Biblia You Version sau Biblia App, este o cunoscută aplicaţie pentru cititul Bibliei pe calculator şi pe dispozitivele mobile, cu o amplă expansiune în toată lumea. De fapt, există în acest moment peste 123 de milioane de dispozitive mobile care au această aplicaţie instalată. Aplicaţia, care este tot mai populară între creştini, dă posibilitatea de a trimite versete înspre alţi utilizatori prin poştă electronică sau reţelele sociale. În această formă, s-a făcut o statistică a celor mai împărtăşite versete, prin această metodă. Conform experţilor de la You Version, în 2013, aplicaţia s-a instalat de 49 de milioane de ori şi…
Autor: Vio Pop
Sambătă 11 ianuarie 2014 a avut loc la Cluj-Napoca lansarea oficială a partidului Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR). UCDR este cel mai nou partid înfiinţat pe scena politică romanească, înscris în Registrul partidelor politice în data de 22 octombrie 2013, în urma unui proces care a durat mai bine de doi ani. UCDR işi bazează doctrina pe principiile biblice ale libertăţii şi democraţiei, ale unitătii sociale, familiei şi credintei în Dumnezeu. La lansare au fost prezenţi membri ai grupului de iniţiativă care au pus bazele proiectului, reprezentanţi din 22 de judeţe şi municipiul Bucuresti, personalităţi din mediul politic, religios şi cultural.…
Asociația umanitară Slujire Creștină a organizat și desfăsurat mai multe proiecte umanitare cu ocazia Sărbătorilor de iarna. Peste 600 de persoane nevoiase au beneficiat de ajutorul nostru în luna decembrie: batranii strazii, copii strazii, batrani singuri si neputinciosi, copii saraci, familii sarace, etc. In curand vom reveni cu rapoarte si materiale video de la fiecare proiect desfasurat. In atentia noastra sunt in aceasta iarna si 12 familii sarace de batrani singuri si neputinciosi, carora dorim sa le oferim lemne de foc pentru iarna. Cei mai multi dintre acestia au pensii extrem de mici si cu mari sacrificii reusesc sa isi…
Atlanta este capitala și cel mai populat oraș al statului american Georgia, respectiv centrul urban al celei de a noua aglomerări urbane din Statele Unite. Conform datelor recensământului din anul 2012, orașul Atlanta avea o populație de 443.775 de locuitori, în timp ce populația zonei metropolitane era de 5,5 milioane de locuitori. Situat în partea de sud-est a Statelor Unite, Atlanta beneficiază de un climat blând, de tip mediteranean, deseori iarna fără zăpadă, iar vara cu temperaturi ridicate asociate cu un nivel de umiditate ridicat. În timpul anilor ’80, pe fundalul unui fenomen ridicat de emigrație și imigrație, metropola Atlanta…
Un studiu efectuat de CID/Gallup şi preluat de portalul Actualidad Evangelica, arată că cetăţenii din El Salvador sunt persoane cu credinţă în existenţa lui Dumnezeu şi că aceasta este motivaţia care îi face să profeseze credinţa şi să activeze într-o biserică. De asemenea indică faptul că religia catolică care din punct de vedere istoric a fost dominantă în America Centrală, a pierdut mulţi credincioşi, cu toate că încă este majoritară în regiune. Conform acestui sondaj, catolicii au pierdut 12 % din membrii în ultimii ani, acoperind în acest moment 55 % din populaţie, în timp ce evanghelicii sunt în procent…
Ariel Sharon a fost un militar şi apoi politician din Israel, născut la 26 Februarie 1928 în Kfar Malal, în Palestina care se afla atunci sub mandat britanic. A fost comandant în forţele de apărare a Israelului de la constituirea acestora în 1948, ca şi ofiţer paraşutist. A avut un rol important încă de la Războiul de independenţă din 1948 devenind comandant de pluton în Brigada Alexandroni. A fost o piesă fundamentală în crearea Unităţii 101, unitate de elită formată pentru a răspunde atacurilor constante ale militanţilor palestinieni. În timpul carierei militare a fost considerat cel mai bun comandant de…
Hai sa ne unim în rugăciune pentru frații noștri care împărtășesc aceeași credință ca a noastră, dar nu și aceeași libertate. Duminică începe o noua săptămână de rugăciune pentru creștinii din țările cu persecuții, iar săptămâna aceasta (12-18 ianuarie 2014) ne vom ruga pentru AFGANISTAN. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugam pentru ei, şi nu ei pentru noi. AFGANISTAN Afganistan se află în Asia Centrală și este una din cele mai sărace țări din lume, deși se află pe un pământ bogat. Peste nouă milioane de afgani trăiesc sub pragul sărăciei. Populația este de 35,6 milioane locuitori, dar creștini…
Poliţia scoţiană l-a arestat pe Tony Miano, un predicator american şi fost şerif adjunct în Los Angeles, pentru încălcarea ordinii şi pentru folosirea limbajului „homofobic” în condamnarea păcatului. “Acesta este un indicator al suprimării libertăţii de a vorbi şi de a trăi cuvintele lui Isus Cristos în public şi de a prezenta învăţăturile Bibliei”, a declarat Andrea Minichiello Williams, director executiv al organizaţiei britanice Centrul Creştin de Asistenţă Juridică din cadrul Christian Concern, în privinţa arestului de miercuri noaptea (Christian Post). Colegul lui Miano, pastorul Josh Williams din cadrul Bisericii Baptiste Reformate Craigie din Perth, a subliniat faptul că “Tony…
Dragilor, vă rog ca în perioada asta să îl amintim în rugăciunile noastre pe fr. John Tipei, profesor la ITP, păstor în Nashville, Statele Unite. Seara trecută a suferit un infarct și cred că numai Dumnezeu poate restaura starea de sănătate a bunului nostru frate. Starea lui este stabilă, să ne rugăm Lui să se atingă de fr. John, de familia acestuia și să intervină El într-un mod miraculos. Dumnezeu să lucreze! Sami Sîrb, student ITP UPDATE: Fratele John este acum în afara oricărui pericol. Să continuăm să ne rugăm! Florin Ianovici
Vă aducem la cunoștință că fratele Ernest Veress (1945-2014) a plecat la Domnul pe data de 6 ianuarie. Înmormântarea va avea loc la Tabăra Creștină Harghita (km 106 între Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc), sâmbătă, 11 ianuarie de la ora 12. Fratele Ernest Veress s-a născut în 1945 la Biborțeni, județul Covasna într-o familie de păstor ca al treilea copil. L-a primit pe Isus Christos ca Mântuitor personal în tinerețe, și la 15 ani s-a botezat. A înțeles chemarea Domnului pentru lucrare și a devenit pastor la mijlocul anilor 70 la Borla, județul Sălaj. A mai lucrat ca pastor la…
Organizația Open Doors prezintă la fiecare început de an un clasament al țărilor în care creștinii sunt persecutați. În 2013 persecuțiile împotriva creștinilor au luat amploare. Unele țări și-au schimbat poziția față de anul trecut, în Somalia și Siria cazurile de persecuții au crescut. Desigur, nu numai creștinii sunt minoritatea religioasă persecutată în lume. Există cazuri de intoleranță și violență în multe locuri, dar creștini rămân minoritatea religioasă cea mai persecutată din lume . Ziua de astăzi marchează nu numai lansarea World Watch List 2014 (Lista de veghe 2014), dar, de asemenea e și ziua de naștere a liderului Coreei de Nord,…
Pastorul american Jeremiah Stepeek s-a mascat intr-un cersetor murdar si s-a dus la serviciul divin de dimineata in biserica de 10.000 de membrii unde trebuia sa fie prezentat ca fiind noul pastor al adunarii. S-a plimbat in jurul bisericii timp de 30 minute inainte de incepere si cum era o foarte mare afluenta de oameni care veneau la adunare doar un foarte mic procent de credinciosi l-au salutat pe cersetor. Unora le-a cerut cativa banuti pentru mancare…dar absolut nimeni nu i-a dat nimic. A intrat apoi in biserica si a incercat sa se aseze in fata, dar diaconii de serviciu…
(Cairo, Egipt)- Duminică, printr-o mișcare rară și extrem de simbolică, președintele egiptean Adly Mansour l-a vizitat pe liderul Bisericii Ortodoxe Copte, Papa Tawadros al II-lea. Aceștia s-au întâlnit la Catedrala Sfântul Marcu din centrul orașului Cairo. O declarație venită din partea bisericii spune că întâlnirea a fost “un fel de vizită plină de dragoste, afecțiune și fraternitate”. Potrivit unui reportaj făcut de “Vocea Rusiei”, avocatul pentru drepturile bisericii copte, Naguib Gabriel, a spus că vizita a purtat un mesaj de încurajare pentru creștinii din Egipt. Un site de servicii de informații guvernamentale egiptene a spus că președintele Mansour a afirmat că…
Isus Hristos devansează figuri istorice de primă mână precum Napoleaon, Lincoln, Aristotel sau Alexandru Macedon. Isus Hristos a fost numit ca fiind personajul cel mai important din istoria umanităţii, conform unui sistem de clasificare în Internet bazat pe vizitele şi actualizările de pe Wikipedia, după cum ne informează portalul The Christian Post. Autorii sistemului, Steven Skiena şi Charles Ward, care au publicat acest studiu în cartea intitulată “Who`s Bigger? Where Historical Figures Reallz Rank”, au utilizat ca şi parte a sistemului de clasificare, versiunea în engleză a bazei de date Wikipedia, pe lângă alte surse adiţionale, pentru a crea o listă a…
Perry a vorbit deschis despre ce crede despre Dumnezeu și teologie într-un recent interviu acordat lui Marie Claire. Ea a afirmat că nu mai este creștină și că nu mai crede în existența raiului, a iadului sau “într-un bătrânel care stă pe tron.” Perry a spus aceste lucruri, cu toate că aceasta crede într-o forță superioară- o paradigmă care o face răspunzătoare. Perry, respinge de asemenea etichetele teologice tradiționale, și cu toate că și-a lăsat în urmă credința evanghelică, ea încă se simte aproape de Dumnezeu.”Nu sunt budistă, nu sunt hindusă, nu sunt creștină, dar simt că am o legătură strânsă cu…
Creștinii cred că această măsură este o încercare a autorităților de a obliga bisericile ce predică în persană să se închidă, deoarece este limba vorbită de majoritatea populației. Mai multe denominațiuni creștine sunt prezente în Iran. Mulți membrii ai bisericilor vechi și mari aparțin anumitor grupuri etnice care au propria limbă și cultură. Membrii bisericilor mai noi (biserici mici), provin din minoritățile etnice tradițional creștine și din convertiți care vin din medii necreștine. Cu toate acestea, ne informează portalul Noticia Cristiana, bisericile din Iran sunt acuma sub presiunea guvernului care a interzis celebrarea serviciilor divine în limba persană. Conform portalului Mohabat…
