Una din cele mai mari probleme ale mele a fost orgoliul. Atât de greu mi-a venit să plec privirea în jos şi să sufăr pe nedrept… sau să tac şi să înghit. Nu am putut accepta. M-am luptat mult cu această idee. Am strigat către Dumnezeu ca să-mi explice de ce ar dori El ca să plec privirea. Să învăţ să mai fiu călcată în picioare, să las de la mine şi să-mi schimb atitutindea. La început nu mi-am dat seama că aş avea o problemă, nu am realizat că da, am un orgoliu mare. Dar după…
Autor: Știri Creștine
ASOCIAŢIA CARITATEA, în parteneriat cu ASOCIAŢIA UMANITAR INTERNAŢIONALĂ JONI AND FRIENDS USA, vine în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de un cărucior. În perioada 17.07.2012 – 19.07.2012 se vor distribui aproximativ 70 de cărucioare în Centrul din Cluj-Napoca, pentru persoanele cu deficienţe din judetul Cluj şi judeţele învecinate. Distribuirea cărucioarelor se va face la sediul Asociaţiei Caritatea Umanitar Internaţională din strada Nichita Stănescu, nr. 3 (intrarea prin str. Mircea Elide, nr.22), Cluj-Napoca. Solicitanţii vor obţine, în perioada 01.06.2012 – 16.07.2012, o cerere tip la Asociaţia Caritatea sau de pe site-ul asociatiei, la adresa: caritatea.org Înregistrarea cererilor la secretariatul Asociaţiei se va face până la data de…
Doamne, Te caut! Strig către Tine şi Te rog să nu pleci. Nu poţi să pleci, pentru că, dacă pleci, eu fără Tine nu pot exista. Nu pot. Te-am făcut Universul meu, Te-am făcut Totul. Ştiu că mă iubeşti. Ştiu asta, pentru că simt în fiecare clipă, în fiecare secundă şi cu fiecare bătaie a inimii mele. De puţine ori am înţeles dragostea Ta diferită de cea a oamenilor. De tare puţine ori. M-am tot întrebat cum poţi să ierţi din nou şi din nou… ca mai apoi iar să ierţi. Te doare, ştiu că Te doare, pentru…
Aglomeraţie, confuzie, nerăbdare şi căldură… aşa era înainte de concertul Michael W. Smith, concert care s-a ţinut în Timişoara. Oameni din toate colţurile ţării au venit să-l asculte pe Michael W. Smith. Bine, după ce au intrat în sală şi fiecare şi-a ocupat locul, în deschiderea concertului a cântat grupul Speranţa. Melodiile au fost frumoase şi versurile fredonate de toată sala. După grupul Speranţa, CristoCentric a intrat pe scenă într-un ropot de aplauze, cântând o melodie nouă. Personal am rămas dezamăgită, fiind prima oară când i-am ascultat live, mi-aş fi dorit să cânte ceva mai cunoscut, să cânte…
Zilele trecute am rămas pur şi simplu şocată, când un tânăr a venit la mine să-mi ceară sfatul în legătură cu un lucru, iar la un moment dat mi-a spus că: “eu m-am gândit să mint în legătură cu asta, dar pentru scurt timp”. Am făcut ochii mari şi practic nu mai aveam aer. Eram în biserică, iar el îmi spune relaxat că s-a gândit să mintă! Îi atrag atenţia asupra acestui lucru, iar la rândul lui, mă întreabă şi el mirat: “Dar mai este păcat dacă mint pentru scurt timp? Apoi voi spune adevărul”. Şocul a…
Ce-a de-a 6-a ediţie a festivalului Quo Vadis a avut loc ieri, 26 mai, în Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj. În jurul orei 18:00 sala a fost plină, iar festivalul a început. De la “Cel mai bun album” până la “Instrumentistul anului”, s-au acordat premii peste premii, iar numeroşi artişti creştini au călcat pe scena casei de cultură, fie pentru a-şi lua premiul sau pentru a cânta. Numeroşi oameni talentaţi au stat în spatele organizării acestui festival şi au dat tot ce au avut mai bun din ei. De la sunet, până la…
De câte ori mâna ta ţi-a dat o palmă din senin? Sau… de câte ori mergi pe stradă şi vezi că propriul tău picior îţi pune piedică? Te-ai ciupit des de obraz cu toată puterea, până te-ai învineţit? Câte degete ţi-ai băgat în ochi până acum, doar aşa, pentru că mâna ta a avut chef? Câte muşcături ai pe tot corpul, numai pentru că gura şi dinţii tăi au început să-şi facă de cap? Sau… de câte ori ai făcut gaură în perete pentru că ai dat cu capul prea des? Dacă al tău corp funcţionează…
Sunt multi dintre voi care isi aleg cariera tinand cont de bani, de ceea ce ati auzit ca e frumos sau ceea ce ati auzit ca e usor. Nu puteti sa faceti nimic mai gresit de atat. O cariera gresit aleasa inseamna o alegere care se va rasfrange asupra vietii tale pentru toata viata ta. Nici o suma de bani nu va putea sa rascumpere frustrarea care va aparea, certurile din familie, nemultumirile de acasa, supararea care se instaleaza etc. Pentru a fi bine trebuie sa stim ca fiecare dintre noi am fost creati unici de Dumnezeu trebuie sa intelegem ca…
ASOCIAŢIA CARITATEA în parteneriat cu ASOCIAŢIA UMANITAR INTERNAŢIONALA JONI AND FRIENDS USA vin în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de un cărucior. În perioada 17.07.2012 – 19.07.2012 se vor distribui aproximativ 70 de cărucioare în Centrul din Cluj-Napoca, pentru persoanele cu deficienţe din judetul Cluj şi judeţele învecinate. Distribuirea cărucioarelor se va face la sediul Asociaţiei Caritatea Umanitar Internaţională din strada Nichita Stănescu, nr.3 (intrarea prin str.Mircea Elide, nr.22), Cluj-Napoca. Solicitanţii vor obţine, în perioada 01.06.2012 – 16.07.2012, o cerere tip la Asociaţia Caritatea sau de pe site-ul asociatiei la adresa: caritatea.org Înregistrarea cererilor la secretariatul Asociaţiei se…
Zeci de maşini cu numere din oraşe cât mai diferite au stat în parcarea clădirii în care a avut loc conferinţa cu John Piper de la Bucureşti.. Principiul de bază al conferinţei a fost că evanghelia arată slava şi gloria lui Dumnezeu. Spre surprinderea mea, foarte mulţi tineri au fost prezenţi la această conferinţă, printre care şi femei, ceea ce arată dorinţa aprinsă de a învăţa cât mai mult despre Dumnezeu şi despre Evanghelie. Ce a determinat atâţia oameni să facă zeci de kilometri până în Bucureşti, pentru a petrece 3 zile împreună…
Scumpii mei, dacă azi dimineaţă am scris un articol despre cei de la Caritatea şi despre Cristi… seara aceasta am primit un telefon. Cristi Barz a plecat la Domnul. Nici nu ştiu ce să scriu, am rămas fără cuvinte. A fost un şoc pentru multă lume… Singura explicaţie a fost că a avut un accident în baie. Mai multe nu ştiu. Dar… acest tânăr, care avea 30 de ani, s-a stins în seara aceasta. Nu mai este printre noi. Cristi suferea de distrofie musculară de la vârsta de 10 ani. Aceasta a fost mărturia lui: “Mă…
Era cald afară. Foarte cald. În faţa clădirii pe care scria cu litere mari “Asociaţia Caritatea” stătea un băiat în scaunul cu rotile, înconjurat de încă doi oameni zâmbitori. Băiatul era Cristi Barz, lângă el şoferul busului care transportă persoanele cu dizabilităţi, şi în uşă stătea preşedintele asociaţiei, Iosif Maluţan. Mi-au zâmbit cald şi deja am ştiut că sunt în locul potrivit. Am ştiu că am în faţa mea oameni cu suflete enorm de mari. Şi aşa a şi fost. Am intrat cu toţii într-o încăpere unde erau în jur de 10 persoane cu dizabilităţi. Am stat…
Biserica “Betel” din Bucureşti a organizat un concurs de fotografie în care tinerii au şansa să câştige un aparat foto, agendă sau breloc. Mai jos aveţi mai multe informaţii despre concurs, cât şi regulile acestuia. Cum particip? 1. Faceţi o fotografie pe tema : „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1); 2.Găsiţi un titlu potrivit pentru fotografie, care să aibă legatură cu tema concursului; 3. Trimiteţi un email la adresa tineretbetelbucuresti@gmail.com care să conţină fotografia în ataşament, titlul acesteia şi numele complet al participantului; 4. Fotografiile vor fi puse pe…
“Este anormal acest lucru… nu e normal ce se întâmplă”. Iată câteva cuvinte care m-au făcut să mă întreb: ce înseamnă de fapt normalul? A fi normal oare înseamnă a te conforma standardelor acestei societăţi? Dacă da, atunci… oare noi, creştinii, ar trebui să fim anormali? Dacă cercetăm Scriptura, am observa că în perioada în care Isus a fost pe Pământ, a făcut multe lucruri anormale. A făcut vindecări, a înviat morţi, a stat la masă cu păcătoşii şi a iertat păcate. Toate acestea erau ceva anormal pentru oamenii din acea perioadă, şi da, a rămas…
Mulţi oameni nu iau în serios emoţiile şi trăirile adolescenţilor, în mod special. Tocmai din această cauză, tot mai mulţi ajung să sufere de depresie. Şi da, chiar şi în rândul creştinilor. Îmi amintesc ca prin vis, cum cu ani în urmă am trecut prin situaţii asemănătoare. Din cauza unor trăiri emoţionale intense, am ajuns să mă interiorizez. Să închid în mine tot ce simţeam şi să cred că nimeni nu poate niciodată să mă înţeleagă. Am îndepărtat toţi oamenii pe care îi iubeam, şi asta pentru că simţeam că au ceva cu mine. Că pur…
Emanuel Tritean este un tânăr ambiţios din Turda, care slujeşte în Biserica Baptistă “Betel” din Cluj-Napoca, un prieten foarte bun şi frate în credinţă. Acesta, din dorinţa de a schimba ceva, din dorinţa de a-L onora pe Dumnezeu şi pe semenii noştri, a venit cu un îndemn pe care doreşte să-l împărtăşească tuturor creştinilor. El ne îndeamnă să: ne rugăm pentru liderii noştri, pentru persoanele care ne conduc. Dar mai multe, aflaţi chiar de la el: “Acesta este un proiect de a ne susţine liderii în rugăciune…în fiecare zi vrem să ne ridicăm la aceeaşi oră vocile către Dumnezeul nostru…
