Autor: Poteraș Ionuț

Organizaţia de binefacere Samaritan’s Purse nu se aşteaptă să primească nici un ban pentru toată munca depusă în spitalul mobil ce a fost instalat în Central Park din New York pentru a trata bolnavii de Covid-19. Însă acum Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, vrea ca ei să plătească. Cu câteva zile în urmă, reverendul Franklin Graham, preşedintele Samaritan’s Purse a declarat pentru Faithwire că „ei ne-au solicitat,” referindu-se la oficialii de la spitalul Mount Sinai din New York. „Nu noi i-am căutat, ei ne-au chemat pe noi. Şi noi am fost de acord, am venit şi n-am cerut nici…

Read More

„În această Zi Naţională a Rugăciunii, americanii reafirmă că rugăciunea călăuzeşte şi întăreşte Naţiunea noastră şi ne exprimăm smerenia şi recunoştinţa, încrederea noastră în protecţia divinei Providenţe. Ca şi O Singură Naţiune sub Dumnezeu avem o moştenire de credinţă care ne susţine şi ne inspiră, precum şi o tradiţie a libertăţii religioase. Astăzi ne unim şi ne ridicăm glasurile, amintindu-ne de cuvintele din 1 Ioan 5:14, că „dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” Din vremurile de început ale Naţiunii noastre, dependenţa noastră de Dumnezeu ne-a îndemnat să-I căutăm povața divină şi înţelepciunea Sa statornică. Liderii noştri din trecut…

Read More

Pandemia de coronavirus a determinat anularea multor evenimente locale sau internaţionale, însă unele dintre acestea s-au mutat în mediul online şi pot fi urmărite cu ajutorul diverselor aplicaţii. „În acest an în luna Mai, lideri din 59 de ţări se înregistraseră pentru a participa la European Leadership Forum (ELF), în persoană, în oraşul Wisla din Polonia. Pentru prima dată, organizatorii au fost nevoiţi să contramandeze strângerea împreună la un loc a participanţilor din cauza Covid-19,” se spune într-un comunicat de presă. Evenimentul nu s-a anulat însă, va avea loc online şi va deschis oricărui credincios evanghelic din orice loc de…

Read More

Administraţia comunistă a Chinei a început un nou val de demolări a crucilor de pe biserici, după ce pandemia de coronavirus pare să își fi diminuat considerabil efectele pe teritoriul Chinei continentale. În ultimele două săptămâni, autorităţile au îndepărtat crucile de pe două lăcaşuri de cult, conform unor surse care au confirmat pentru UCA News pe 27 aprilie. Există semnale că aceste acţiuni vor continua. Forţele de ordine au dat jos crucea de pe biserica „Our Lady of the Rosary” din Dioceza Anhui pe 18 aprilie, a declarat John, o sursă din dioceză. El spune că biserica este una oficială,…

Read More

Cum valul de noi îmbolnăviri de Covid-19 este la un nivel considerat sub control, spitalul de campanie pe care organizaţia „Samaritan’s Purse” condusă de evanghelistul Franklin Graham l-a instalat în Central Park din New York a oprit primirea de noi pacienţi, va împacheta toate echipamentele şi va părăsi locaţia în aproximativ două săptămâni. Organizaţia creştină împreună cu spitalul partener Mount Sinai din New York, au transmis o declaraţie sâmbătă în care se spune că parteneriatul dintre cele două a avut ca şi rezultat un „tratament medical de înaltă calitate” pe care l-au primit 315 pacienţi infectaţi cu Covid în interiorul…

Read More

Atunci când avea 17 ani, Joni Eareckson Tada s-a dus să înoate împreună cu sora ei în Chesapeake Bay, la malul oceanului Atlantic. Ea a plonjat din greşeala într-o apă de mică adâncime şi şi-a rupt coloana cervicală. Datorită acestui accident Joni a rămas paralizată de la umeri în jos şi avea să-şi petreacă restul vieţii într-un scaun cu rotile, incapabilă să îşi folosească mâinile sau picioarele. Joni a devenit o cunoscută autoare de cărţi, o comunicatoare renumită precum şi o pictoriţă apreciată (ea pictează ţinând pensula între dinţi) şi este o persoană iubită de comunitatea creştină. Într-un podcast recent,…

Read More

Este Kim Jong Un pe moarte? Din câte se pare, nu. Agenţia de ştiri oficială nord-coreeană, KCNA, tocmai a dat publicităţii imagini şi video în care liderul de la Phenian apare la inaugurarea unei noi fabrici de îngrăşăminte, alături de oficiali din guvern şi de sora sa Kim Yo-jong, care se bănuieşte că îi va lua locul în caz ca dictatorul moare să nu-şi mai poate îndeplini rolul de conducător. Mai multe speculaţii despre starea dictatorului au circulat în mass-media din toată lumea, după ce acesta nu a mai apărut în public în ultimele 3 săptămâni. Zvonurile s-au înmulţit şi…

Read More

Software-ul va fi motorul unor aplicaţii care fac „depistare de contacte digitale”, sau aşa cum sunt denumite de către Apple şi Google, „notificarea expunerii.” Aceste aplicaţii vor notifica utilizatorii dacă au fost în apropierea unei persoane infectate cu coronavirus, fără însă a colecta sau distribui date despre identitatea acelei persoane. Aplicațiile nu vor fi dezvoltate de către Apple şi Google. În schimb, ei vor dezvolta tehnologia necesară sistemelor de operare iOs şi Android, cu care sunt dotate aproape toate telefoanele inteligente folosite în lume şi care va permite aplicaţiilor, dezvoltate de terțe părți sau de guverne, să folosească semnalul bluetooth…

Read More

O nouă traducere a Bibliei în limba daneză a provocat dezamăgire datorită faptului că omite o mulţime de referinţe la Israel. Noua traducere, numită Biblia 2020, a fost publicată de Societatea Biblică Daneză. Conform CBN News, Jan Frost un „pasionat de Biblie şi susţinător al Israelului” din Danemarca a semnalat faptul că „Israel” a fost înlocuit de alt cuvânt în 59 din cele 60 de locuri din Noul Testament. De exemplu,  expresia „ţara lui Israel” a fost înlocuită cu „ţara evreilor”, iar „poporul lui Israel” cu „evreii”. În plus, în Psalmul 121 expresia „Cel ce păzeşte pe Israel” este înlocuită…

Read More

Extremişti fulani au ucis miercuri şi joi (22 şi 23 aprilie) două persoane, au răpit o a treia persoană şi au ars o clădire de biserică, precum și locuinţa pastorului aflată lângă biserică, într-un atac în zona central-nordică a Nigeriei, într-o regiune predominant creştină. Două alte persoane au fost rănite în atacuri ce au avut loc în sudul statului Kaduna şi în care 25 de case au fost arse, a declarat Luka Binniyat, purtător de cuvânt pentru Southern Kaduna People’s Union (SOKAPU), o organizaţie ce reprezintă grupurile etnice creştine din regiune. „Aceste ultime barbarii precum şi altele comise în ultima…

Read More

Mai mult de 130.000 de oameni din toată lumea au luat decizia de a se încrede în Hristos pentru mântuire, în timpul unui eveniment de evanghelizare virtuală ce a avut loc în Vinerea Mare. Evenimentul a fost organizat de către Pulse, o mişcare de evanghelizare şi a beneficiat de participarea unor nume cunoscute de predicatori şi lideri de închinare din Statele Unite. Din momentul în care evenimentul s-a încheiat, zeci de mii de oameni au luat cu asalt liniile telefonice, au trimis emailuri și mesaje text către Pulse pentru a le comunica decizia lor de a-l urma pe Domnul Isus…

Read More

Website-ul de streaming video Vimeo a cenzurat o organizaţie creștină pro-familie din Statele Unite după ce aceasta a fost acuzată că răspândeşte „ură”. American Family Association (AFA) a spus că a fost informată de către Vimeo că i se va închide contul, pentru că ei nu vor permite găzduirea unui cont dacă proprietarul acestuia este membrul unui „grup de ură sau terorist.” Preşedintele AFA Walker Wildmon a acuzat website-ul că restricţionează libera exprimare şi că cedează presiunii din partea Southern Poverty Law Center (SPLC), un ONG care a lansat acuzaţia de ură. AFA îşi descrie misiunea sa ca fiind aceea…

Read More

Pakistanul este o ţară în care minorităţilor religioase le este refuzat orice fel de ajutor în această perioadă de carantină datorată pandemiei de Covid19, prin urmare singura speranţă pentru creştinii care se confruntă cu numeroase lipsuri o reprezintă Biserica. Măsurile restrictive au un impact extrem de negativ pentru creştini, care trebuie să lucreze zilnic pentru a-şi procura hrana. Fără un loc de muncă, oamenii au nevoie de ajutor alimentar pentru a putea supravieţui. Comisia pentru Libertate Religioasă Internaţională din Statele Unite a emis o declaraţie în care condamnă respingerea creştinilor şi hinduşilor de la distribuirea de ajutoarele alimentare de către…

Read More

O profesoară de drept de la Universitatea Harvard a intrat în atenția opiniei publice de peste ocean, după ce a publicat un articol despre „riscurile” şcolirii acasă a copiilor, într-o perioadă în care şcolile din majoritatea ţărilor lumii sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus. În ediţia mai-iunie a Revistei Harvard, Elizabeth Bartholet o profesoară de drept şi director al Programului pentru Apărarea Copiilor şi-a exprimat îngrijorarea că acei copii care sunt şcoliţi acasă nu vor putea contribui la o societate democratică. „Întrebarea care se pune este dacă suntem de acord ca părinţii să aibă 24 de ore din 24,…

Read More

Donald Trump a anunţat luni că va semna un decret prezidenţial pentru a „suspenda temporar imigraţia în Statele Unite,” fiind o măsură prin care se doreşte a combate efectele pandemiei de coronavirus şi de a întări economia. Declaraţia a venit la câteva ore după ce piaţa de capital americană s-a prăbuşit iar preţul petrolului a devenit negativ, pentru prima dată în istorie. „În urma atacurilor din partea Inamicului Invizibil, şi din nevoia de a proteja locurile de muncă pentru minunaţii cetăţeni americani, voi semna un decret prezidenţial pentru a suspenda imigraţia în Statele Unite,” a scris preşedintele pe Twitter. Conform…

Read More

Prim-Ministrul în funcţie al Israelului Benjamin Netanyahu şi rivalul său politic Benny Gantz au ajuns la un acord privind o împărţire istorică a puterii în Israel, care se  găsește de o perioadă lungă într-un impas electoral. Conform termenilor acordului, care a fost finalizat luni seara, Netanyahu va rămâne în funcţia de Prim-Ministru pentru următorul an şi jumătate, iar Gantz îi va succede în oficiu începând cu octombrie 2021. Conform Times of Israel, acordul va împărţi guvernarea în două părţi: o perioadă de 6 luni considerată a fi „de urgenţă”, pentru a pregăti guvernul în lupta cu pandemia de Covid-19, urmată…

Read More