Autor: Vio Pop

Fondatorul Stiri Crestine.ro, proiect inceput in 2008.

Pe când era gerul cumplit, 4 copii orfani au fost găsiți în satul Suruceni în întuneric, în mizerie și fără hrana. Casa din pământ în care locuiau are 100 de ani, și era gata să cadă peste ei. Culai Tatiana, mama acestor copii, vaduvă, muncește din greu pentru a le aduce pâinea pe masă. Pentru Știri Creștine, Media Filadelfia

Read More

Creștinii din municipiul Salonta se numără printre principalii parteneri ai Fundației Misiune Fără Frontiere din România, parte a Fundației creștine internaționale „Mission Without Borders” cu sediul la Sibiu. Declarația aparține managerului de țară, Eugen Macavei, și a fost făcută săptămâna trecută la Sibiu, cu prilejul lansării celui de-al cincilea transport de Biblii – Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament pentru tineri și copii. Cele 1.050 de Biblii au sosit miercuri, 3 octombrie, la Centrul pastoral și de misiune creștină al Bisericii Baptiste “Betel” din Salonta (în care sunt incluse biserici din localitățile Salonta, Mădăras, Mărțihaz, Avram Iancu, Ghiorac, Ianoșda,…

Read More

În urmă cu un an Slujire Crestina vă prezenta povestea tristă a lui Swizen, un tânăr ugandez student la Medicină în România. Atunci Swizen lucra ca vacar pentru a putea supravetui, dar dorinta lui era sa strângă 3019 euro pentru taxele scolare la Facultatea de Medicina din Timisoara. Acest lucru era imposibil pentru el atunci. În urma apelului nostru, frații din tară si din strainatate l-au sustinut pe Swizen, s-a strans suma de 3019 si taxa scolara a fost platita. Mai mult decat atat, din fondurile stranse i-am platit si taxa de sedere in Romania de 200 de euro, si…

Read More

Șase persoane au fost arestate cu două zile în urmă, după o confruntare ce a avut loc între evrei și musulmani pe Muntele Templului din Ierusalim. Jerusalem Post a raportat că cearta a dus la arestarea a cinci arabi pentru tentativa de atac asupra unui ofițer de poliție și, de asemenea, un evreu a fost arestat pentru că a refuzat să se supună ordinelor poliției. Ambele grupuri au inițiat o confruntare fizică, care a fost oprită rapid de poliție. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, aproximativ 30 de musulmani au început să scandeze “Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare), dar și au…

Read More

Studenții creștini au fost ținta specială a musulmanilor radicali. Uciderea a 30 de studenți creștini de la Universitatea Politehnica Federala din orașul Mubi este confirmată de organizația Open Doors. Studenții au fost scoși afară din universitate și au fost împărțiți în două grupe: studenți creștini și studenți musulmani, pe urmă au fost atacați studenții creștini. Potrivit Open Doors, atacatorii sunt presupuși membri ai grupării Boko Haram. Poliția a arestat 156 de persoane, care sunt considerate a fi membri ai grupării teroriste. “În Nigeria, a fi creștin este un risc mare”, a declarat Emily Fuentes, purtătorul de cuvânt al Open Doors. Știri Creștine…

Read More

Evenimentele recente din lume, teama de Apocalipsa, dezastre și războaie au declanșat vânzarea de buncăre de lux și, de asemenea, și creșterea prețurilor lor. Dar acum încep să apară mai multe oferte și mai disponibile pentru ca supraviețuirea sa fie, de asemenea, și la îndemâna clasei de mijloc, ne informează site-ul russfye.com O companie din SUA oferă mai multe modele de buncăre prin intermediul site-ului lor, care costă de la 18.000 până la 78.000 dolari. Oferta a trezit un mare interes, nu numai din cauza prețului, dar și pentru calitatea  buncărului. Buncărul constă într-un tub de metal care are tot ce…

Read More

Un nou turneu Cireşarii. De data aceasta, în Moldova. Vladimir Pustan, Florin Ianovici şi Cireşarii vă invită în Casele de cultură din următoarele oraşe: Paşcani- joi, 11 octombrie, ora 18:00 Iaşi- vineri, 12 octombrie, ora 18:00 Suceava- sâmbătă, 13 octombrie, ora 18:00 Rugaţi-vă pentru noi! Vom transmite LIVE pe www.radiociresarii.ro

Read More

Iran Un partener al Vocii Martirilor a raportat săptămâna trecută că un prieten şi important lider creştin din Iran a murit în urma unei lungi boli. „Glorie lui Dumnezeu că (prietenul meu) este acum în braţele Sale, şi fără durere”, a scris partenerul Vocii Martirilor. Omul care a murit lasă în urmă o soţie de doar câţiva ani. „Rugaţi-vă pentru noi”, a cerut partenerul Vocii Martirilor, „deoarece el fusese prietenul nostru cel mai bun, confident şi co-lucrător! L-am cunoscut personal timp de aproape opt ani, şi pentru noi este foarte dificil. În Iran, biserica este mai mult o familie decât…

Read More

Vino, in perioada 26- 27 octombrie, la editia a II-a a Conferintei Tineretul Azi…cu tema despre Scriptura si cultura, organizată de Departamentul de Tineret al Biserici Penticostale “Filadelfia” Oradea! Vei afla care este rolul tau ca tanar in evolutia intelectuala a miscarii evanghelice din Romania. Iata cateva din tematicile abordate la cele trei sesiuni plenare: – lipsa unei culturi biblice (de ce nu mai citesc tineri de azi Scriptura); – lipsa unei culturi literare in generatia noastra (cum sa alegem o carte buna de citit); – alegerea mediilor de informare (ziare, internet, cum putem sa facem diferenta intre o informatie…

Read More

Vino alături de noi pentru două zile de inspirație, încurajare și dezvoltare a deprinderilor, conținând: – O echipă diversă de vorbitori, care îți este prezentată prin intermediul proiecției video pe ecran mare – Conținut riguros din punct de vedere intelectual, menit să-ți provoace gândirea – Timp de procesare facilitat, care să te ajute să îți transformi intențiile bune în acțiune pozitivă – Închinare live și elemente artistice provocatoare Date: Cluj-Napoca – 2-3 noiembrie București – 9-10 noiembrie Craiova – 16-17 noiembrie Hunedoara – 23-24 noiembrie Timișoara – 7-8 decembrie Un eveniment anual ieftin și accesibil pentru întreaga ta echipă! Detalii…

Read More

Luis Palau a avut o campanie masivă de evanghelizare în zilele de 22 – 23 septembrie în Tirana, Albania, campanie numită TiranaFest. În jur de 20.000 de oameni au auzit mesajul lui Isus Hristos, ne informeaza site-ul www.palau.org. Albania, o fostă țară comunistă până în 1991, are acum 70% din populaţie musulmană, în jur de  3 milioane de oameni, alte 20 de procente sunt ortodocşi, 10% romano-catolici. După mulți ani de îndoctrinare ateistă, mulţi albanezi au încă credinţa în Isus Hristos. Campania de evanghelizare a fost susţinută de mai multe biserici din Tirana, care au descris-o ca fiind unul dintre cele mai reuşite…

Read More

27 octombrie 2012, Casa de Cultura a Sindicatelor, Ploiesti, Bd. Republicii, nr. 65 Trăind o viaţă de biruinţă asupra ispitei, păcatului şi vicisitudinilor vieţii. Iacov 1:12 Predicatori: Iuliu CENTEA şi Lucian ONIGA. Seminarii: Daniel BUJENITA (Despre misiunea transculturală), Lucian ONIGA (Despre relaţiile dintre băieţi şi fete) Peniel Band (Despre închinare) Închinarea va fi condusă de Peniel Band. Programul 10:00 – 11:30 sesiunea I (plenară) 11:30 – 12:00 pauză de cafea 12:00 – 13:30 sesiunea II – seminarii paralele 17:00 – 19:00 sesiunea IV (plenară) Contribuţie pentru participare: 15 lei/persoană. Înregistrarea participanţilor se va face atât pe site-ul www.peniel.ro, cât şi…

Read More

A plecat în Italia la muncă, precum majoritatea românilor, dar numai Dumnezeu știa pe atunci că îi pregatise un post vacant în câmpul de lucru al Împarăției Sale. “Iată păstorul cântăreţ, urmaşul lui David”, spunea cineva despre acest bărbat. Este vorba despre Marius Livanu, episcopul bisericilor penticostale romanesti din Italia, care este binecunoscut şi prin cântecele sale pline de inspiraţie divină. Media Filadelfia, pentru ŞtiriCreştine.ro

Read More

Departamentul de Tineret al Bisericii “Flacara Inchinarii” din Alba Iulia va invita sambata, 6 octombrie 2012, la prima intalnire de tineret organizata dupa vacanta de vara. Invitati: Alin si Florina Jivan Alin Jivan a fost component al lotului national de gimnastica artistica si a avut o carieră de succes în lumea gimnasticii. A fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Melbourne (Australia) din 2005 şi dublu medaliat cu argint la Campionatele Europene de la Volos (Grecia) din 2006. În prezent ocupă funcţia de instructor sportiv în cadrul clubului Steaua Bucureşti. Desi a fost un sportiv de invidiat, cu…

Read More

Sute de ministere, biserici şi organizaţii s-au unit în rugăciune şi post, ca parte a campaniei numite „40 de Zile pentru a salva America”. Condusă de către pastorul Rick Scarborough, fondator al organizaţiei Viziune pentru America, campania a început în 28 septembrie şi continuă până în ziua alegerilor electorale, raportează LifeSiteNews.com. Lista organizaţiilor participante se citeşte ca o mişcare conservativ-socială, incluzând grupuri precum Consiliul de Cercetare al Familiei, 40 de Zile pentru Viaţă, EWTN, Apelul, Asociaţia Familiei Americane şi multe altele. O declaraţie de misiune postată pe site-ul 40 de Zile pentru a salva America explică faptul că iniţiativa este nonpartizană,…

Read More

Asociația Consilierilor Creștini din România organizează în 4 si 5 octombrie 2012 conferința cu tema Omul, fiinta psiho-spirituala complexa. Printre temele abordate vor fi: Analiza tranzacțională, Stiluri de atașament, Abordarea sistemică, etc. Vor susține prelegeri: Stefania Botez – psiholog, membru ACC Romania trainer și formator, Noelle Sennwald Psihoterapeut din Elveția, Ligia Apăscăriței psiholog, membru ACC Romania trainer și formator Va redam mai jos scopurile acestei actiuni pe care o intreprindem (si) la Iasi:  sa implementam/dezvoltam deschiderea pentru consiliere in mediul evanghelic sa promovam in spatiul secular profesional conceptul consilierii crestine sa oferim informatii, tehnici si instrumente de lucru de calitate…

Read More