Prin harul lui Dumnezeu, incepand cu luna septembrie a acestui an, Gradinita “Happy Kids” din Ploiesti isi deschide portile pentru primele grupe de prescolari, dornici sa descopere in orasul lor un mediu placut, dominat de dragoste si grija pentru ei. Desigur, pentru acest prim pas major in viata copiilor a contat decizia parintilor care au optat pentru aceasta institutie de educatie crestina, preocupati nu numai de fericirea copiilor, dar si de lucrurile pe care acestia le pot invata in primii ani de viata. Sub genericul “Seara pedagogiei crestine”, Biserica “Logos” Ploiesti consacra acestui moment inaugural o intalnire publica cu doi…
Autor: Vio Pop
O fetiţă creştină care are sindromul Down a fost acuzată de blasfemie şi arestată în capitala Pakistanului, Islamabad, din cauza unor pagini arse din Coran. Fetiţa creştină în vârstă de 11 ani, diagnosticată cu sindromul Down, a fost acuzată de blasfemie la adresa Coranului, şi arestată în capitala Pakistanului, din cauza arderii unor pagini din Coran, arată informaţiile venite din partea grupului de creştini din Pakistan, prin intermediul surselor de internet. Reclamaţiile detaliază că fetiţa a fost arestată vineri ac. şi se află încă în capitală, unde se aşteaptă o decizie din partea oficialilor. Un comandant din cadrul poliţiei a…
Există rapoarte îngrijorătoare care vin din Egipt, că susţinătorii duri ai Frăţiei Musulmane răstignesc opozanţii preşedintelui Mohammed Morsi, creând panică în rândul comunităţilor minoritare religioase. Câteva agenţii de ştiri din Orientul Mijlociu confirmă rapoartele conform cărora unele cooperative ale Frăţiei Musulmane au “crucificat pe acei care se opuneau preşedintelui egiptean Muhammad Morsi dezbrăcaţi, pe copaci, în faţa palatului prezidenţial, în timp ce abuzau pe alţii”. “Este cineva care rezistă noului guvern…? În acest caz particular, oamenii care au atacat şi crucificat erau protestatari seculari supăraţi din cauza campaniei ostile a lui Morsi împotriva mass-mediei”, a susţinut Raymond Ibrahim, membru al…
Oameni înarmaţi din nord-estul tulburei Nigerii au aruncat în aer o parte a unei şcoli primare, apoi au atacat o biserică catolică şi un sediu de poliţie, înainte ca ofiţerii să lupte, a susţinut poliţia marţi. Separat, două persoane înarmate care mergeau pe motociclete au deschis focul asupra trupelor, la un punct de control militar din nordul oraşului Kano, duminică, rănind un soldat, a susţinut purtătorul de cuvânt militar Iweha Ikedichi. După explozia de duminică seara, de la şcoala din oraşul statal Damagun din Yobe , care a distrus o parte a clădirii, ofiţerii au dislocat în preajma oraşului, a…
Stimați frați și surori, Ne face o deosebită plăcere să vă salutăm din orașul Seattle, în numele Domnului Isus Hristos, și să vă invităm în acest oraș în perioada 31 august – 3 septembrie 2012, cu prilejul celei de-a 44-a Convenții a Bisericilor Penticostale Române din Statele Unite și Canada. Orașul Seattle va găzdui pentru a doua oară evenimentul cel mai important al comunității române de pe continentul american, iar biserica First Romanian Pentecostal Church a primit harul de la Domnul și responsabilitatea din partea Consiliului Pastoral din Statele Unite de a organiza acest eveniment. Lucrarea Convenţiei va avea loc…
Dragi familisti, Va anuntam ca anul acesta conferinta familiilor tinere va avea loc (tot) la Centrul Creştin “Emanuel” / Rehoboth din VALEA DRAGANULUI, CLUJ (www.fundatiaemanuel.ro) in perioada 21-23 septembrie, si se adreseaza cuplurilor care au pana la 10 ani de casatorie! Fiindca dorim sa pastram intimitatea si atmosfera relaxanta pe care si-o doresc tinerele familii, la conferinta vor putea participa doar 25 de cupluri. La aceasta intalnire ne va sluji familia Gigi si Adriana COSMAN. Fratele Gigi Cosman este pastor al Bisericii Baptiste nr. 1 din Cluj si are o vasta experienta in domeniul familiei. Impreuna cu sora Adriana credem…
Pe măsură ce creştinii continuă să plece sau să fie ucişi în oraşele irakiene, grupul de monitorizare Open Doors se îngrijorează de faptul că SUA a uitat de minoritatea asaltată, raportează Christian Post. Pe măsură ce violenţa împotriva minorităţilor creştine continuă în Mosul, Irak, Carl Moeller, din cadrul Open Doors SUA, se îngrijorează de faptul că SUA şi-a întors focalizarea de pe aceşti creştini persecutaţi, întrucât SUA nu mai are o prezenţă militară în ţara din Orientul Mijlociu. Moeller, preşedinte/CEO al monitorizării drepturilor omului Open Doors SUA, numeşte violenţa continuă împotriva creştinilor din Mosul “religicid”, spunând într-o declaraţie recentă: “Creştinii…
Realizăm lichidarea stocului de reviste „Orizonturi eterne” la prețuri cu totul speciale! Dacă până acum revista „Orizonturi eterne” se oferea în schimbul sumei de 5 LEI, prin realizarea lichidării stocului vă oferim revista la prețul de doar 3,49 LEI. 1. Pentru comezi care conțin cel puțin 7 exemplare ale revistei „Orizonturi eterne”, transportul este GRATUIT oriunde pe teritoriul României! 2. Pentru comenzi care conțin cel puțin 14 exemplare ale revistei „Orizonturi eterne”, pe lângă transportul GRATUIT, primiți din partea revistei O CARTE CADOU! 3. Comanda poate fi făcută acum și printr-un sms la numărul de telefon: 0741.756.370, sms care să…
Dacă ești tânăr necăsătorit și ai vârsta cuprinsă între 16-30 de ani, Asociația ”Viața în Isus Hristos” te invită să iei parte la un sfârșit de săptămână special organizat pentru tine. La acest seminar: vei fi provocat să îți formezi caracterul având ca model caracterul Domnului Isus; vei fi provocat să trăiești la intensitate maximă cu Dumnezeu; să descoperi scopul pentru care ai fost creat; relaxare, distracție și adrenalină. Perioada: 26.09 – 30.09.2012 Vorbitori: Stelian Baban Stelian este un tânăr american de origine română care a avut parte de o întoarcere miraculoasă la Dumnezeu. La călăuzirea Duhului Sfânt s-a mutat în…
Vineri, 31 august 2012, orele 18:00, vă invităm la o conferință despre predicare, în sala Bisericii “Diakonia” București. Întâlnirea se va desfășura în două sesiuni urmate de întrebări și răspunsuri, cu următoarele tematici: 1. Predicarea în profunzime; 2. Predicarea „experențială” (pentru detalii, apasă citește mai mult). Ambele sesiuni vor fi susținute de Costel GHIOANCĂ, pastor coordonator la Biserica Baptistă „Emanuel” din orașul Dej. Experiența acumulată prin predicile susținute în activitatea pastorală, experiența acumulată în calitate de Preprator Universitar de Homiletică la Seminarul Teologic Baptist din București, cât și studiile superioare din domeniul teologic, vor contribui considerabil la îmbogățirea cunoștințelor participanților…
O biserică din Turcia, care “dovedeşte prezenţa antică a creştinilor”, este la un pas de a fi transformată în moschee. În prezent, biserica funcţionează ca muzeu, iar creştinii din Turcia ar prefera ca biserica să rămână aşa, decât să fie transformată în moschee. Nu există “nevoie” de a transforma Biserica antică “Hagia Sofia” din Trazbon într-o moschee, este mai bine ca ea să rămână un muzeu deschis tuturor religiilor: Bartholomew I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi-a exprimat cu claritate opoziţia faţă de ideea susţinută de către adjunctul Prim-Ministrului, Bulent Arinc, care ar dori să transforme acest monument al creştinismului într-un…
Libraria Crestina Maranatha este un proiect al asociatiei umanitare crestine “Misiunea Speranta pentru Romania” (www.sperantapentruromania.ro). Libraria Crestina Maranatha este cel mai nou magazin online cu carti crestine. Scopul librariei noastre este sustinerea proiectelor umanitare ale asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania”, in mod special sustinerea cazurilor de copii bolnavi de cancer si leucemie. Libraria Crestina Maranatha s-a deschis cu ajutorul unor frati crestini care au finantat libraria, crearea stocului de carti. Ne dorim ca, prin vanzarea de carte crestina, sa realizam venituri suplimentare pentru sustinerea financiara a cazurilor umanitare in care ne implicam. De asemenea, prin Libraria Crestina Maranatha dorim sa…
Vă rugăm, nu uitaţi să vă rugaţi pentru Nigeria, Tanzania, Azerbaijan şi Myanmar (Burma). Nigeria Oameni înarmaţi au atacat o biserică evanghelică din centrul Nigeriei luni, 6 august, ucigând cel puţin 19 persoane, inclusiv pastorul. Atacatorii au oprit electricitatea din Biserica “Deeper Life” din Otite, în apropierea oraşului Okene, statul Kogi, şi au înconjurat clădirea pentru a bloca evadarea congregaţiei. Apoi au intrat în clădire şi au tras în credincioşi timp de aproximativ douăzeci de minute. Cel puţin cincisprezece oameni au murit la locul faptei, patru au murit mai târziu, din cauza rănilor provocate de gloanţe, şi mulţi alţii au…
Acest articol conţine gânduri asupra situaţiilor recente din Uzbekistan care au rezultat din încălcarea libertăţilor religioase. Există rapoarte despre oficialiiguvernamentali din Uzbekistan care arestează şi amendează oamenii care sunt găsiţi având diverse texte religioase în posesia lor, lucru care este împotriva legislaţiei ţării privind protecţia libertăţii religioase. În prezent, în Uzbekistan există câteva cazuri ale autorităţilor care acţionează împotriva politicii de represiune, datorită creşterii confiscărilor cărţilor religioase de proprietate privată din case, pe durata percheziţiilor poliţiei, în conformitate cu rapoartele de la Forum18 News Service. În plus faţă de confiscarea diverselor texte religioase, inclusiv Biblii, există, de asemenea, acuzaţii de…
Duminică, 19 august 2012, Biserica “Hebron” din Arad are deosebita plăcere de a vă invita la un eveniment evanghelistic ce se va desfăşura în locaşul de cult începând cu ora 17:00. Invitatul special este evanghelistul Victor Kasango (Franţa). Sunteţi invitaţi să luaţi parte la un program de slujire, proclamarea Veştii Bune a lui Hristos, şi rugăciune de mijlocire pentru cei bolnavi. Adresa: Arad, Str. Octavian Goga, lângă sensul giratoriu.
Biserica Creștină Penticostală “BETANIA” Sebiș are plăcerea de a vă invita sâmbată, 18 august 2012, începând cu ora 17:00, la o conferință de tineret pe tema “Influența societății asupra creștinismului” și “Călăuzirea Duhului Sfânt”. Invitat special la această conferință este pastorul Mihai Moraru, pastor la Bisericii Penticostale “Eben-Ezer” Castellon, Spania. www.radioflacararusaliilor.ro
