Libertatea religioasă din Africa de Vest a fost abordată la Davos printr-un eveniment organizat de Alianţă Evanghelică Mondială și Alianța Evanghelică Elvețiană. Cu aproximativ 260 de milioane de persoane afectate direct, economia și societatea africană suferă profund. Discuția s-a concentrat pe regiunea subsahariană, care se îndreaptă cu paşi repezi spre o stare de criză. „Afacerile și liderii economici au un rol important în încurajarea coeziunii sociale, contribuind la eforturile de construire a păcii și la crearea unui mediu care îi protejează pe creștini de atacurile islamiste în creștere din Africa de Vest”, a declarat Wissam al-Saliby, reprezentant al Alianței Evanghelice…
Autor: Poteraș Ionuț
Înainte ca pastorul Jai Singh să apară în fața unui judecător din nordul Indiei și să fie închis în baza unor false acuzaţii de ademenire a unor persoane pentru a se converti, extremiști hinduși l-au târât de la casa unde avea loc o întâlnire de închinare, până la o școală unde un grup de șase bărbaţi l-au bătut pe rând, conform celor spuse de el. „De la școală, m-au dus la un templu hindus și m-au obligat să stau înaintea idolilor”, a spus Singh. „Mi-au spus că ‘suntem polițiști şi te putem face să recunoști tot ce vrem.’ Mi-au lovit …
CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a acceptat sa audieze, într-un timp foarte scurt, cazul în care 21 de cupluri formate din persoane de același sex reprezentate de Asociaţia ACCEPT cer României să elaboreze legislație privind parteneriatul civil pentru a asigura recunoaşterea şi protejarea prin lege a vieţii lor private şi de familie, conform articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cele 21 de familii acuză şi faptul că ele sunt în acest moment discriminate de statul român, pentru că Parlamentul şi Guvernul României au refuzat în ultimii 13 ani reglementarea parteneriatului civil, iar căsătoriile şi parteneriatelor civile încheiate…
La 47 de ani de când avortul a devenit legal în toată America, un sondaj de opinie realizat de către Marist Poll, relevă faptul că cei mai mulţi dintre cetăţenii americani îşi doresc o decizie din partea Curţii Supreme a Statelor Unite de a schimba legea, prin „renunţarea la legalizarea avortului pe tot teritoriul Americii şi lăsarea unei decizii în această chestiune la latitudinea statelor,” a spus Carl Anderson, lider al Knights of Columbus (o organizaţie catolică, n. trad.), care a fost şi sponsorul sondajului. Un comunicat de presă în care se anunţă rezultate sondajului, concluzionează că „o majoritate solidă…
Un profesor de la prestigioasa Universitate Princeton din S.U.A. afirma că modul în care firmele private şi instituţiile publice pot restabili încrederea publicului în ele îşi are sursa într-un domeniu desconsiderat de multe ori în zilele noastre – înţelepciunea biblică. David W. Miller, director al Iniţiativei pentru Credinţă şi Muncă de la Universitatea Princeton, a publicat un raport în care declară că „tradiţiile religioase au acumulat o cantitate extraordinară de înţelepciune şi cunoştinţe despre natura umană, rănile sufleteşti şi vindecarea acestora” care poate fi folosită pentru a ajuta instituţiile să redea încrederea oamenilor în funcţionarea lor. Raportul a luat în…
O plângere a fost depusă la Universitatea de Sud din Maine (USM), după ce o Biblie deteriorată a fost folosită ca parte a unei expoziții de artă. Studentul se numeşte Riley Harris şi este autorul unui display ce conţine o Biblie cu pagini rupte și o imagine satanică pusă între coperţi, relatează ChristianHeadlines.com Charlie Flynn, un rezident creștin din zonă, a declarat că este deranjat de display după ce a fost informat despre existenţa acestuia de către fiica sa cea mică – ea a observat piesa bizară expusă pe un hol al instituţiei de învăţământ, după ce familia a participat…
Ce este Indexul Mondial de Persecuţie? Este un raport anual asupra persecuţiei globale împotriva creştinilor, ce conţine lista a 50 de ţări unde creştinii sunt cel mai aspru persecutaţi pentru credinţa lor. Publicat la începutul fiecărui an, lista se bazează pe date şi rapoarte de la lucrătorii Open Doors din câmpul de misiune, precum şi pe munca unor experţi care analizează şi cuantifică activitatea de persecuţie la nivel global. Ţările sunt clasificate după severitatea persecuţiei creştinilor, calculată pe baza analizei nivelului violențelor la care ei sunt supuşi, la care se adăugă presiunea experimentată în 5 domenii. Metodologia privind această clasificare…
Patru bărbați musulmani au răpit, bătut şi jefuit un predicator de stradă în oraşul Trondheim din Norvegia, după care i-au pus cuțitul la gât și i-au cerut să se convertească la islam sau va fi ucis. Roar Fløtum, un norvegian care predică şi se roagă pentru cei nevoiași pe străzile acestui oraş istoric din nordul Norvegiei, a fost ademenit pe 28 noiembrie 2019 de 4 bărbaţi, sub pretextul de a merge să se roage pentru un prieten care era „rănit la picior şi aşteaptă să vină ambulanța.” După ce l-au împins pe Fløttum pe nişte scări, l-au lovit în cap…
O instanță din Turcia a dispus arestarea preotului Sefer Bileçen de la Mănăstirea Mor Yakup, o biserică istorică din sud-estul provinciei Mardin. Preotul Bileçen este acuzat că „a ajutat și a favorizat” organizaţia Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este considerată în afara legii, a raportat agenția de știri Mezopotamya pe 10 ianuarie. Preotul Bileçen, alături de alți trei asirieni, au fost reținuți în timpul unui raid de către forțele militare pe 9 ianuarie. După ce au dat declarații, la comanda jandarmeriei provinciale Mardin, cei patru deținuți au fost trimişi în faţa instanţei. Curtea s-a pronunțat pentru eliberarea lui Musa…
Crescători de vite musulmani Fulani înarmați au ucis 13 creștini în statul Plateau din Nigeria miercuri (8 ianuarie). În aceeași zi, patru studenți au fost răpiți dintr-un seminar catolic din statul Kaduna. Aproximativ 20 de etnici fulani au atacat satul preponderent creștin Kulben, în regiunea Mangu, statul Plateau, în jurul orei 20:00, au declarat locuitorii zonei pentru Morning Star News. Cei 13 morți și cei trei răniți erau toți membri ai Bisericii lui Hristos pentru Națiuni (COCIN), conform surselor. „Trăgeau cu armele în toate direcțiile, forțându-i pe săteni să caute adăpost în tufișurile din jur”, a declarat pentru Morning Star…
În conformitate cu noua lege, „simpla critică a căsătoriei gay nu este o infracțiune”, spun autoritățile. Vor exista consultări înainte ca cununiile religioase între persoane de același sex să devină legale în mai 2020. Irlanda de Nord urmează să legalizeze căsătoriile între persoane de același sex pe 13 ianuarie, după ce o lege care a reglementat avortul și căsătoria a fost adoptată de Parlamentul de la Belfast în iulie și a intrat în vigoare în octombrie anul trecut. Grupul Christian Institute și-a exprimat îngrijorarea că noua lege „ar putea încălca dreptul la liberă exprimare și a dezbaterii despre căsătoria homosexuală”.…
Tensiunile recente dintre Iran și Statele Unite au adus la lumină problema libertății religioase din această ţară. Republica Islamică Iran este o republică teocratică, adică condusă pe principiile religioase islamice șiite. Majoritatea populației sale este musulmană șiită, dar minoritățile religioase, cum ar fi creștinii, sunt tolerate. Mai puțin de 1% din populația Iranului este creștină. Potrivit Comisiei pentru Libertatea Religioasă Internațională a Statelor Unite (USCIRF), Iranul are aproape 300.000 de creștini, inclusiv adepți ai Bisericilor apostolice-catolice latine, armene, asiriene/caldeene precum și biserici protestante și evanghelice mai noi. Cinci dintre cele 290 de locuri ale parlamentului sunt rezervate creștinilor și altor…
Succesul filmelor bazate pe credinţă a dus la o avalanşă de noi filme cu teme creştine care au apărut în ultimii ani. În 2018, filmul „I can only imagine” bazat pe viaţa lui Bart Millard, solistul trupei de muzică creştină MercyMe, a adus încasări de 17,1 milioane de dolari în weekendul de lansare şi peste 83 de milioane de dolari încasări totale, depășind toate aşteptările. În 2019 au apărut noi filme care au avut teme religioase, cum ar fi „Overcomer”, iar alte filme produse la Hollywood au evidenţiat credinţa personajelor principale sau a subiecţilor din viaţa reală pe care actorii…
Preşedintele american Donald Trump a fost gazda unei prime adunări din seria „evanghelicii pentru Trump” în 2020, care a avut loc vineri la o biserică latino-americană din Miami. Pastorul Guillermo Maldonado a urat bun-venit unei audienţe formate din peste 5.000 de persoane prezente la biserica pe care el şi soţia lui au fondat-o. După un timp de rugăciune, Trump a fost prezentat audienţei de către Paula White. În aplauzele audienţei Trump şi-a luat locul în spatele amvonului, de unde a avertizat teroriştii să nu provoace Statele Unite. Făcând referire la atacul de joi care a ucis comandantul iranian Qassem Soleimani,…
Stephen Cottrell, un episcop anglican care va deveni în acest an Arhiepiscop de York, crede că învăţătura biblică în ceea ce priveşte sexualitatea ar trebuie să fie pe locul doi, după practicile culturale ale secolului al-XXI-lea, conform The Christian Institute. Cottrell a făcut acest comentariu acum doi ani, atunci când el a adoptat chemarea Arhiepiscopilor de Canterbury şi York de a îmbrăţişa „o nouă incluziune creştină radicală.” El a spus că ar fi o greşeală să ignori „pierderile” care rezultă atunci când respingi perspectiva occidentală prezentă privind sexualitatea umană. „Nu cred că biserica a avut de înfruntat până acum provocarea…
O instanță din China a condamnat un cunoscut pastor la nouă ani de închisoare, sub acuzaţia de „incitare la subminarea puterii statului” şi „operaţiuni de afaceri ilegale.” Pastorul Wang Li este liderul bisericii Early Rain Covenant, una dintre cele mai cunoscute reţele de biserici de casă din China. China Aid a raportat că Wang şi alţi 100 de membri din biserică au fost arestaţi pe 9 decembrie 2018, după o razie a poliţiei la casa pastorului. Arestarea lor a făcut parte din represiunea pe care autorităţile chineze o desfăşoară împotriva tuturor grupărilor religioase din China. Wang a criticat guvernul chinez…
