Va invitam in data de 25 Februarie, ora 19.00, la lansarea de album (Adevaratul Eu) a trupei Dincolo de Ziduri. Concertul va avea loc la Casa Tineretului, Bd. Unirii 13, Baia Mare Intrarea libera
Autor: Vio Pop
Acum câteva săptămâni imi exprimam dezamăgirea pentru faptul că mișcarea pro-familie din România riscă să fie compromisă de asocierea cu cei care sprijină pe față legiferarea corupției. Mișcarea pro-familie nu are nevoie de sprijinul unor politicieni corupți și imorali care cred că ne pot prosti cu un referendum pro-familie, la adăpostul căruia să-și continue asaltul asupra statului de drept. Acum sunt tot mai convins că liderii partidelor politice folosesc demersul de modificare a Constituției doar pentru reglările lor de conturi. Ultimele declarații ale președintelui Camerei Deputaților ar trebui să ne trezească la realitate. Deși s-a declarat un “fanatic religios”, acum…
Centrul american Pew Research a publicat un studiu conform căruia evanghelicii reprezintă unicul grup religios, reputația căruia nu a crescut în ultimii ani, informează ChristianityToday. De asemenea, în comparație cu anii trecuți, americanii au din ce în ce mai puține cunoștințe evanghelice și mai multe din alte grupuri religioase. Deși atitudinea față de evanghelici a rămas neschimbată (chiar și printre democrați), anul acesta, în comparație cu anul 2014, americanii au avut un feedback mai pozitiv pentru toate celelalte grupuri religioase, informează centrul american Pew Research. Atitudinea față de evrei, catolici, budiști, hinduși și mormoni s-a îmbunătățit, iar cea față de…
Dragi frați și surori! Pe 29 ianuarie, după o călătorie de peste 45 de ore, străbătând aproape jumătate din rotocolul pământului, am ajuns cu bine, dar nu fără peripeții în Madang din PNG. Cele mai mari emoții le-am avut la escala din Tokyo, Japonia, unde personalul de la check-in care vorbea puțină engleză, ne-a spus că nu se găsește rezervarea lui Hajni de la Tokyo la Madang și că e posibil să trebuiască să cumpărăm un alt bilet pe loc, care nu știam cât ar putea costa. Nu mai aveam decât aproximativ 3 ore până la decolarea avionului de conexiune.…
Acum doua saptamini Presedintele Trump l-a propus pe Judecatorul Neil Gorsuch in functia de Judecator in Curtea Suprema a Statele Unite. Curtea are noua (9) judecatori, iar Gorsuch asteapta sa fie confirmat in functie de Senatul american unde are nevoie de sprijinul a 60 de senatori din cei 100.
Bangladesh se află în Asia de Sud. Este o țară puternic afectată de sărăcie și mari frământări sociale; aproape jumătate din populație trăiește cu mai putin de un dolar pe zi. Populația este de 164,8 de milioane locuitori, din care creștini sunt aproximativ 866 000. Peste 98% din populația țării este considerată neatinsă de Evanghelie. Situația creștinilor din Bangladesh s-a înrăutățit în ultimii ani, astfel dacă în 2015 Bangladesh era pe locul 43 în clasamentul țărilor cu persecuții, în 2016 pe locul 35, iar în 2017 este clasat pe locul 26 fiind cel mai ridicat loc din ultimii 10 ani.…
Scott Pruit, fost Procuror General al statului Oklahoma și diacon în Biserica Baptistă nr.1 din Broken Arrow, Oklahoma, a fost confirmat la conducerea Agenției americane de protecție a mediului. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Trump pe pagina sa de facebook:”Felicitari noului nostru Administrator al Agentiei de protectie a mediului, Scott Pruitt, pentru ca a fost confirmat si a depus juramantul astazi. Scott se angajeaza sa creeze politici care vor servi poporului american.” La rândul său Scott Pruit s-a declarat onorat de noua poziție în care este chemat să slujească poporul american:”Sunt onorat sa conduc Agentia de protectie a…
Sute de copii sunt influențați de valorile seculare, în contexte care promovează avortul, homosexualitatea, imoralitatea. Noi vrem sa îi conducem la Adevăr ! Ne propunem să ducem 1000 de copii din Oltenia în tabere creștine in anul 2017. Alături de învățători și de lideri creștini, acești copii vor avea șansa să-L întâlnească pe Domnul Isus Cristos și să fie transformați. Cazarea, mancarea si transportul ne costa câte 100 Euro pentru fiecare copil. Ajută unul sau mai mulți copii din Oltenia să audă Evanghelia. Dă o șansă unui copil fără nicio șansă. Un Proiect Radio Vocea Evangheliei – Timisoara. Informatii: +40728276516…
Creștini în străinătate, dar nu și acasă. Acesta este cazul a multor studenți chinezi care s-au convertit la creștinism în timpul șederii în străinătate la studii dar care odată ajunși acasă, în China, renunță la credința lor, informează Foreign Policy. Știrile dau vina pe autoritățile chineze care manifestă un comportament ostil față de creștini. Începând cu anul 2010, zeci de mii de studenți chinezi care au mers la studii în țările vorbitoare de limba engleză și care s-au convertit la creștinism, după studii s-au întors înapoi în China. Totuși, conform statisticii, odată ajunși acasă, aproximativ 80% dintre cei care s-au…
Praful a început să se îndesească peste orașul Avdiivka, Ucraina, în urma zilelor intense de luptă. Au rămas urme de distrugere, moarte și tensiune groaznică care ar putea rezulta într-o altă tentativă de declanșare a violenței, scrie MNN Online. Bret Laird de la organizația evanghelică Slavic Gospel Association declară: ,,Ultimele luni au fost relativ calme, iar când zic ,relativ’, am în vedere că au existat conflicte minore zilnice începând din 2014. Săptămâna aceasta, însă, situația s-a înflăcărat și arme serioase au fost folosite.” Întrebuințarea rachetelor, a mortarelor și a artileriei grele a rezultat în pierderi fatale pentru ambele tabere. Aceste…
Pastorul american, Andrew Brunson, a fost întemnițat în luna octombrie în Turcia și acuzat de ,,implicare într-o grupare teroristă armată”. Luna trecută, a fost emis un recurs cu privire la eliberarea lui Brunson, dar acesta a fost respins, relatează portalul Christian Telegraph conform informațiilor publicate de Mission Network News. O petiție inițiată de Centrul American pentru Lege și Justiție (ACLJ) în vederea susținerii eliberării lui Brunson, la moment a adunat peste 160,000 de semnături. Dă click aici dacă dorești să semnezi petiția. Brunson este originar din Black Mountain, Carolina de Nord. El a locuit în Turcia împreună cu familia sa…
Mii de lideri evanghelici îl îndeamnă pe președintele Donald Trump să revizuiască ordinul executiv de oprire temporară a programului de primire a refugiaților în Statele Unite și de restricționare a migrației din șapte țări musulmane, scrie site-ul World. Organizația creștin-umanitară World Relief a publicat, miercuri, în revista Washington Post, o scrisoare care conține, printre altele, semnăturile a 100 de lideri evanghelici proeminenți care cer ca președintele Trump să-și revizuiască decizia. Printre semnatari sunt atât autori creștini notorii cum ar fi Tim Keller, Max Lucado, Ann Voskamp, cât și lideri bisericești precum Bill Hybels, Eric Costanzo, și Eugene Cho. World Relief a…
Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil Legea parteneriatului civil, în şedinţa de miercuri, a declarat iniţiatorul proiectului, fostul deputat Remus Cernea, afirmând că noul Parlament pare a avea “un alt chip şi suflu”, scrie Mediafax. Cernea a afirmat că 22 de state membre UE au legislaţii similare, inclusiv ţări majoritar ortodoxe precum Grecia şi Cipru. Ultimele recensăminte au arătat că de facto peste 800.000 de cetăţeni români trăiesc în astfel de uniuni consensuale, însă, nerecunoscute de stat. Propunerea legislativă prevede că parteneriatul civil este un contract încheiat, fără discriminare, între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii,…
Biserica evanghelico-luterană din Norvegia a aprobat, prin vot, ca căsătoriile gay să fie permise în biserică, 83 au votat pentru și 23 contra. Conform agenției AFP, tentativa de a redefini atitudinea bisericii cu privire la căsătorie a fost pentru prima dată respinsă în anul 2014 dar începând cu 1 februarie a anului curent, când serviciile divine nu vor fi prea încărcate, cuplurile homosexuale vor putea să se căsătorească în biserică. Pastorii individuali vor putea alege dacă doresc sau nu să oficieze căsătoriile cuplurilor gay. Portalul de știri Reuters a informat în aprilie 2016 precum că în cadrul conferinței anuale a…
O tânără a fost salvată de răpitori datorită ajutorului unor prieteni de la grupul de studiu biblic pe care îl frecventa. Conform Fox News, tânăra în vârstă de 21 de ani tocmai ieșise de la studiul biblic pe care îl avuse cu grupul într-o casă din estul cartierului Cleveland, când doi bărbați îmbrăcați în negru și cu măști de ski au încercat să o forțeze să intre în mașină pe bancheta din spate. Când a încercat să fugă, unul dintre bărbați a apucat-o de gluga de la haina ei și a tras-o înapoi. Tânăra a început să strige și să…
