea Bisericii Copte si a crestinilor copti din Nag Hammadi si din Bahgoura din vecinatate, facand arestari aleatorii in randul tinerilor crestini. Potrivit Assyrian International News Agency (AINA), campania permanenta impotriva crestinilor a inceput in prima parte a lunii ianuarie, 2010. Potrivit AINA, numeroasi membri ai unor familii au fost arestati, cel mai adesea in zorii zilei, fara mandate. Mai bine de o suta de tineri crestini au fost arestati fara acuzatii.
Biserica Penticostala Betesda a organizat cateva seri de evangelizare dupa cum urmeaza : JOI 11.MARTIE incepand cu ora 18 invitati pastor Petrica Ututui si interpret de muzica fratele Victor Vreme. VINERI:12MARTIE ora18 invitati pastor Alin Foca si interpret de muzica grup Betel. SAMBATA:13 MARTIE ora18 invitati fratele Lucian Neagu si interpret de muzica grup Neculcea. DUMINICA:14MARTIE ora 17 invitati pastor Costica Macoviciuc si interpret de muzica grup Mesia.
Biserica Lumina din Bucuresti, va invita vineri, 12 Martie 2010, de la ora 17:00, la o conferinţă cu tema “Viaţa lui Avraam”, sustinuta de Petrică Pleşa. De asemenea, sâmbătă, 13 Martie 2010, de la ora 10:00, va avea loc o conferinţă pentru părinţi şi tinerii necăsătoriţi, respectiv de la ora 15:00, cu temă pentru familişti. Adresa: Sos. Andronache 60A, Sector 2, Bucuresti
La sase ani de la interzicerea purtarii esarfelor de catre tinerele musulmane in scolile publice, legiuitorii din Franta par sa fie aproape de a impune masura interzicerii purtarii valului in anumite spatii publice. In 26 ianuarie 2010, o comisie parlamentara a dat un raport indelung-asteptat, facand recomandarea ca femeile sa aiba restrictia de a purta valul ce acopera fata in institutiile publice si in transportul public. Lista juratilor bipartizani recomanda de asemenea ca strainelor ce poarta valul sa li se refuze cetatenia franceza si rezidenta. Dar, ca semn al sensibilitatii problemei, juratii nu au cerut interzicerea valului si in cladirile…
Populatia crestina din Egipt este foarte mare – se estimeaza a fi de sase pana la noua milioane de oameni sau intre opt si doisprezece procente din populatie. Cu toate acestea, crestinii egipteni infrunta discriminarea in privinta educatiei, a locului de munca si in tribunale, dar si hartuire in viata de zi cu zi. Cei mai multi dintre crestinii egipteni prosperi au parasit Egiptul. Crestinii care raman traiesc adesea intr-o stare de saracie extrema. Cei din zonele rurale sunt amenintati de acte de violenta, iar politia ofera protectie doar uneori. Incidente de brutalitate anticrestina, rapiri si convertiri fortate la islam…
Albumul Daca ai sti sa iubesti – Adi Gliga si Isaincu Band, este o colaborare a celor de la Isaincu Band(Italia), cu Adi Gliga(Romania). Albumu contine zece melodii, cinci fiind in limba Romana si cinci in limba Italiana, toate compozitii proprii. Lansarea lui va incepe pe data de: 15 Mart. Bis. AGAPE – Timisoara cu ALEGE VIATA – 18:00 16 mart. Bis. Baptista Betel Timisoara – 18:00 10 apr. PLOIESTI – Bis. LOGOS – C.d.e. 18:00 19 apr. Bistrita Bis. Penticostala nr 2 – 18:00 28 mai Dr.Turnu Severin – Teatru Teodor Costescu 18:00
Alege Viata te invita la inchinare alaturi de formatia Decean si la un timp de reinnoire a dedicarii tale pentru Hristos. Printre cei 400 000 de studenti din Bucuresti, mai putin de 0,5% sunt crestini. Ceea ce inseamna ca 99,5% dintre ei nu il cunosc pe Hristos. E timpul sa iesi de “sub acoperire”. Ofera oportunitatea colegilor tai sa-L cunoasca pe Acela care detine raspunsurile la intrebarile si nevoile lor cele mai profunde! Intelege inima lui Dumnezeu pentru cei pierduti si da sansa colegilor tai sa cunoasca un adevarat ucenic al lui Hristos! Vino sa cunosti alti studenti care iti…
Miercuri, 10 martie 2010, ora 19.00, sunteti asteptati la o seara de tineri la Biserica Penticostala “Betel”, Zorilor, Cluj-Napoca. Tema serii este “Credinta care il abordeaza pe Dumnezeu ca Dumnezeu”. Vorbitorul serii va fi Florin Dumitrache.
Sambata, 13 martie 2010, incepand cu orele 17.00, ai toate motivele sa abandonezi orice alta preocupare efemera si sa participi la o Seara de lauda si inchinare la Biserica LOGOS Ploiesti, Strada Miciurin nr.6. Invita-ti prietenii sa se bucure impreuna cu tine de momentele de inaltare sufleteasca si cercetare duhovniceasca prin cantare, conduse de indragitii solisti crestini Puiu Chibici, Ilie Puha si Emanuel Negrea!
Biserica Harul, Baia Sprie organizeaza sambata 13.03.2010 incepand cu orele 18:00 la Casa de Cultura din Baia Sprie o seara speciala de rugaciune si mesaj biblic. Va fi invitat fratele Adi Varga.
Simona Caba este din Oradea, Biserica Penticostala Betel, am lucrat cu copii multi ani, s-a implicat evanghelizare si misiune impreuna cu tinerii de la biserica si cu parintii ei. A facut scoala biblica “Christ for the Nations” in Dallas 2001-2002 și în al doilea an a fost in cadrul Scolii de Misiune din CFNI unde am auzit prima data de misune externa. În 2002 a fost în prima calatorie in Mozambique de 6 saptămâni, în 2003 pentru 3 saptămâni in Haiti și 3 luni in Mozambique. Din 2004 ea lucrează ca și misionară în Mozambique (Africa)
Suedia restrange posibilitatea refugiatilor crestini irakieni de a obtine azil politic in Suedia. Doar in ultimii doi ani, Suedia a repatriat in Irak 10.000 de crestini si membri ai altor minoritati religioase. Exista voci care afirma ca acest fenomen reflecta animozitatea guvernului suedez fata de crestini (articol).
Acesta este titlul sumbru al unui articol publicat in publicatia britania The Economist. Chinezeii si nativii din nordul Indiei continua sa isi omoare fetitele nenascute in favoarea baietilor. Statisticile sunt ingrijoratoare. In anii 1980, dezechilibrul dintre sexe in China, cauzat de avortul selectiv pe baza sexului fatului, era de 108 baieti la 100 de fete. In 2000 a ajuns la 124 la 100, iar in unele provincii chineze la 130 la 100. Fenomenul acesta a inceput sa se extinda si in Thailanda, Japonia, partea occidentala a Balcanilor si in tarile din Caucaz. Cu toate acestea, nu auzim despre nici o…
