Autor: Vio Pop

Fondatorul Stiri Crestine.ro, proiect inceput in 2008.

Miercuri, 30 aprilie, de la ora 19, Centrul Areopagus din Timişoara vă invită la a treia întâlnire din cadrul seriei “Repere în interpretarea Sfintei Scripturi”. Invitatul acestui eveniment estepastorul Bebe Ciauşu, iar tema studiată va fi “Înţelesul epistolelor: Epistola lui Pavel către Coloseni”. În cadrul acestei întâlniri va fi prezentată şi lucrarea (în două volume) semnată de invitatul întâlnirii şi intitulată Centralitatea lui Cristos. Alături de cei care s-au înscris pentru participarea la întreaga serie de întâlniri, sunt invitați să participe toți cei interesați de tema propusă. Pentru o mai bună organizare, vă rugăm să ne confirmaţi intenţia de a participa – prin e-mail…

Read More

Pat Robertson a avertizat că săptămâna viitoare Pământul ar putea fi lovit de un asteroid, ceea ce va conduce la sfârșitul lumii, relatează Huffington Post, citat de b1.ro “Vorbeşte despre un asteroid care va lovi Pământul. Nu văd ce altceva îndeplineşte cuvintele profetice ale lui Isus Hristos mai bine decât lovitura unui asteroid. Nu ştiu ce altceva ar putea face mările să se agite, cerul să se întunecere, luna şi soarele să nu mai lumineze”, a pus Robertson. “Pregătiţi-vă şi rugaţi-vă la Dumnezeu”, a avertizat el, într-un videoclip postat pe internet. “Ar putea fi săptămâna viitoare sau într-o mie de…

Read More

Biserica Betesda Tileagd, în colaborare cu Tineri Pentru Misiune Medias, organizeaza conferinta de misiune, MISIUNEA: OPTIUNE SAU CHEMARE?Data: Sambata, 26 Aprilie 2014Locul: Biserica Betesda Tileagd, ora: 14:00 Vrei sa faci ceva diferit cu viata ta? Esti interesat de misiune locala sau transculturala? Tineri Pentru Misiune Medias este o organizatie crestina, parte din Youth With A Mission International si are ca scop pregatirea de lideri care sa aiba impact in Romania si pana la marginile pamantului. Deasemenea ofera oportunitati de slujire pentru persoane din orice denominatiune si varstă. Pana acum Tineri Pentru Misiune Medias a organizat misiuni pe termen scurt si mediu in…

Read More

Trăim într-o lume poluată din punct de vedere fonic, începând cu zgomotul maşinilor şi terminând cu forfota mulţimii prin care ne mişcăm. Treci strada şi eşti claxonat, apoi cineva îţi distrage atenţia şi vrea să-ţi ofere un fluturaş publicitar, o caravană face reclamă la un partid politic, doi oameni se ceartă pe stradă…Atunci decizi că e mai bine să-ţi pui căştile în urechi ca să nu mai auzi nimc neplăcut. Dar deodată simţi că mai mult decât atât sufletul tău este asaltat de zgomote pronunţate, unele dintre ele sunt voci stridente care îţi spun că morala, bunătatea şi bunul simţ…

Read More

Pastorul American Saeed Abedini scrie un mesaj de Paşte bazat pe Romani 12:1-2. Saeed a scris din salonul său de spital, el ispăşeşte în Iran o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru credinţa sa creştină. Mai jos puteţi citi scrisoarea acestuia (Aclj.org). Răstignind “sinele” înviat cu Cristos şi învierea credinţei noastre cu Cristos. Cristos a înviat! În ajunul Vinerei Mari şi a Paştelui mă rugam în salonul meu de spital pentru fraţii mei creştini din lume. Ceea ce Duhul Sfânt mi-a descoperit în rugăciune a fost faptul că există multe credinţe moarte în rândul creştinilor din ziua de azi.…

Read More

Numarul crestinilor din China este intr-o crestere constanta, estimandu-se ca pana in anul 2030 ponderea bisericilor din aceasta tara comunista ar putea fi mai mare decat in SUA. La cea mai mare biserica din China, in ziua Pastelui, mii de credinciosi au participat la slujba pentru a depune juramantul de credinta nu catre Partidul comunist, ci catre Cruce. Biserica Liushi cu 5.000 de locuri, are de peste doua ori capacitatea catedralei Westminster si un crucifix de 62 de metri, inaugurat anul trecut, care poate fi vazut de la cativa kilometri departare. Cladirea care a costat peste 8 milioane lire sterline…

Read More

În urmă cu doi ani de zile mă aflam în Ierusalim. Ajuns la locul mormântului Lui Hristos, am putut să citesc: “Nu este aci, ci a înviat”. Nici un alt personaj istoric, profet sau învăţător nu mai are pe mormânt o astfel de inscripţie. Mă întreb: ce oare produce în inima noastră această inscripţie sau ce ar trebui să producă ea? Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem foarte bine evenimentele ce s-au întâmplat acum două mii de ani. Aproape fiecare român ştie că Isus a murit şi a înviat și, de asemenea, aproape fiecare român ştie că Isus a murit…

Read More

Ionuț și Daniela Cuceuan sunt misionari Wycliffe România și slujesc comunitații surzilor. “În ziua aceea, Surzii vor auzi cuvintele cărții…” Isaia 29:18a Dragii noștri, Iată că primăvara nu s-a lăsat mult așteptată și ne bucurăm de culoare, de soare, dar și de ploile primăverii, care înviorează pământul. Îi mulțumim Domnului pentru zilele pline de culoare de care avem parte. Anul trecut nu am avut parte de primăvară, de aceste momente, în care putem vedea cum natura renaște și își recapătă culoarea. Vă dorim să aveți parte de o primăvară frumoasă, plină de bucurie și Domnul să vă învioreze sufletul! Despre…

Read More

Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc. (Ioan 19:17-18) Crucificarea pare să fi fost născocită de „barbarii” de la marginile lumii cunoscute pe atunci și a fost preluată de la ei atât de greci cât și de romani. Este probabil cea mai crudă metodă de execuţie care s-a practicat vreodată, căci ea prelungea agonia până când cel executat era torturat la maximum. Victima putea suferi zile în…

Read More

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, la Micul Dejun cu Rugăciune care se ține anual înainte de Paște a mulțumit creștinilor pentru munca lor misionară. El a spus că credincioșii ar trebui să fie capabili de a aduna pentru părtășie și rugăciune, fără să-și riște viața. Micul Dejun de Paște a avut loc la Casa Albă în data de 15 aprilie ne informează  Christian Today . “Nimeni nu trebuie să se teamă că i s-ar putea întâmpla ceva când se întâlnește cu alți credincioși. Credincioșii ar trebui să se poată ruga fără riscuri.”- a spus președintele Obama. La acest mic dejun au participat…

Read More

Breaking Christian News: Împreună cu Paştele evreiesc, Săptămâna Patimilor şi Ziua de Comemorare a Holocaustului, organizaţia Jesus for Jesus (Evreii pentru Iisus) a lansat un video controversat, “Acel evreu a murit pentru tine”, pentru a ajuta redefinirea conversaţiei şi modelarea concepţiilor despre Iisus şi relaţia Sa cu Holocaustul. “Ororile Holocaustului şi ale celor şase milioane (de oameni) care au murit au ros conştiinţa evreilor timp de peste şaizeci de ani”, a declarat David Brickner, director executiv al Jews for Jesus. “Dorim ca poporul evreu să înţeleagă că suferinţele pricinuite în mâinile naziste nu s-au bazat în niciun fel pe învăţăturile…

Read More

Când vorbim despre Turcia, ne gândim la istorie biblică, Imperiul Otoman, islam, dar şi la persecuţie. Ne amintim de călătoriile apostolului Pavel şi de cele şapte biserici amintite în cartea Apocalipsei: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodicea. Deşi Turcia este declarată o ţară seculară şi fără o religie oficială, influenţa islamică îşi spune cuvântul. Cu o populaţie de aproape 75 milioane de locuitori, religia predominantă este islamul, comunitatea creştină reprezentând mai puţin de 1%. La nivel global, Turcia este considerată cea mai neevanghelizată ţară din lume. Ziua de 18 aprilie rămâne un punct de referinţă pentru comunitatea creştină din Turcia. Este…

Read More

Duminică, 27 aprilie 2014, începând cu orele 18, sunteți invitați să luați parte cu noi la un serviciu special de închinare  împreună cu Cătălin Ciuculescu, un frate scump și un tânăr cântăreț și actor creștin de perspectivă! Vă așteptăm să-l cunoașteți dacă nu l-ați cunoscut până acum sau să-l revedeți și cu toții să “ÎNGENUNCHEM” și să ne închinăm Domnului!

Read More

Cartea 2 Samuel descrie cucerirea Ierusalimului de către David din mâna iebusiţilor: “David zisese în ziua aceea: “Oricine va bate pe iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David!… – de aceea se zice: “Orbul şi şchiopul să nu intre în casa Domnului.” (2 Samuel 5:8). După cincisprezece ani de săpături, posibilul loc al acelei victorii şi al canalului a fost inaugurat într-o ceremonie secretă care a avut loc înainte de Paştele evreiesc (Breaking Israel News). Fortăreaţa, construită în urmă cu aproximativ 3800 de ani, se numeşte “Casa izvorului” datorită poziţiei sale…

Read More

DONETSK / Kharkiv, Ucraina – Tensiunile și rugăciunea sunt acum în creștere în estul Ucrainei iar conflictul dintre Ucraina și Rusia continuă să se agraveze. Demonstrații violente au izbucnit în timpul 4-6 aprilie, cu demonstranții pro-ruse de asteptare pentru independență din Ucraina sau anexarea către Rusia. Mii de oameni au demonstrat în orașele la est de Donețk, Harkov și Luhansk, luptându cu poliția anti-revoltă și sechestrarea clădiri guvernamentale. În Donetsk, steagul ucrainean a fost aruncat la pământ în centrul administrativ al orașului și înlocuit cu un steag rusesc. La prânz, duminică, 6 aprilie, Tom Long* a primit un mesaj de la…

Read More