Autor: Vio Pop

Fondatorul Stiri Crestine.ro, proiect inceput in 2008.

Un sigiliu mic confecţionat dintr-o piatră a fost descoperit de arheologi în zona Tel Beit Shemes, şi ar putea fi prima dovadă arheologică a istoriei lui Samson. Un sigiliu de piatră, cu un diametru de 1,5 cm, a fost descoperit recent în săpăturile de la Tel Beit Shemes, în apropierea râului Sorekm, care a servit ca fostă frontieră între Israel şi teritoriile filistenilor în secolul al XI-lea, î.Hr. Acest lucru ar putea fi prima dovadă arheologică a istoriei lui Samson. Obiectul mic, cu diametrul de 1,5 cm, are gravat pe el un animal mare şi o figură umană. Oamenii de…

Read More

Nigeria: Biserica Evanghelică Winning All, aflată în oraşul Kaduna (Nigeria), a realizat o donaţie de alimente pentru şase moschei din zonă, într-un gest de caritate destinat ajutorului pentru familiile mai puţin privilegiate din punct de vedere economic, pentru sărbătorile sale de sfârşit de Ramadan. Printre alimentele donate au fost, în principal, zahăr, porumb, fasole şi alte cereale. Acest cadou a fost donat la sediul guvernului local, unde le-a primit Alhaji Shuai’b Balarbe, cel mai mare şi important reprezentant musulman local din zonă, informează Christian Today. Principalul lider musulman a mulţumit pentru cadoul de Ramadan subliniind că acest gest amabil îi…

Read More

Izhār ul-Haqq este o carte a musulmanilor care descurajează și slăbește credința multor creștini care locuiesc în țările musulmane, în special credința celor  care sunt creștini convertiți de la Islam. Cartea ridiculizează credința creștinilor în Biblie afirmând că Biblia este o carte coruptă. The Izhar ul-Haqq prezintă Coranul ca fiind singura carte perfectă. Conținutul acestei cărți (scrisă în original în limba arabă) a apărut dintr-o dezbatere cu un misionar german în urmă cu 150 de ani. Învățătorii și criticii musulmani s-au folosit de Critica Superioară a Bibliei din seccolul al XIX-lea scrisă în Europa în efortul de a susține acuzațiile…

Read More

Guvernul indian este rugat de către membrii Lok Sobha ai ţării (sau Casa Poporului) să îşi convoace reprezentantul din Pakistan, după rapoarte repetate de persecuţie împotriva minorităţilor creştine şi hinduse din ţara islamică. Luni s-au anunţat îngrijorări din partea membrilor Lok Sobha, după ce 150 de hinduşi care au intrat din India în Pakistan au susţinut că fuseseră hărţuiţi de către musulmanii din provincia Sindh. S-a raportat că minorităţile creştine şi hinduse din regiune au suferit convertiri forţate, având, de asemenea, casele devastate în mod repetat. Alte acuzaţii au subliniat faptul că fete tinere din medii creştine şi hinduse ar…

Read More

Apostolul Pavel și-a îndeplinit misiunea în diferite moduri. Citim că uneori era necesar să își câștige banii din fabricarea corturilor, iar alteori alți oameni aveau grijă de nevoile sale, în acest mod el să poată “fi devotat predicării, și să Îl mărturisească evreilor pe Isus, Mesia” (Faptele Apostolilor 18:5). În Filipeni 4 : 10 – 19, citim despre atitudinea apostolului. Știm că el a învățat să fie mulțumit în orice situație ar fi. Știa cum să trăiască smerit, și, de asemenea,  știa cum să trăiască și în belșug. Când apostulul Pavel a primit daruri pentru ca el să poată fi…

Read More

Evanghelistul Billy Graham, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat din cauza unei infecţii pulmonară, în noaptea de sâmbătă, la un spital din Asheville (Carolina de Nord). El este tratat cu antibiotice, starea lui fiind stabilă, a declarat medicul care îl tratează, David Pucci. Billy Graham, născut la 7 noiembrie 1918, este un autor, predicator şi evanghelist cunoscut în toată lumea. El a transmis mesajul Evangheliei faţă în faţă la mai mulţi oameni decât oricare altul în istorie, și a călătorit pe toate continentele pentru a duce Evanghelia lui Isus. Ultima lui carte, “Aproape Acasă”, a primit premiul ca cea…

Read More

 Acest material a fost preluat de pe PersecutionBlog. Laos Oficialii din Laos au ameninţat membrii a două biserici hmong cu expulzarea din satele lor şi confiscarea proprietăţii lor dacă nu încetează să se închine lui Dumnezeu. Însă un pastor hmong din zonă încurajează credincioşii să rămână fermi în credinţa lor. Propria biserică a liderului bisericesc a scăzut de la zece familii la doar cinci, după ce oficialii au revocat permisele de residenţă ale creştinilor în 2008. Fără aceste permise, creştinii nu îşi pot dovedi cetăţenia lao, iar copiii acestora nu pot merge la şcoală. Când pastorul a auzit că o…

Read More

E greu de imaginat o libertate mai fundamentala decat cea religioasa. E si cea mai veche si reflecta una din cele mai vechi practici umane – inchinarea la Dumnezeu. De-a lungul mileniilor a fost incalcata, negata si abuzata. De aceea, in epoca moderna i s-a alocat un loc primordial intre drepturile fundamentale ale omului, fiind recunoscuta ca un drept fundamental. Un drept esential care, impreuna cu libertatea cuvantului, de asociere, de constiinta si de exprimare, constituie esafodul pe care democratia moderna a fost cladita. Un pilon al acestui esafod fara de care democratia pierde. Un drept universal care a fost…

Read More

Când creştinii acestor vremuri nu consideră canicula verii un impediment de nedepăşit şi nu sunt nici preocupaţi doar de petrecerea vacanţelor, ci îşi găsesc timp şi resurse necesare să organizeze şi să participe la câte un eveniment evanghelistic, în mod categoric inimile lor încă mai bat pentru oamenii nemântuiţi. Evident, ceea ce produce această minune în viaţa credincioşilor este şi rămâne întotdeauna doar dragostea primită din partea lui Dumnezeu, Cel care “voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”. Pentru că, în mod categoric, dincolo de orice preocupare personală, familială sau bisericească, pentru credincioşii duhovniceşti salvarea…

Read More

Peste 4 000 de persoane din Chile au semnat pentru un proiect ajuns la Guvern cu scopul de a obţine o acreditare, care va facilita furnizarea de servicii religioase în spitalele publice. Biroul Naţional al Cultelor (Oñar) şi Direcţia pentru Organizaţii Sociale (DOS) asteaptă un răspuns până la data de 31 septembrie 2012. Această acreditate urmăreşte să faciliteze intrarea pastorilor din diferite confesiuni în spitalele publice pentru a putea sta de vorbă cu pacienţii şi pentru asistenţă spirituală. “Mulţi dintre pastori suferă din cauza discriminărilor religioase în spitale şi în centrele de urgenţă atunci când doresc să viziteze pacienţii sau…

Read More

 Pe 16 august, o ambasadoare a imoralității e programată să țină un concert în România. E vorba de Lady Gaga. Vă rugăm, dragi români, și mai ales dragi creștini, nu mergeți, nu îngăduiți copiilor voștri să meargă, și încurajați-va colegii, vecinii și cunoștințele să nu meargă. Murdăria și imoralitatea în lume se extind pe banii creștinilor. Creștinii facilitează extinderea imoralității în lume. Prin participarea lor la astfel de evenimente ei, de fapt, finanțează expansiunea imoralității. Criticăm pe bună dreptate vedetele și Hollywood pentru materialele obscene și nefolositoare pe care le produc. Nu le-ar produce, însă, dacă nu ar aduce bani.…

Read More

„O femeie arabă care s-a prezentat ca fiind ‘Maryam’, a anunţat într-un video că… a abandonat islamul şi s-a convertit la creştinism”, raportează Mohabat News. Potrivit Mohabat News, surse de internet, precum site-uri independente de şiiţi care promovează gânduri şi convingeri şiite din Iran, au raportat săptămâna trecută că o femeie arabă care s-a prezentat ca fiind ‘Maryam’, a anunţat, într-un video publicat pe internet, că ea a abandonat islamul şi s-a convertit la creştinism. Ea a declarat, într-un video publicat, că nu şi-a eliminat hijabul ei de teamă pentru viaţa sa şi pentru a-şi menţine identitatea necunoscută. Publicarea videoului…

Read More

Persecuțiile împotriva bisericilor creștine din Indonezia e în creștere, în special în provincia Aceh. De curând, autoritățile locale au ordonat demolarea a 20 de biserici. Fără îndoială, în alte locuri ale țării, unde majoritatea sunt musulmani, bisericile văd o creștere rapidă. În ultimii 5 ani, Indonezia a experimentat o creștere a creștinismului. Bisericiile afirmă că în momentul de față 30% din populația țării este acum creștină. Cea mai mare creștere a creștinismului din această țară e experimentată de Biserica Penticostală. Păstorii mărturisesc că tot mai multe persoane, în special budiști și musulmani, sunt atraşi de serviciile creștine. Păstorul Billy Njotorahadjo…

Read More

Cu 136 atacuri împotriva creştinilor în 2011, acest articol dezbate faptul că Departamentul de Stat al SUA ar trebui să facă mai mult decât doar a ţine India “sub observaţie”. Un activist intervievat a avertizat că libertatea religioasă este “în grav pericol” înIndia. Constituţia indiană “prevede libertate religioasă”, dar, în practică, minorităţile adesea “nu se bucură” de dreptul fundamental, iar conceptul de “secularism de stat” este în pericol, subliniază Sajan K. George, preşedintele Consiliului Global al Creştinilor Indieni (CGCI), în comentariile pentru AsiaNews, cu privire la recenta publicaţie a Raportului Comisiei SUA privind ibertatea Religioasă Internaţională 2012, elaborată de către…

Read More

Aproape fiecare familie creştină s-a refugiat în Dahshur, un sat din Giza, când o gloată de musulmani a început să ardă şi să jefuiască locuinţele creştine pe 1 august. Incidentul a început atunci când un proprietar de  spălătorie creştin a ars cămaşa unui musulman. Când mulţimea a venit după bărbat şi familia acestuia la casa lui, omul a aruncat cocktailuri Molotov asupra asaltatorilor, arzând câţiva musulmani care, după aceea, au murit la spital curând. De atunci, creştinii au devenit ţinte ale atacurilor mafiei în sat. Criza sectară din satul Dahshur a început pe 1 august, după înmormântarea unui musulman care…

Read More

Cum crezi că ar fi viața ta fără mâini și fără picioare? Poate nici nu vrei să te gândești și să îți imaginezi! Nici Ion nu credea că va ajunge fără mâini și fără picioare. În urmă cu 9 ani, nea Ion lucra pe un TAF în pădure, în zona Bozovici, judeţul Caraș-Severin. Într-o zi de iarnă, în timp de cobora muntele cu lemnul, TAF-ul a derapat și s-a răsturnat într-o râpă. Ion a fost aruncat afară din TAF, iar utilajul a căzut peste el, retezându-i ambele picioare și ambele mâini. Un coleg care se afla cu el în utilaj,…

Read More