”Vai de atunci îmi pare lumea și mai tristă, viața-i melodie funerară”. Marș Funebru – George Bacovia ”Dacă omul, odată mort ar putea să mai învieze, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.” (Iov 14:14) Încă din zorii istoriei, o întrebare a reușit din nou și din nou, să răbufnească din adâncul sufletului omului, într-o formă sau alta: Există viață după moarte? Omul a încercat să răspundă la ea, acest efort fiind evident încă din cele mai vechi opere literare. (Imnurile Babilonului, Cartea Morților – Egipt, Rig-Veda –…
Autor: Vio Pop
Alimentul este considerat “proteina completă” de către nutriţionişti şi asta pentru că întăreşte şi repară muşchii şi produce hormoni şi enzime. Ouăle reprezintă o bogată sursă de proteine, deloc de neglijat mai ales când regimul impune alimentaţie fără carne, spun specialiştii în nutriţie. Oul este “proteina completă”, conţinând toţi aminoacizii esenţiali (aşa-numitele “cărămizi” folosite de organism pentru producerea proteinelor) pe care organismul nu le poate produce singur. Proteinele ajută organismul la întărirea şi repararea muşchilor şi producerea de proteine precum hormonii şi enzimele, dar este în acelaşi timp şi foarte săţios. Ouăle conţin de asemenea vitamina B şi un compus…
Misiunea Crestina Ucenicii duce VESTEA BUNA la cei de dincolo de gratii. Cu cateva zile înainte de Paște, am fost din nou la Penitenciarul Satu Mare pentru 50 de suflete de acolo să ducem nu doar vești bune ci și daruri pentru Paște: cozonac, ouă de ciocolată, tricouri, fructe, caiete, plicuri, Noul Testament și pliante. După ce s-a vorbit din Cuvânt am cântat și ne-am rugat apoi am discutat cu cei de acolo, a fost multă bucurie. Pe fața unui gardian s-au așternut lacrimi. Cu ajutorul Domnului vom merge din nou pe 16 aprilie . Zilele acestea vom merge și…
Pentru Stiri Crestine.ro, Dorin Pele, www.christ4ro.com
Ouăle din ciocolată, atât de populare de Paşti, au efecte benefice asupra sănătăţii, sugerează un studiu german care a demonstrat că o mică porţie zilnică de ciocolată, de preferat neagră, contribuie la reducerea tensiunii arteriale şi a riscului de declanşare a unor maladii cardiace. Potrivit AFP, studiul va fi publicat miercuri, în ediţia online a revistei European Heart Journal. Pentru acest studiu, medicii germani au monitorizat timp de un deceniu starea de sănătate şi stilul de viaţă ale celor 19.357 de participanţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani. Voluntarii care au consumat cele mai mari cantităţi de…
(click pe poză pentru a mări)
Ruxandra a intrat agitată la noi în clinică, întrebând într-o suflare dacă se face avort la centru nostru. Era însărcinată în 14 saptămâni, iar tatăl era fostul ei prieten. Acesta părea a fi motivul principal pentru care nu îsi dorea acest copil: pentru că era al lui; iar ea nu voia să mai aibă vreodată de-a face cu el. Avusese în urmă cu ceva vreme niște simptome ciudate, iar doctorul din localitate i-a dat tratament pentru tulburări hormonale. După o perioadă, văzând că situația nu se mai schimbă, a vrut să cunoască opinia altui medic, dintr-un oraș mai mare. Acolo…
Sambata, 3 Aprilie 2010 – ora 15- plecarea din zona Kaufland – ora 16- program pe pietonal (vor canta corurile reunite ale bisericilor Baptiste si Penticostale si deasemenea corul de copii al Bisericii Emanuel. Indiferent de biserica sau denominatiunea din care faceti parte, va invitam impreuna cu noi sa proclamam Invierea Domnului nostru Isus Hristos din morti. Scopul marsului: 1. SA PROCLAMAM INVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS DIN MORTI, acordand acestui eveniment importanta pe care o merita – intr-o vreme in care invierea Mantuitorului este, de catre multi, ori negata ori golita de semnificatie. 2. Sa le reamintim bistritenilor ca Hristosul Inviat din…
“Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui!”Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.”Evrei 11:6 De mic copil am auzit cuvintele acesta si am stiut ca ceea ce Dumnezeu vrea de la noi este sa ne punem increderea in El ca sa ne salveze si sa ne schimbe vietile. La varsta de 16 ani eram intr-o tabara de tineri iar un prieten m-a provocat sa imi predau inima lui Isus si intreaga mea viata a fost transformata. La cativa ani dupa aceea Dumnezeu a pus in…
Biserica începe să experimenteze lucruri mari, puternice, care prevestesc venirea Domnului. Cu toţii tânjim după trezirea poporului lui Dumnezeu. Zvonuri ale trezirii şi lucrarea ei au cuprins în special generaţia tânără, Generaţia Iosua (toţi cei născuţi începând cu anul 1967). Privind la Istoria Bisericii, ceea ce a adus trezirea a fost doar prezenţa lui Dumnezeu, doar lucrarea directă a Slavei puterii Sale. El şi numai El este Cel care a transformat Biserica şi vieţile oamenilor. Această sfântă realitate este reconfirmată în zilele noastre. Tânjim să venim în prezenţa Domnului, intrând în Locul Preasfânt cu laudă şi închinare necurmată, proclamând întregul…
În această iarnă Asociația “Misiunea Speranța pentru Romania”, cu ajutorul sponsorilor noștri din țară și străinătate a oferit mai multor familii sărace (mame singure cu copii, bătrâni, văduve) lemne de foc. Șapte familii au fost ajutate în total, fiecare familie primind lemne în valoare de 100 de euro. În numele beneficiarilor mulțumim sponsorilor noștri și colaboratorilor noștri care s-au ocupat de transportul, tăierea și depozitarea lemnelor. Vă invităm să vizionați materialul video, de mai jos: Sursa: www.sperantapentruromania.ro
29 Martie 2010 – Baia Mare Plecare de la Biserica Sfinții 12 apostoli (de la gară), ora 17, blv. Traian până în parcul Mara, unde va avea loc “Rastignirea”. traseu: Plecare de la Biserica Sfinții 12 apostoli (de la gară), ora 17, blv. Traian până în parcul Mara, unde va avea loc “Rastignirea”. 30 Martie 2010 – Cluj Napoca Plecare din Piața Unirii – Catedrala Sfântul Mihail – din parcare, ora 16:00 traseu: Piața Unirii, Str. Memorandumului, Petru Maior, Piața Lucian Blaga, Str. Napoca, Blv. Eroilor, Piața Avram Iancu, Teatrul Național. 31 Martie 2010 – Târgu Mures Plecare de la…
Duminica, 28 martie 2010, orele 18 la Biserica Baptista “Betel” Cluj-Napoca, strada Ravasului nr. 6 va avea loc un concert de Paste sustinut de Corul Studentilor… sunteti invitati cu totii! Pentru Stiri Crestine.ro, Mihai Pricop
Evoluţia domeniului comunicaţiilor mobile conturează o tendinţa majoră către utilizarea modelelor de telefoane mobile cu ecran senzitiv (TouchScreen). În acest mod sunt eliminate complet tastele, oferindu-se o suprafaţa mai mare pentru afişare şi interactivitate directă, similară folosirii mouse-ului la un calculator obişnuit. În urmă a numeroase solicitări primite din diferite părţi ale lumii, a devenit clară necesitatea adaptării programului BiblePhone (Biblia pe telefonul mobil), pentru acest gen de telefoane / dispozitive mobile. De aceea, anunţăm lansarea aplicaţiei BiblePhone, având o capacitate extinsă pentru a funcţiona şi în cazul dispozitivelor mobile cu ecran senzitiv (TouchScreen). În acest sens, este suficient să…
Se discuta tot mai mult in Romania despre revizuirea Constitutiei. Partidele politice cauta sa se pozitioneze cit mai favorabil pentru a influenta eventuala revizuire. La fel si Parlamentul in raport cu Executivul si vice versa. Restructurarea institutiilor de guvernamint, realocarea puterii politice, reducerea numarului de parlamentari, transformarea parlamentului din sistem bicameral in unul unicameral sunt deziderate pe care clasa politica din Romania le priveste ca prioritare. Dar valorile? Dar noi? Pentru cetatenii tarii valorile sunt prioritare si cu mult mai importante decit aceste obiective care actualmente preocupa clasa politica. In 2006 AFR a obtinut din partea cetatenilor cu drept de…
Luis Palau a avut săptămâna trecută întâlnire cu mai mult de 500 de păstori în Vietnam. Palau a participat la conferița în 16 si 17 martie, iar înainte a întâlnit câțiva diplomați americani. “Mai mult de 2.000 de păstori au fost asteptati la acest eveniment, nu este foarte clar motivul pentru care numărul celor prezenti a fost mult mai mic decat cel asteptat”, declara pentru The Christian Post, unul dintre voluntarii care e implicat în lucrarea din China și Vietnam. Un alt voluntar declară că este pentru prima data în ultimii 100 de ani când bisericile se unesc la această…
