Suntem îndeajuns de religioşi pentru a merge în fiecare duminică la biserică, dar nu atât de religioşi încât fiecare din noi să fie biserica. Suntem îndeajuns de religioşi pentru a susţine că avem credinţă în Dumnezeu, dar nu atât de religioşi încât să avem o relaţie personală cu El. Zi de zi, vorbim despre cât de important este să fii un adevărat creştin, dar rămânem doar cu vorbele. Fără fapte. Le spunem vecinilor cât de minunat este să fii mântuit, dar o spunem cu jumătate de gură…nici noi nu mai ne credem. Trâmbiţăm despre bunătatea şi iertarea Lui, dar nu…
Autor: Știri Creștine
Poţi renunţa pentru Mine la lucrurile de care eşti legat? Poţi să laşi în urmă visele şi planurile tale, pentru visele şi planurile Mele? De câte ori ţi-a fost greu să renunţi la ceea ce iubeşti numai pentru că Eu, Domnul tău, ţi-am spus asta? Zilnic Mă uit la tine şi Mă întreb cât de mult mă iubeşti. Când te văd cum ţipi şi dai din picioare când nu-ţi merge bine, oare cu cine semeni? Pentru că Eu…Eu sunt Tatăl tău şi Sunt mult mai diferit. Când nu poţi ierta şi tot găseşti diverse motive pentru a-ţi justifica resentimentele, privesc…
Următoarele poezii sunt scrise de Bărbos Adriana, în vârstă de 35 de ani din Gârbău, întoarsă de curând la Dumnezeu: Ţine-ne aproape Doamne, ţine-ne aproape. Aproape de Tine. Este atât de bine Doamne lângă Tine! Doamne ţine-ne aproape, Nu Te-ndepărta de noi. Suntem oameni simpli Şi plini de nevoi. Doamne ţine-ne aproape Sub aripa Ta. E atât de frig afară, Te rog nu ne lăsa. Doamne ţine-ne Aproape de Tine, Să fim mereu cu Tine, Să facem voia Ta! La poala crucii Tale La poala crucii Tale Vin Doamne chiar acum, Şi-amar îmi plâng păcatul În care am zăcut. Te…
Nu vreau să uiţi niciodată dragostea Mea faţă de tine. Nu vreau să îţi imaginezi că nu sunt acolo pentru tine. Mereu sunt. Aş face orice copilul Meu pentru fericirea ta, pentru ca tu să fii împlinit. Şi fac…dar te rog să Mă înţelegi, trebuie să te trec pe aici. Trebuie să te trec prin valea umbrei morţii ca tu să vezi cât de mare sunt Eu şi cât de aproape sunt de tine. Am încredere în tine atât de mare, încât sunt convins că ai să treci şi peste această încercare. Doar că…nu sunt convins că şi tu ai…
În numele tinerilor îţi scriu ţie, părinte drag! Când a fost ultima oară când ai stat de vorbă cu al tău copil? Când a fost ultima oară când l-ai îmbrăţişat şi i-ai spus că îl iubeşti.? De ce îţi scriu acum? Îţi scriu pentru că zilele acestea mulţi tineri mi-au scris şi ei la rândul lor că au probleme cu părinţii. Că se simt neînţeleşi. Tragedie, lacrimi, depresii…se simt neiubiţi. Tu ce faci? Unde eşti când fata ta, băiatul tău suferă? De ce ai blocat acea relaţie dintre tine şi el, şi ai lăsat-o doar la nivelul superior-inferior? M-a durut…
O iei în mână. Are coperta lucioasă şi titlul te îmbie să o citeşti. ”Când Dumnezeu s-a apropiat”? Cum adică? Unde s-a apropiat?De cine? Da. S-a apropiat. Nu ca Rege, nu ca un om bogat, nu ca o persoană superioară ci s-a apropiat ca şi OM. Cu părinţi muncitori, meserie grea în care riscai să-ţi dai cu ciocanul peste deget sau să scapi lemnul peste picioare. A crescut ca un copil normal, a avut prieteni, i-a fost şi Lui foame, frig, sete. A trecut şi El prin deznădejde, bucurie, dezamăgire, inimă frântă şi oboseala sufletească. Această carte te transpune prin…
Ne trezim de dimineaţă, mâncăm pe fugă, ne salutăm familia din mers şi citim ziarul în metrou sau ascultăm radio în maşină. Ajungem la servici sau la şcoală, ne încărcăm mintea şi ne obosim trupul. Spre seară, parcurgem acelaşi drum lung spre casă, ajungem extenuaţi şi obosiţi, cu ochii pungă de cearcăne, cu durere de cap şi indispoziţie. Salutăm din nou din mers, mâncăm pe fugă şi ne punem în faţa televizorului sau în pat. A doua zi, o luăm de la capăt. Pentru ce? Pentru cine? Ce eşti tu? Sclav? Unde e comunicarea? Unde este părtăşia ta cu Dumnezeu?…
Sunt în tren. Intru în compartimentul în care aveam locul şi mă aşez. În faţa mea stă o femei între două vârste. E palidă şi are mâna bandajată. Îi zâmbesc şi o salut. Îmi zâmbeşte înapoi trist şi oftează. Din vorbă în vorbă, ajunge să mi se destănuiască. Aflu că are 60 de ani, că a fost învăţătoare şi că în vară…înainte de pensionare a aflat că are…CANCER. ”Când mi s-a dat diagnosticul de cancer la sân, am început să alerg pe străzile Clujului ca o nebună. Tot ce aveam în minte era: moarte, moarte” îmi spune femeia îndurerată. A…
În matematică, să poţi înţelege o teoremă sau o definiţie, ţi se dă un exemplu. Aşa cel mai uşor înţelegi şi după poţi să iei ca model acel exemplu şi să lucrezi mai multe exerciţii. Asta e valabil la orice materie. Dacă ai un exemplu în faţă, reuşeşti să rezolvi altfel cerinţele. Tot aşa şi în viaţa de credinţă. Cum ar putea oamenii care nu l-au întâlnit pe Dumnezeu să vadă cu adevărat cum este El, dacă noi nu suntem un exemplu pentru ei? Şi nu, un exemplu nu înseamnă să fie cineva o persoană după criteriile stabilite şi impuse…
Dumnezeule ţine-mă în braţele Tale şi şterge-mi lacrimile ce curg. Iartă-mă pentru că de multe ori procedez ca un copil şi mă supăr pe Tine când nu îmi îndeplineşti o dorinţă. Că atunci dau cu picioarele de pământ şi strâng din pumni. Iartă-mă. Iartă-mă că nu conştientizez cât de binecuvântată sunt şi tot timpul vreau mai mult. Iartă-mă că nu mă pot abandona în totalitate Ţie şi tot timpul mai ţin un ochi deschis pentru a fi sigură că mergem în direcţia corectă. Iartă-mă că deşi mi-ai spus de multe ori că mă iubeşti, am nevoie să-mi mai spui a…
Mai ştim ce înseamnă să slujim pe ceilalţi? Mai ştim ce înseamnă să renunţăm la confortul nostru, la bunăstarea noastră în favoarea confortului şi a bunăstării celui de lângă noi? Dumnezeu spune să ne iubim unii pe alţii. El spune de asemenea că cel mai mare dintre noi e slujitorul nostru. Dar trăind într-o lume în care e la modă să fii cât mai sus, să fii slujit de cât mai mulţi şi să deţii puterea, e greu să mai faci ce scrie Biblia. E greu să vrei să slujeşti pe alţii din plăcere şi nu din nevoie. E greu…
De multe ori stăm pe genunchi şi ne rugăm pentru o cauză anume. Ne rugăm ca Dumnezeu să intervina şi să ne rezolve problema. Dorim intervenţie Divină. Dar când lucrurile încep să se rezolve DUPĂ voia Lui, luăm problema în propriile mâini deoarece nu suntem mulţumiţi de modul prin care lucrează Dumnezeu. Ne contrariem că Dumnezeu nu ne ascultă sau că vrea să ne pedepsească. Ne punem dorinţele noastre mai presus de dorinţele lui Dumnezeu. Uităm că de fapt noi nu mai trăim ci Hristos trăieşte în noi. Suntem prea fricoşi ca să ne putem abandona total în mâna Lui.…
Am plâns. Am râs. Am cântat. Am strigat. M-am rugat. Am ascultat. Am vorbit. Am făcut multe lucruri într-un an. Multe le-am făcut pentru că aşa am simţit şi multe le-am făcut pentru că aşa trebuia să fac. Am început anul pe genunchi şi am sperat că totul va merge bine, că vor curge râuri de binecuvântări peste mine. Şi aşa a şi fost. Am fost binecuvântată cu lacrimi. Asta pentru ca eu să aflu cine sunt. Pentru mine, ca şi om, tot anul a fost o agitaţie permanentă. Am alergat de colo-colo, am căutat să câştig cât mai mult,…
Sâmbătă, 18 decembrie 2010 în Sanctuarul Bisericii “Betania” din strada Doinei nr. 19, Oradea, începând cu orele 18.00, Organizaţia Muzicienilor Creştini Români Te Deum Adoramus Philharmonia vă invită la un concert extraordinar de Crăciun. Concertul va debuta cu un moment muzical oferit de Cvartetul Agnus Dei, Corul de Copii Fiat Lux, dirijat de Antonia Monica Nica şi soliştii, Denisa Mosincat, baritonul Florin Estefan şi tenorul Cristian Mogoşan. Corul Te Deum Adoramus Philharmonia în colaborare cu Corul de copii Fiat Lux, dirijaţi de Teofil Lucaci va interpreta în a doua parte a concertului cantata Joy, Joy, Joy, avându-i ca solişti pe…
Se apropie Sărbătorile. Toţi ne facem planuri, suntem entuziasmaţi de zilele libere şi de faptul că vom putea petrece timp cu familia. Ne întrecem care mai de care cu locaţiile în care vom merge. Studenţii merg acasă alături de părinţi sau merg toţi la o cabană, alţii merg în străinătate şi alţii fac mai multă mâncare decât sunt în stare să mănânce. În fiecare inimă freamătă clopoţeii de sărbătoare. Ne cumpărăm haine noi, ne îngrijim mai mult şi cumpărăm cadouri pentru persoanele iubite. Suntem atât de fericiţi şi de nerăbdători încât nu mai putem vedea tristeţea celui de lângă noi.…
Sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 18, în Cluj-Napoca la biserica Speranţa de pe strada Siretului, va avea loc o seară de colinde cântate de tineri studenţi şi nu numai. Dacă vrei să scapi de cotidian, de poverile sufleteşti şi de alergătura în care eşti zilnic, poţi să vii alături de aceşti tineri studenţi care s-au implicat trup şi suflet alături de organizatori ca să ofere o seară de neuitat tuturor celor care binevoiesc să vină. Retrăieşte vestea naşterii Mântuitorului, retrăieşte sentimentele de emoţie şi iubire care-ţi inundă sufletul şi nu uita că fiecare clipă magică este creată special pentru…
