Autor: Știri Creștine

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” – Romani 8:28 Pat Robertson și-a dedicat viața predicării Evangheliei, ajutând pe cei în nevoie și educând următoarea generație. A fondat The Christian Broadcasting Network și numeroase alte organizații, printre care Operation Blessing, Regent University, American Center for Law and Justice și International Family Entertainment Inc. De asemenea, a fost autorul unei cărți de mare succes în New York Times și gazda emisiunii The 700 Club timp de 60 de ani. La 60…

Read More

Alianța Familiilor din Romania (AFR) solicită voluntari pentru inițiativa legislativa cetățenească recent demarată care urmărește desemnarea prin lege a lunii iunie în România drept LUNA A IDENTITĂȚII CREȘTINE. Mai multe informații despre acest proiect puteți vedea AICI! Justificarea unei astfel de inițiative se înțelege de la sine. În epoca istorică în care trăim, identitățile artificiale apar peste noapte, sunt create de către secularism, și urmăresc dislocarea identităților tradiționale și religioase, în special a celei creștine. Un exemplu de acest gen este adoptarea recentă a unei legi în Connecticut care desemnează „atracția sexuală” drept „identitate” socială protejată de lege, asemenea identității…

Read More

Rugăciune pentru misiune Buletin săptămânal 9-15 iunie 2023 Fii misionar prin rugăciune! Alătură-te echipei de misionari Wycliffe susținându-i în rugăciune. Urmărește săptămânal Jurnalul de Rugăciune și implică în lărgirea Împărăției Evangheliei prin traducerea Bibliei. Traducerea Bibliei în Rromani Standard Ne bucurăm că Evanghelia după Ioan în Rromani Standard este cerută de tot mai mulți romi. Să continuăm să ne rugăm pentru o foame tot mai mare după Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă ca echipa să finalizeze înregistrarea audio a Evangheliei după Ioan. Rugați-vă pentru sănătatea traducătorilor, exegeților și a tuturor celor implicați. Rugați-vă ca Evanghelia după Ioan să ajungă la cât…

Read More

Tabăra Trăiește Altfel a ajuns la cea de-a 12-a ediție și a deschis înscrierea online pentru tura 2023. În perioada, 23-30 iulie, toți cei care vor să învețe calea către Dumnezeu sunt așteptați la Șuncuiuș. Tema acestei ediții este „Echilibrat” și pune accent pe modul frumos de a trăi în comunitățile în care Dumnezeu ne-a așezat. Viața a fost dată pentru a fi împărtășită, iar împlinirea unei vieți trăite în armonie cu semenii ne va aduce claritate și direcție. Ne va îndruma spre Dumnezeu. Vino alături de noi în acest an la Tabăra Trăiește Altfel pentru a fi instruit și învățat cum să…

Read More

Te numeri printre familiile care au copii adoptați? Ești obosit și ai senzația că tu și copilul tău vorbiți limbi total diferite? Simți uneori că e dificil să te conectezi cu copilul tău? Ai dori să cunoști mai multe despre cum se formează atașamentul și legătura acestuia cu sănătatea relațiilor? Atunci taberele terapeutice ReFresh 2023 organizate de Alianța România Fără Orfani este locul potrivit pentru tine! Deconectează-te de cotidian, muncă sau activități casnice și hai cu noi în Tabăra ReFresh 2023. Ediția din acest an își propune să crească conectarea dintre copii și părinți. Printre activități: cursuri interactive și seminarii,…

Read More

Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI) poate transforma viața copilului tău. Descoperă puterea relațiilor bazate pe încredere alături de echipa Alianței România fără Orfani, la cursul online TBRI. Acest curs, combină atașamentul, neuroștiința și procesarea sensorială. Te va învăța cum să construiești relații sănătoase cu orice copil și în mod special cu copiii care au suferit traumă. TBRI® oferă soluții practice pentru părinți, îngrijitori, profesori sau oricine lucrează cu copiii. Cu aceste cunoștințe vei putea oferi îngrijirea de care au nevoie și să îi ajuți să atingă potențialul lor maxim. Structura cursului Cursul de Formare a Îngrijitorilor TBRI® are…

Read More

Mii de creștini s-au adunat ieri, 26 noiembrie, în fața Porții Brandenburg din Berlin pentru susținerea familiei Furdui, ai cărei copii au fost luați de Jugendamt (Protecția Copilului din Germania), în aprilie 2021. Potrivit celor care s-au ocupat de organizare, la protest au ajuns peste 70 de autocare de români din diferite părți ale Europei, și nu numai, iar alte câteva sute de manifestanți au venit cu mașinile lor proprii, totalul manifestanților, potrivit organizatorilor, ar fi depășit 10 000 de persoane. De asemenea, au participat si mai mulți politicieni români, printre care fostul ministru al Apărării din România, Gabriel Leș,…

Read More

Pastorul unei comunități evanghelice din Laos a fost ucis cu brutalitate la sfârșitul lunii octombrie în provincia Khammouane, din centrul țării. Poliția spune că era desfigurat, iar pe trupul acestuia, s-au găsit mai multe răni, indicii ale faptului că ar fi fost torturat înainte de a fi ucis și aruncat într-o pădure din apropiere.. Fost animist (o formă de religie care atribuie un suflet animalelor, fenomenelor și obiectelor naturale, n.tr.), Sy Seng Manee, în vârstă de 48 de ani, s-a convertit la creștinism în 2015 împreună cu soția sa. Tatăl a opt copii, a suferit multe amenințări din partea celor din…

Read More

În această dimineață, Ierusalimul a fost ținta a două „atacuri” cu bombă, care au avut loc în doua stații de autobuz, si care au lăsat în urma cel puțin un mort și 15 răniți. „În cele două locuri au fost plasate diferite încărcături explozive. Bănuim că a fost un atac combinat”, a declarat poliția israeliană într-un comunicat. În urma primei explozii, care a avut loc la o stație de autobuz din afara Ierusalimului, 12 persoane au fost rănite, patru fiind în stare gravă, a doua explozie într-o altă stație a rasturnat un autobuz și a rănit trei persoane, potrivit salvatorilor.…

Read More

Un editor francez a schimbat definiția „familiei” într-un dicționar, cedând astfel presiunilor din partea activiștilor LGBT, care au declanșat o reacție furtunoasă pe rețelele de socializare pe această temă. „Am făcut multe schimbări în definiția familiei de la începutul anilor 2000”, a explicat Géraldine Moinard, directorul editorial al dicționarului Le Petit Robert, după cum a raportat la începutul lunii Famille Chretienne, declarând că pentru moment modificările au apărut doar în ediția online a dicționarului, iar în curând ele vor fi incluse și în ediția tipărită. Până acum, dicționarul Le Petit Robert din 2023 definea conceptul de familie ca fiind „persoane…

Read More

În pragul startului Campionatului Mondială de Fotbal din Qatar, ONG-ul internațional Portes Ouvertes trage un semnal de alarmă. Toate bisericile creștine înregistrate oficial în acest stat se întâlnesc într-un singur loc din capitala Doha, potrivit unui comunicat din 17 noiembrie. „Vizitatorii sunt încurajați să viziteze muzeele, siturile istorice și centrele comerciale din Qatar, dar nu vor putea vizita o biserică”, a declarat Anastasia Hartman, purtătorul de cuvânt pentru Orientul Mijlociu. Catarii din familii musulmane nu au dreptul sa intre în incinta complexului religios Mesaimeer. Quatarul se află sub legea Sharia, care interzice convertirea musulmanilor la altă religie. Anterior, cei care…

Read More

La reuniunea G20, desfășurată la Bali, Indonezia, săptămâna aceasta, liderii celor mai mari economii ale lumii au făcut mai mult decât să dezbată problemele economice actuale. Ei au elaborat (și semnat), o declarație prin care cele 20 de țări membre au convenit să adopte introducerea unor „pașapoarte de vaccinare” cu scopul pretins de a promova călătoriile și turismul la nivel mondial. Miniștrii turismului din mai multe țări au impus anul trecut utilizarea pașapoartelor de vaccinare, într-un efort de a stimula călătoriile internaționale. Grupul a spus că este esențial să se accelereze eforturile de redresare economică globală în urma pandemiei de…

Read More

Pe 14 noiembrie, liderul suprem al talibanilor Haibatullah Akhundzada a ordonat judecătorilor afgani să impună pedepse conform Sharia. Pedepse care pot include amputarea unor membre, biciuirea în public și ucidere cu pietre. Este o veste care vizează pe oricine nu este de acord cu ideologia talibană. Potrivit declarațiilor oficialilor talibani, „nu există creștini” în Afganistan: orice credincios non-musulman este considerat un trădător al islamului. În Sharia, părăsirea religiei este pedepsită cu moartea. Acesta este tipul de pedeapsă pe care talibanii o cer acum judecătorilor afgani. Nu este prima dată când atenția lumii este atrasă asupra sancțiunilor impuse persoanelor care părăsesc…

Read More

Sinodul bisericii protestante vorbitoare de limba Franceză din Elveția a votat acest lucru săptămâna trecută, iar mai multe trusturi media evanghelice au adus în discuție noile schimbări. Potrivit Evangelical Focus, biserica regională a trebuit să schimbe șapte articole din regulamentul său pentru a se asigura că de acum înainte toate căsătoriile civile vor fi binecuvântate în bisericile sale, inclusiv cele formate din homosexuali. Unul dintre argumentele pentru a trece de la poziția clasică la o teologie mai liberală a fost acela de a aproba cerințele parlamentul federal elvețian de acceptare a căsătoriilor între persoane de același sex, inclusiv a adopției…

Read More

În mijlocul pericolului războiului, un pastor cu inima mare continuă să desfășoare o activitate umanitară și să-și ajute semenii care au nevoie, scrie cotidianul spaniol El Pais. Ihor, în vârstă de 47 de ani, este pastorul Bisericii Penticostale locale din Velyka Vilshanka, un sat aflat la 50 de kilometri la sud de Kiev. El împarte haine și alimente în calitate de voluntar încă de la începutul invaziei ruse din 24 februarie. Pe lângă toate acestea, pe durata celor 9 luni de la declanșarea războiului el și familia lui și-au deschis ușile casei și pentru 34 de refugiați, care au fugit…

Read More

Armata birmaneză a bombardat joia trecută un seminar baptist din Myanmar, rănind cel puțin patru persoane care se aflau în cămin. Potrivit International Christian Concern (ICC), nu a existat niciun conflict anterior între forțele juntei și grupurile armate etnice locale înainte de atac. Gina Goh, managerul regional al ICC pentru Asia de Sud-Est, a declarat într-un comunicat că „atacul împotriva acestei școli Kachin nu a fost cu siguranță un accident, ba mai mult, Tatmadaw a vizat în mod deliberat o unitate creștină știind cât de importantă este credința pentru oamenii din Kachin. Acest regim josnic al juntei nu ar trebui…

Read More